Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ucraina acuză Rusia de terorism energetic. Consiliul de Securitate al ONU a fost convocat de urgență

Volodimir Zelenski acuză Rusia de terorism energetic. El a cerut în cadrul Consiliului de Securitate al ONU ca Moscova să fie condamnată pentru bombardamentele care au lăsat milioane de ucraineni fără curent electric.

Crime împotriva agresiunii ruse în Ucraina

După ce Rusia a lansat un raid masiv cu rachete asupra Ucrainei, Volodimir Zelenski a solicitat convocarea de urgență a Consiliului de Securitate al ONU. El a cerut consiliului să susțină o rezoluție care să condamne „orice formă de terorism energetic”.

Zelenski spune că Rusia comite crime împotriva umanității atunci când bombardează centrale și linii de electricitate. Probabilitatea ca ONU să adopte o rezoluție prin care să condamne Moscova este mică. Rusia își folosește dreptul de veto pentru a bloca orice rezoluție împotriva agresiunii ruse în Ucraina.

„Teroarea energetică poate fi comparată cu utilizarea armelor de distrugere în masă. Când avem temperaturi sub zero grade și zeci de milioane de oameni fără rezerve de energie, fără încălzire, fără apă, este evidentă o crimă împotriva umanității,” a declarat Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei.

„Amenințări nesăbuite”

Statele Unite ale Americii l-au acuzat pe președintele Rusiei, Vladimir Putin, că profită de venirea iernii pentru a-i face pe ucraineni să sufere cât mai mult. Ambasadorul Rusiei la ONU a respins acuzațiile, calificându-le drept amenințări nesăbuite și ultimatumuri lansate de Ucraina și susținătorii ei din Occident.

Pe de altă parte, Parlamentul European a continuă acțiunile de sprijinire a Ucrainei. Astfel, a lansat inițiativa „Generatori de speranță” prin care îndeamnă orașele europene să doneze generatoare și transformatoare electrice pentru a-i ajuta pe ucraineni să treacă peste iarnă.

Odată cu venirea frigului, Moscova a intensificat raidurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei. Loviturile provoacă pagube uriașe. Mai mult de jumătate din infrastructura critică este fie distrusă, fie grav avariată.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE