Numărul bugetarilor a tot crescut - cu peste două mii de angajați la nivelul instituțiilor centrale. În loc să scadă, așa cum prevedeau toate pachetele de măsuri adoptate pentru reducerile de cheltuieli bugetare. Mai mult, tăierile invocate de unele ministere pentru a scăpa de măsurile impuse de Guvern nu se regăsesc în realitate.
Tăierile din administrație sunt, de fapt, creșteri
Marius Vulpe, jurnalist Euronrews: „Până la finele lunii iunie 2026, ar trebui ca toate instituțiile centrale și locale să vină cu implementarea pachetului 3 de măsuri fiscal-bugetare, prin care sunt obligate să reducă cu 10 procente fie numărul angajaților la aceste instituții, fie anvelopa salarială. Excepție fac acele instituții care au operat deja tăiari de personal anul trecut.
Numai că, în debutul acestei acțiuni, s-a pornit cu stângul, pentru că, în timpul sărbătorilor de iarnă, numărul angajaților la Administrația Publică Centrală a crescut, în loc să scadă. Mai exact, cu aproape 2.200 de persoane, numărul angajaților în administrația publică centrală depășind 816.000 de persoane.
În schimb, la nivelul primăriilor, consiliilor județene și prefecturilor din teritoriu s-au operat concedieri modeste - în jur de 700 de persoane au părărit acest sistem, dar numărul angajaților la nivelul administrației publice locale se menține în jur de 464.000.
Unde s-au operat însă aceste angajări? În primul rând, la Ministerul Apărării, unde s-au făcut peste 1.300 de angajări, urmat de Ministerul de Interne, acolo unde avem puțin peste 1.000 de noi angajați. Surpriză e la Ministerul Muncii, unul dintre ministerele care susțineau că au operat reduceri de personal de 5-6 procente anul trecut, vedem un nou val de angajări, 83 de noi angajați, ceea ce face ca cifra reală să ajungă la cu peste 4.100 de angajați mai mult decât în iunie 2025, atunci când a fost instalat guvernul Bolojan.
O situație similară găsim și la Ministerul Agriculturii, acolo unde ministrul Florin Barbu a susținut că a făcut deja reduceri de personal de 14%. Numai că vedem o creștere a numărului de angajați, față de iunie 2025, cu peste 100 de persoane. Concedierile au fost mici. De exemplu, în ultima lună au fost doar 17 persoane concediate.
Educația a suportat, în această perioadă, greul reducerilor de cheltuieli cu salariații, pentru că s-au desființat așa-numitele norme de plată cu ora și au dispărut din organigram Ministerului peste 15.000 de posturi care erau ocupate.
La Sănătate, un alt minister care a cerut exceptarea de la reducerile de personal, vedem că, anul trecut, nu a operat nicio tăiere de cheltuieli sau de personal, pentru că numărul se menține în jurul cifrei de 18.300 de angajați”.
