Mediul de afaceri din România reduce investițiile, pe fondul taxelor tot mai mari și al scăderii vânzărilor. Doar unul din trei antreprenori mai intenționează să își extindă afacerea în următorul an, în timp ce peste jumătate spun că situația financiară a companiilor lor s-a înrăutățit. Potrivit unui studiu INSCOP, trei sferturi dintre antreprenori consideră că România se îndreaptă într-o direcție greșită, iar opt din zece cred că situația economiei este mai proastă decât în urmă cu un an. Guvernul promite măsuri de relansare economică și reducerea birocrației.
Presiunea economică se vede direct în conturile companiilor. Potrivit Barometrului Antreprenorilor New Money–INSCOP, 53,4% dintre cei chestionați spun că situația financiară a firmelor lor s-a deteriorat față de anul trecut.
Creșterea taxelor, instabilitatea politică și inflația sunt printre principalele probleme semnalate de antreprenori. În același timp, scăderea puterii de cumpărare afectează vânzările și pune presiune pe profitabilitatea companiilor.
Paul Aparaschivei, director executiv al Confederației Patronale Concordia, atrage atenția că unele sectoare economice se confruntă cu scăderi importante ale activității.
„Până să ajungem la profit, trebuie să vorbim mai degrabă despre cât a scăzut economia în general. Vedem o contracție economică și, în același timp, vorbim despre sectoare unde cifra de afaceri, adică volumele, au scăzut cu valori de două cifre, fie că vorbim de 10%, 15%, 20% sau chiar 30-35%”, a declarat Paul Aparaschivei.
Acesta a precizat că probleme importante există în industrie, inclusiv în producția auto și în cea de mobilă, unde companiile românești se confruntă cu presiuni asupra competitivității. Potrivit reprezentantului Concordia, numeroase întreprinderi mici și mijlocii au ajuns la limita suportabilității financiare.
Industria mobilei, afectată de scăderea cererii. Unele companii au concediat o treime dintre angajați
Industria mobilei resimte din plin reducerea consumului. În prima jumătate a anului, cererea a scăzut cu aproximativ 50%, potrivit informațiilor prezentate în materialul Euronews România. În același timp, producătorii se confruntă cu facturi tot mai mari la energie și cu scumpirea materiilor prime.
Nadina Nedelea, director executiv al Asociației Producătorilor de Mobilă, spune că firmele sunt nevoite să aleagă între menținerea activității, investiții și creșterea salariilor.
„Când ai 1% profit, ce să faci mai întâi? Să ții compania în funcțiune, să cumperi utilaje? Salariile de unde să le mai mărești? A trebuit să disponibilizăm oameni. Afacerile în industria noastră se restructurează în fiecare zi. Există companii care au redus personalul cu o treime într-un an. E foarte mult. Ne pierdem competitivitatea. Când creștem prețurile, ne pierdem competitivitatea”, a declarat Nadina Nedelea, reprezentanta producătorilor de mobilă.
Doar 35,7% dintre antreprenori mai plănuiesc investiții pentru extinderea afacerilor
Datele INSCOP arată că tot mai puțini antreprenori sunt dispuși să investească în dezvoltarea companiilor. Doar 35,7% dintre cei chestionați intenționează să investească în extinderea activității în următoarele 12 luni, în timp ce 62% nu au astfel de planuri. În plus, aproape o treime dintre antreprenori se așteaptă ca situația financiară a firmelor lor să se înrăutățească în anul următor.
Incertitudinea se reflectă și în planurile de angajare. Aproximativ 65% dintre antreprenori vor să păstreze actualul număr de salariați, însă aproape 20% anticipează concedieri. Doar 10,6% intenționează să facă noi angajări.
Premierul Luca Niculescu recunoaște că perspectivele privind piața muncii sunt îngrijorătoare și susține că Guvernul trebuie să încurajeze investițiile și crearea de locuri de muncă.
„Majoritatea firmelor, am văzut, chiar intenționează să-și mențină personalul. Asta este o veste bună, dar am văzut și că există mai multe firme care anticipează concedieri decât cele care plănuiesc angajări. Deci susținerea investițiilor și activității economice înseamnă în mod direct protejarea familiilor și locurilor de muncă. Nu trebuie doar să le protejăm, trebuie să creăm alte locuri de muncă noi, cât mai bine plătite”, a declarat premierul Luca Niculescu.
Trei sferturi dintre antreprenori cred că România merge într-o direcție greșită
Pesimismul se reflectă și în percepția oamenilor de afaceri asupra economiei naționale. Potrivit INSCOP, 75,4% dintre antreprenori consideră că România se îndreaptă într-o direcție greșită, față de 54% în 2025. Totodată, 80,4% spun că situația economiei este mai proastă sau mult mai proastă decât în urmă cu un an.
Remus Ștefureac, directorul general INSCOP Research, a explicat că rezultatele trebuie analizate inclusiv în contextul crizei politice și al tensiunilor internaționale.
„E o scădere semnificativă comparativ cu anul trecut și, evident, trebuie să ținem cont de culegerea datelor, care s-a întâmplat după o perioadă lungă de criză politică, care tocmai s-a încheiat”, a declarat Remus Ștefureac.
Potrivit acestuia, percepția antreprenorilor asupra economiei s-a deteriorat comparativ cu anii precedenți, pe fondul incertitudinilor politice, al războiului din Ucraina și al presiunilor din sectorul energetic.
Guvernul promite eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri și reducerea birocrației
În acest context, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, promite măsuri de relansare economică, inclusiv eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la începutul anului 2027. Totodată, Ministerul Finanțelor pregătește un pachet de simplificare a procedurilor administrative pentru companii.
„Avem nevoie de măsuri pe simplificare și debirocratizare. Lucrăm în acest moment în Ministerul de Finanțe pe un prim pachet. Avem un set de măsuri de simplificare la care ne uităm, cu care vrem să ieșim în perioada imediat următoare și, pe măsură ce alte măsuri sunt identificate în dialog cu antreprenorii, să continuăm în această direcție”, a declarat Alexandru Nazare.
Ministrul susține că reducerea birocrației poate fi realizată chiar și în condițiile în care bugetul statului este supus unor constrângeri.
„Dacă în privința spațiului fiscal avem constrângeri, în privința reducerii obligațiilor nu avem același tip de constrângeri. Avem niște declarații pe care le vom elimina. Avem proceduri redundante pe care vrem să le eliminăm”, a adăugat ministrul Finanțelor.
Reprezentanții mediului de afaceri cer însă Guvernului măsuri mai ample, inclusiv reducerea deficitului bugetar și schimbarea modelului economic al României.
Antreprenorii susțin că economia nu mai poate depinde în principal de consum și că este nevoie de o orientare mai clară către investiții, inovație, productivitate și digitalizare.
Barometrul Antreprenorilor New Money–INSCOP a fost realizat în perioada 19-26 octombrie 2026, prin interviuri telefonice, pe un eșantion de 1.100 de antreprenori din România.
