Donald Trump amenință China cu tarife foarte mari, după ce Beijingul și-a înăsprit regulile privind exporturile de tehnologii legate de „pământuri rare”. Este vorba de taxe vamale de 100% care vor fi aplicate pentru anumite bunuri, pe lângă taxele de 30% deja existente. Noile tarife vor intra în vigoare „de la 1 noiembrie, sau chiar mai devreme”, potrivit președintelui american.
Conform economiștilor, aceste noi taxe vamale vor duce la escaladarea războiului comercial dintre cele două superputeri.
Donald Trump amenință China cu tarife de 100%
Într-o postare pe propria rețea de socializare, Donald Trump acuză China că „devine foarte ostilă” și că „încearcă să țină lumea captivă”.
„Aceasta a fost o adevărată surpriză. Urma să mă întâlnesc cu președintele Xi peste două săptămâni, la APEC, în Coreea de Sud, dar acum se pare că nu mai există niciun motiv pentru asta. Multe alte contramăsuri sunt analizate în mod serios. Nu este posibil ca China să fie autorizată să ţină lumea 'prizonieră', dar se pare că acesta este planul lor de ceva vreme. Una dintre politicile pe care le analizăm chiar acum este o creștere masivă a tarifelor pentru produsele chineze care intră în SUA”, a precizat președintele american.
Statele Unite și China au convenit, în luna mai, să renunțe la tarifele vamale reciproce foarte mari, care aproape au oprit comerțul dintre cele două țări, dar Trump spune că acum „voi fi obligat să contraatac financiar”.
Problema „pământurilor rare” prezenta deja tensiuni majore în relația comercială dintre CUA și China, iar Washingtonul a acuzat Beijingul că „tărăgănează în mod deliberat” aprobarea autorizaţiilor de export. China este principalul producător moldial al acestor materiale esențiale pentru domeniile digital, energetic, auto și militar.
Iar noile controale anunţate de Ministerul chinez al Comerțului vizează exportul de tehnologii legate de extracţia şi producţia acestor materiale.