#TheCube. Suntem într-o „bulă AI”? Și ce facem dacă se sparge?

Într-o lume în care aveam deja destul de multe probleme, încă una pare să apară la orizont. Specialiștii încep să vorbească tot mai mult despre faptul că ne aflăm într-o bulă AI, într-o bulă a inteligenței artificiale. Fie că vorbim despre perspectiva tehnologică sau cea financiară. Dar care sunt factorii care ne duc către această concluzie și ce s-ar putea întâmpla dacă chiar ajungem în situația în care bula se sparge?

Când se va sparge bula AI

Jurnaliștii de la Bloomberg au compilat această schemă care pare destul de complicată la început, dar de fapt ea este foarte simplă, pentru că sunt doar câteva companii foarte mari care au relații între ele în domeniul inteligenței artificiale. Sunt și foarte multe companii mici, startup-uri, însă cu un rol mult scăzut.

Ce trebuie să înțelegem din schema în care vedem OpenAI, Nvidia, Oracle, AMD, Microsoft și câteva alte companii, și ele parte din acest ecosistem? (foto mai jos)

Problema este că ecosistemul este unul închis, adică companiile au relații economice între ele. De exemplu, Nvidia investește în OpenAI, însă OpenAI cumpără componente electronice de la Nvidia. Mai departe, aceleași companii folosesc și serviciile Oracle, dar Oracle investește la rândul său în OpenAI sau OpenAI cumpără de la Microsoft, iar Microsoft, la rândul său, cumpără de la OpenAI.

Ce înseamnă asta? Înseamnă, pe scurt, că aceiași bani circulă într-un cerc închis și, deși toate aceste companii raportează venituri extraordinare, de fapt, aceiași bani sunt numărați de mai multe ori. Este ca și cum eu vă ofer dumneavoastră 10 lei, dumneavoastră mi-i înapoiați pentru că ați cumpărat ceva de la mine, eu am tot 10 lei, dumneavoastră ați avut 10 lei, amândoi numărăm undeva la 20 lei împreună, dar de fapt sunt aceiași bani.

Practic, ce spun specialiștii este că totul este o umflare a cifrelor și că este de ajuns ca un singur element din acest ecosistem în cerc - dacă vreți, o economie aflată într-un cerc închis - să cedeze pentru ca totul să se ducă de râpă. Este o îngrijorare reală și o întrebare foarte bună a unora dintre specialiști este dacă arată ca o bulă, de ce nu spunem că este o bulă?

Problema este ce se va întâmpla când bula se va sparge și vedem deja câteva semnale importante. Michael Burry, care a inspirat filmul ”The Big Short”, este cel care a pariat împotriva bulei imobiliare din Statele Unite și care, în aceste zile, pariază împotriva tehnologiei A.I. Pariul său este că această tehnologie va atinge un plafon, după care va urma o cădere spectaculoasă. Tocmai de aceasta, el a intrat short împotriva Palantir și Nvidia.

Sigur, dacă pui în fiecare zi că plouă și la un moment dat plouă, e un self-fulfilling prophecy, poți spune că ai avut dreptate, dar rămâne de văzut în acest sens. Problema cea mai mare este că unele dintre aceste companii lucrează pe datorie. Ele raportează venituri foarte mari, dar în același timp au cheltuieli extraordinare, iar OpenAI ar putea să ceară ajutor din partea guvernului tocmai din acest motiv.

Când vine vorba despre cifrele analizate, cresc și îngrijorările atunci când sunt trase concluziile. În privința interesului pe Youtube, deja vedem o creștere foarte mare, tot mai mulți oameni caută AI bubble pentru a vedea cam pe unde suntem și ce spun specialiștii și la fel se întâmplă și în privința căutărilor pe Google.

Ce spun ChatGPT și Gemini despre „bula AI”?

Am mers direct la sursă și am întrebat AI-ul dacă suntem sau nu într-o bulă AI? ChatGPT a dat un răspuns nuanțat, însă a recunoscut că valorizările, investițiile și hype-ul sunt umflate peste ritmul real al adopției comerciale. Da, suntem într-o bulă AI, dar s-ar putea ca ea să fie una care să reziste, spune ChatGPT.

Pe de altă parte, Gemini, instrumentul Google, nuanțează de asemenea răspunsul, dar mai spre realitate și spune că sunt oameni care resping ideea de „bulă completă”, dar există un risc ridicat de „bulă speculativă”, adică prețuri umflate pe fondul entuziasmului uriaș și fundamentul tehnologic al AI, ce poate fi considerat real și revoluționar, dar depinde foarte mult de partea financiară.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE