Președintele SUA Donald Trump amenință Spania și spune că-i va impune noi tarife comerciale, dacă Madridul nu va majora cheltuielile de apărare în conformitate cu angajamentele asumate de țările NATO.
Liderul de la Casa Albă s-a declarat „foarte nemulțumit” că Spania este singurul stat NATO care nu și-a asumat angajamentul de a majora bugetul de apărare până la nivelul de 5 la sută din PIB.
„Cred că ar trebui pedepsiți”, a declarat Donald Trump. Nu este pentru prima dată când președintele american critică Spania.
Acum câteva zile, Trump a sugerat chiar excluderea din NATO a țării iberice din cauza alocațiilor mici pentru apărare.
„Sunt foarte nemulțumit de Spania. Este singura țară care nu și-a majorat contribuția la 5%. Toate celelalte țări din NATO au majorat contribuția la 5%, iar Spania se descurcă foarte bine pe spatele nostru. Așadar, nu sunt mulțumit de Spania. Și cred că ceea ce a făcut Spania este un lucru foarte rău pentru NATO. Cred că este foarte nedrept față de NATO.
Așadar, cred că ceea ce au făcut nu este frumos. Cred că este foarte lipsit de respect față de NATO. De fapt, mă gândeam să le aplic sancțiuni comerciale prin tarife vamale pentru ceea ce au făcut. S-ar putea să fac asta. Cred că este o lipsă de respect incredibilă din partea Spaniei, singura dintre toate țările NATO, singura care a spus asta. Și cred că ar trebui să fie pedepsită pentru asta, da.”, a zis Trump.