Trăiești bine: Investigații și analize la adulți, cum îți controlezi corect starea de sănătate
Prevenția îpresupune o serie de analize și de investigații realizate periodic, pentru a depista în faze incipiente și tratabile diverse afecțiuni. Dr. Carmen Valentina Cristescu, medic primar medicină internă ne spune exact ce trebuie să facem pentru a ne controla periodic starea de sănătate.
În teorie, prevenția înseamnă să faci periodic o serie de analize și de investigații pentru a depista în faze incipiente, când sunt tratabile, afecțiunile care apar de-a lungul vieții în organismul uman.
Această serie ar trebui, în primul rând, să conțină un număr de analize de laborator. Numai că acesta ar trebui să fie mai mare decât cel pe care-l decontează anual Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în baza trimiterilor de la medicii de familie.
Dr. Carmen Valentina Cristescu, medic primar medicină internă, explică pe larg faptul că lista de indicatori dintr-o analiză de sânge ar trebui de fapt să conțină undeva la 40-44 de valori, precum toate fracțiile de colesterol, toți hormonii tiroidieni și bilanțul complet al coagulării sângelui.
Tot periodic ar trebui să facem și un set de investigații imagistice. Și aici vorbim de anumite ecografii și radiografii, în primul rând, iar în cazurile în care există indicație să mergem mai departe spre imagistica de mai mare finețe, cum sunt RMN-ul, CT-ul și PET-CT-ul.
Asta pentru că în multe cazuri prin ecografie și prin radiografie putem supraveghea funcționarea organelor interne.
Femeile, în mod special, ar fi bine să facă trei investigații imagistice, dintre care două sunt de fapt complementare. Este vorba de ecografia de tiroidă, pe de o parte, si pe de alta de ecografie mamară și de mamografie.
Specialistul atrage atenția că toate analizele și investigațiile trebuie făcute în ordine, fără să renunțăm la anumite etape.
Spre exemplu, spune Dr. Carmen Valentina Cristescu, medic primar medicină internă, „de multe ori pacienții vin și spun da dar eu vreau să fac un RMN de sus până jos (...), dar RMN-ul pulmonar n-are niciun beneficiu, nici nu știu să se folosească pe undeva” .
Așa că, în funcție de particularitățile pacientului, medicii sunt cei care pot recomanda o anume investigație sau alta.
