Urmărește Euronews România la cei mai importanți operatori de cablu TV din țară: Digi (canalul 66), Orange (canalul 106), Vodafone (canalul 410).

Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei se deschide miercuri. Programul West Side Christmas Market

Publicat de: Euronews

Târgul de Crăciun ”West Side Chistmas Market” își deschide porțile miercuri, ora 19.00, în Parcul Drumul Taberei din Sectorul 6. Timp de 28 de zile, oamenii vor avea parte de o atmosferă de sărbătoare, concerte, roată panoramică, patinoar, carusel, căsuța lui Moș Crăciun, precum și numeroase preparate tradiționale, a anunțat Primăria Sectorului 6.

Aflat la a treia ediție, West Side Chistmas Market este primul târg de Crăciun care se deschide în Parcul Drumul Taberei din Sectorul 6. În 2022, a fost votat cel mai frumos târg de Crăciun din România și a atras un milion de vizitatori.

”Târgul de Crăciun din Sectorul 6 este cel mai frumos, cel mai dichisit și cu cea mai frumoasă atmosferă de Crăciun. Și se autofinanțează integral. La noi nu este vorba despre mărime, vedete scumpe și decibeli cu scene mari. La noi este despre comunitate, spiritul Crăciunului, bun gust, calitatea vendorilor și atmosfera sărbătorilor de iarnă. Ne adresăm, în special, familiilor, celor mici și comunității noastre", a anunțat Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, potrivit sursei citate.

Spectacol de artificii și concert Fuego, în deschiderea târgului de Crăciun ”West Side Chistmas Market”

Deschiderea oficială a West Side Christmas Market are loc miercuri, la ora 19.00. Cel mai așteptat moment va fi aprinderea luminilor de Crăciun, focul de artificii și concertul Fuego. Organizatorii spun că au pregătit multe surprize atât pentru copii, cât și pentru adulți.

Principalele atracții ale târgului de Crăciun din Parcul Drumul Taberei

Un carusel venețian pictat manual, a cărui construcție a durat nouă luni, o roată panoramică de 38 de metri înălțime și 144 de locuri, cel mai mare patinoar din București, căsuța lui Moș Crăciun, atelierul spiridușilor, un trenuleț tematic pentru cei mici sunt câteva dintre atracțiile târgului de Crăciun din Parcul Drumul Taberei.

Caruselul venețian, pictat manual

Este similar caruselelor din timpul celebrului Carnaval de la Veneția. Are un diametru de 11 metri, include o caleașcă, 6 trăsuri și 34 de căluți, și poate primi simultan 60 de persoane. Acest carusel produs în Italia, în decursul a 9 luni, este pictat manual, conține 2.000 de luminițe colorate și îi bucură pe participanți cu muzică de carnaval.

Preț: 20 de lei 

Roata panoramică

Are 38 de metri înălțime și oferă o vedere de sus asupra întregului tărâm magic din Drumul Taberei. Roata panoramică are 144 de locuri în gondolele care se învârt atât pe verticală, cât și în jurul axelor sale. Miile de luminițe pe care le conține roata își schimbă culoarea de la verde, la roșu, albastru, alb și galben, oferind un adevărat spectacol.

Preț: 30 de lei

Patinoarul din Drumul Taberei se deschide. Lista completă cu programul şi preţurile

Patinoarul din Parcul Drumul Taberei este cel mai mare din București, are 744 de metri pătrați, fiind mai întins decât cel de anul trecut.

Program:

Luni – Joi: 10.00 – 22.00

Vineri – Duminică: 10.00 – 23.00

Preț:

Acces patinoar: 25 de lei / 90 de minute

Închiriere patine: 25 de lei

Închiriere delfin / pinguin: 20 de lei

Trenulețul

Un micuț și colorat trenuleț cu trei vagoane îi plimbă pe copii prin „tărâmul lui Moș Crăciun”.

Preț: 20 de lei plimbarea

Căsuța lui Moș Crăciun

Este locul fermecat, inspirat din poveștile pentru copii, unde cei mici îi scriu scrisori Moșului, se joacă, ascultă povești citite de spiriduși și primesc cadouri. Cei mici au parte aici de pictură pe față, balon modelabil, glob pictat manual, o jucărie și o poză cu magnet alături de Moș Crăciun.

Program

Luni – Vineri: 16.00 - 21.00

Sâmbătă – Duminică: 11.00 - 22.00

Pe 1 decembrie, Căsuța lui Moș Crăciun se va deschide cu o oră mai devreme, adică la 15:00.

Prețuri:

40 lei: 1 copil + 1 părinte

70 lei: 2 copii + 1 părinte

105 lei: 3 copii + 1 părinte

Atelierul Spiridușilor

Amplasat la intrarea în Parcul Drumul Taberei, toți copiii pot participa la atelierele organizate de DGASPC Sector 6. Vorbim despre ateliere de scris felicitări pentru Moșul, de desen, de confecționat globuri, ghirlande, decorațiuni. Cei mici vor primi surprize dulci, iar părinții și bunicii pot alege podoabe realizate cu dibăcie de seniorii, copiii și persoanele cu dizabilități aflate în centrele DGASPC Sector 6.

Program:

Luni – Duminică: 11.00 – 14.30 / 15.00 – 18.00

Miercuri, 29 noiembrie, va fi un atelier de scris felicitări pentru Moș Nicolae, între 19.00 și 20.00.

Accesul este gratuit.

Programul Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei, în minivacanța de Sf. Andrei și 1 Decembrie

În cele 28 de zile de sărbătoare, pe scena amenajată la amfiteatrul din parc vor avea loc concerte, spectacole de colinde și show-uri live de jazz.

- 30 noiembrie, ora 19.00: concert Bibi

- 1 decembrie, ora 19.00: cântă Irina Sârbu & Band

- 2 decembrie, ora 19.00: Holy Molly

- 3 decembrie, ora 18.00: Gașca Zurli.

West Side Christmas Market va rămâne deschis până la 27 decembrie și va funcționa după următorul program:

Luni – vineri: 12.30 – 22.30

Sâmbătă – duminică: 11.00 – 22.30

Cum ajungi la Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei

Pentru a evita aglomerația și stresul căutării unui loc de parcare, organizatorii recomandă folosirea mijloacelor de transport în comun pentru a ajunge târg. Astfel, vizitatorii au la dispoziție metroul până la stația Parc Drumul Taberei, tramvaiul 41, troleele 69, 93 și autobuzele 105, 138, 168, 221, 222, 232, 368.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE