Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

VIDEO | Imagini cu puternic impact emoțional: Doctoriță din Fetești, bătută de un pacient, în spital. Reacția lui Alexandru Rafila

O doctoriță de la Spitalul din Fetești a fost bătută de un pacient, chiar în timp ce era de gardă. Colegele au alertat autoritățile și au filmat-o desfigurată. Femeia, medic pneumolog la bază, a fost transportată la Spitalul de Urgență din Constanța, pentru îngirjiri medicale. Are nasul fracturat.

Tânărul venise la Camera de Gardă în jurul orei 3, a dimineții de miercuri. Se plângea de dureri la un picior. După consultație, doctorița i-a transmis că trebuie să efectueze o radiografie, însă i-a recomandat să se adreseze unei alte unități medicale, pentru că radiologia spitalului nu era deschisă în acel moment.

Răspunsul cadrului medical l-a scos din fire pe pacient, care a răspuns violent.

Și mama suspectului a ajuns în arest

“Față de bărbatul în vârstă de 27 de ani, din orașul Țăndărei, care ar fi lovit medicul de gardă în timpul unei investigații medicale, s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințarea și lovirea sau alte violențe asupra unui cadru medical și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind luată măsura reținerii pentru 24 de ore", au transmis anchetatorii.

Tot în arest, la IPJ Ialomița, a ajuns și mama suspectului, implicată la rândul ei în agresiune.

Reacția ministrului Sănătății: „Este o faptă gravă”

Întrebat despre acest incident, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a vorbit despre lipsa de educație întâlnită printre pacienți.

„Deci este clar că şi din punct de vedere penal este o faptă gravă. Ce pot să spun, asta nu ţine foarte mult de organizarea sistemului de sănătate, ci ţine de multe ori de educaţia pe care o avem, şi mai ales de lipsa educaţiei, de modul în care unii oameni tratează profesioniştii din sănătate este anormal aşa ceva”, a spus Alexandru Rafila.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE