IBM și furnizorul de soluții AI open-source pentru apărare și securitate națională Janes au dezvoltat un model de inteligență artificială care permite luarea deciziilor tactice critice cu viteză, precizie și, mai ales în siguranță, potrivit informării oficiale a producătorului. Spre deosebire de instrumentele AI de uz general, IBM Defense este optimizat pentru sarcini specifice apărării: platforma înțelege terminologia militară, tacticile operaționale și strategiile de misiune, scrie publicația de analiză militară The Defense Post.
Inteligent și compatibil cu alte soft-uri militare
IBM Defense poate rula în rețele deschise sau în medii clasificate. Și, în loc să memoreze informații învechite, inteligența artificială IBM analizează și interpretează date verificate și actualizate, reducând astfel din riscul de a genera răspunsuri false sau necorespunzătoare - așa cum se întâmplă, de multe ori, în cazul llm-urilor generaliste. Sistemul poate fi integrat în rețelele de apărare existente, prin intermediul unei interfețe de programare a aplicațiilor. Construită pe modelele de bază Granite de la IBM și livrată prin intermediul watsonx.ai, soluția susține planificarea, raportarea și strategia.
„Organizațiile de apărare au nevoie de inteligență artificială în care să poată avea încredere – soluții care oferă informații precise fără a compromite securitatea sau etica”, spune Vanessa Hunt , director general Tehnologie, Piața Federală din SUA pentru IBM în același comunicat menționat anterior. „Modelul de apărare IBM accelerează planificarea misiunilor și îmbunătățește pregătirea operațională", completează ea.
Ben Conklin, Innovation Lead la Janes, a explicat într-un interviu pentru Defense Scoop, preluat de platforma MilitaryAI , că datele servite AI-ului sunt verificate și, mai ales, actualizate continuu.
„E plin internetul de informații militare și cele mai multe sunt greșite”, susține Conklin. „Dacă apelezi la modelul nostru, vei premi răspunsul potrvit!”
Piața globală a AI militar specializat: 19 miliarde de dolari, în 2030
Piața globală a inteligenței artificiale militare se află într-o creștere rapidă, estimările din 2025 indicând o valoare de aproximativ 10,45 miliarde de dolari, cu o rată medie anuală de creștere în jur de 13% până în 2030, când ar putea depăși 19 miliarde de dolari.
Expansiunea este alimentată de investiții masive în tehnologie AI și sisteme autonome din partea marilor puteri militare.
America de Nord deține o cotă semnificativă a pieței de inteligență artificială din domeniul militar - aproape o treime dintre venituri, în 2024. Experții apreciază, însă, că zona Asia Pacific va cunoaște un boom în următorii cinci ani.
Pe parte de ofertă, segmentul de software domină piața, cu o cotă de venituri de 42,5% în 2024. Ca tehnologie - machine learning este prima, iar ca aplicabilitate - segmentul de procesare a informațiilor.
Cât costă implementarea unui astfel de sistem
Costul exact al implementării soluției IBM Defense Model nu este detaliat public, însă din informațiile disponibile rezultă că modelul va fi oferit pe bază de abonament flexibil, adaptat nevoilor clienților din apărare, cu actualizări continue și integrare personalizată în infrastructuri existente. (DefenseScoop, 2025).
Implementările de tip enterprise-grade AI pentru apărare, cu cerințe înalte de securitate și conformitate, implică în general investiții cuprinse între sute de mii și câteva milioane de dolari pe an, în funcție de complexitatea rețelelor, volumul de date procesat și nivelul de personalizare necesar. Pe lângă costul licenței software, trebuie considerate cheltuieli pentru infrastructura IT dedicată (servere securizate, rețele izolate), integrarea cu sistemele militare existente, formarea personalului și suport tehnic continuu.
De asemenea, IBM are un istoric de tarife ridicate pentru soluțiile sale enterprise în sectorul guvernamental, cu contracte de milioane de dolari americani pe an (exemplu: IBM a câștigat recent un contract de 430 milioane dolari pentru modernizarea logisticii militare în UK, folosind AI). În cazul IBM Defense Model, costul va fi influențat și de volumul de utilizare, configurare și de nivelul de securitate implementat.
