Suedia se pregătește pentru scenariul unui război. Autoritățile au început modernizarea adăposturilor antiaeriene construite în timpul celui de-al doilea Război Mondial și în timpul Războiului Rece. Anual, vor fi alocate 9 milioane de dolari pentru renovarea adăposturilor și construirea unora noi.
O parcare publică din capitala Stockholm este reamenajată pentru a putea fi folosită ca adăpost antiaerian în cazul unui război.
Anders Johannesson, specialist apărare civilă: „Adăpostul în care ne aflăm acum este săpat în stâncă, în interiorul muntelui. În timp de pace, aici se află o parcare subterană, după cum puteți vedea. În cazul unei alerte de nivel înalt sau al unui război, mașinile trebuie să plece și să facă loc pentru 1.200 de persoane.”
Bugetul alocat nu este suficient
În total, Suedia are 64 de mii de astfel de refugii construite în timpul celui de-al doilea Război Mondial și în timpul Războiului Rece. Specialiștii spun însă că banii alocați de la buget NU sunt suficienți nici măcar pentru renovare, cu atât mai puțin pentru construirea de noi adăposturi.
Cetățenii suedezi se arată sceptici în privința eficienței acestor măsuri: „Nu cred că suntem prea bine pregătiți. Primim unele informații în cutia poștală, dar nu sunt convins că ajută foarte mult. Aici, în Suedia, nu suntem obișnuiți cu crizele”.
Un altul adaugă: „Mă gândesc că este o situație ipotetică. Oamenii nu cred că se va întâmpla ceva, dar dacă se va întâmpla, nu știu cât de în siguranță ne vom simți.”
Încă de la începutul anului, Comisia Europeană a recomandat statelor membre să se pregătească pentru situații de război. Comisia le-a cerut cetățenilor să își facă provizii de alimente, apă și alte lucruri esențiale care să le ajungă pentru o perioadă de cel puțin 72 de ore. Autoritățile din mai multe țări membre UE, printre care Germania, Finlanda, Țările de Jos și Franța, dar și Marea Britanie au emis broșuri informative, au făcut exerciții de evacuare în masă în caz de conflict și au început să își adapteze infrastructura civilă, cum ar fi spitalele, pentru scenariul unui război.
Din cauza războiului Rusiei în Ucraina, Suedia și-a abandonat politica de neutralitate militară și a intrat în NATO, alături de Finlanda.