Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

SUA sprijină aderarea Suediei și Finlandei la NATO. Joe Biden: „Ei îndeplinesc toate cerințele NATO”

Președintele american Joe Biden și-a declarat deschis sprijinul pentru aderarea Suediei și a Finlandei la NATO. La rândul său, secretarul general al Alianței Nord-Atlantice crede că obiecțiile Turciei privind aderarea celor două state scandinave vor fi rezolvate prin negocieri.

Strângeri de mână și zâmbete la Casa Albă la întâlnirea pe care președintele american Joe Biden a avut-o cu liderii Suediei și Finlandei. Întrevederea a avut loc la o zi după ce ambele țări au solicitat aderarea la NATO. Astfel a fost întreruptă tradiția neutralității care datează din timpul Războiului Rece.

Joe Biden , președintele SUA: „Suedia și Finlanda au instituții democratice puternice, armate puternice și economii puternice și transparente și un puternic simț moral a ceea ce este drept. Ei îndeplinesc toate cerințele NATO.”

Turcia ar putea fi unul dintre principlele obstacole

Turcia ar putea fi unul dintre principalele obstacole pe care cele două state le au în calea aderării la NATO. Ankara se opune intrării Suediei și Finlandei în Alianța Nord-Atlantică și pentru că ar găzdui activiști kurzi.

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO: „Când un aliat important ca Turcia ridică probleme de securitate, atunci, desigur, singura modalitate de a rezolva această situație este să ne așezăm și să căutăm modalități ca să mergem mai departe.”

Secretarul general al NATO crede că dialogul va elimina orice blocaj în calea aderării Finlandei și Suediei. El speră că negocierile vor fi încheiate înainte de summitul NATO de la Madrid, de la sfârșitul lunii iunie.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE