Masca va fi principalul instrument împotriva noului val de COVID-19 aşteptat în Germania în toamnă, potrivit unui plan prezentat miercuri de guvernul de la Berlin, relatează Agerpres.
Purtarea măştii este şi acum obligatorie în Germania în transportul public, în sistemul sanitar şi în centrele de îngrijire a persoanelor vârstnice.
Conform planului prezentat, masca va fi obligatorie şi în transportul aerian, iar pentru accesul în centrele sanitare şi cele de îngrijire a vârstnicilor va fi obligatoriu şi un test de COVID-19 negativ, cu excepţia persoanelor recent vaccinate sau trecute prin boală cu puţin timp în urmă.
Landurile germane vor putea impune de asemenea purtarea măştii în alte spaţii închise, excepţii fiind prevăzute pentru activităţile sportive, pentru cele culturale şi sectorul HoReCa. Însă persoanele care vor beneficia de aceste excepţii vor fi cele vaccinate anti-COVID-19, care prezintă un test negativ ori au trecut prin boală, deci persoanele care vor prezenta certificatul verde.
Cât despre şcoli, masca va putea fi impusă numai dacă autorităţile regionale estimează că altfel nu pot fi menţinute cursurile cu prezenţă, purtarea ei putând fi stabilită ca obligatorie şi în spaţiile deschise dacă nu poate fi păstrată distanţarea fizică.
Landurile germane vor putea de asemenea să apeleze la testarea obligatorie în şcoli, grădiniţe şi centre pentru refugiaţi.
Germania trece şi în prezent printr-un val de COVID-19, provocat de subvariantele Omicron ale coronavirusului, dar acest val de vară dă semne de atenuare, existând însă temeri că toamna ar putea aduce un alt val de infectări.
Un nou val de COVID-19, așteptat în Germania. Masca va fi principalul instrument de protecție
Taguri
ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE
1 min
Primă oară în jumătate de secol: Vaticanul întârzie pregătirile. Lipsesc comenzile pentru veșmintele noului papă
Mister total la Vatican. Contrar tradiției, croitorii Sfântului Scaun nu au primit până acum comenzile pentru noile veșminte papale pe care ar urma să le poarte viitorul suveran pontif.
1 min
1 min
Conclavul care începe pe 7 mai: unul dintre cardinali nu dorește un papă „care să-l imite pe Francisc”
Cardinalul spaniol Cristobal Lopez Romero, arhiepiscop de Rabat, a declarat că nu va susține ca viitorul papă să fie „un imitator al lui Francisc”, transmite AFP, potrivi Agerpres. El a mai spus și că este „curios” și „neliniștit” cu privire la primul conclav la care va participa.
1 min
1 min
EXCLUSIV. Acordul istoric Ucraina-SUA și piesele din puzzle: rolul României și al Europei, problema Crimeea și garanțiile de securitate
În exclusivitate la Euronews România, președintele Comisiei de Politică Externă din Parlamentul Ucrainei, Oleksandr Merezhko, a dat detalii despre acest acord. Ucrainenii nu sunt de acord să lase Crimeea rușilor, iar problema recuperării teritoriilor este extrem de dificilă.
1 min
Miza acordului istoric dintre SUA și Ucraina privind mineralele rare. Analist: Materializarea acestuia depinde de încetarea războiului
După multe tensiuni, un acord istoric a fost semnat între Statele Unite și Ucraina privind exploatarea minereurilor rare care face parte dintr-un pachet mai amplu de investiții reciproce pe care Washingtonul și Kievul ar urma să le facă în reconstrucția post-conflict a țării.