O curte de apel din statul american New York a anulat joi o amendă civilă de 464 de milioane de dolari aplicată actualului președinte republican Donald Trump în februarie 2024 pentru fraudă financiară prin supraevaluarea unor active imobiliare în scopul de a obține credite avantajoase și scutiri de impozite, într-un dosar instrumentat de o procuroare democrată, relatează agențiile AFP și Reuters.
În hotărârea emisă acum, instanța invocă 'o amendă excesivă care încalcă al 8-lea amendament al Constituției SUA', care interzice sentințele disproporționate.
În acest dosar, Donald Trump și fiii săi, Donald Jr. și Eric, au fost găsiți vinovați de supraevaluarea masivă a valorii activelor societății lor imobiliare Trump Organization, în special clădiri zgârie-nori, hoteluri de lux și terenuri de golf din întreaga lume, în anii 2010. Scopul supraevaluării activelor a fost obținerea de împrumuturi mai favorabile de la bănci și condiții de asigurare mai bune.
Procurorului general din New York, Letitia James, o afro-americancă provenită din Partidul Democrat și care a instrumentat acest dosar, mai are posibilitatea să atace cu recurs hotărârea de joi la cea mai înaltă instanță locală.
Pe tot parcursul acestui îndelungat proces civil, urmărit îndeaproape de presa internațională, Donald Trump a criticat constant sistemul de justiție despre care afirma că este manevrat în scopuri politice de către democrații fostului președinte Joe Biden, el denunțând 'un proces demn de o republică bananieră'.
Acesta a fost numai unul dintre dosarele judiciare care în anii de dinaintea alegerilor desfășurate în noiembrie 2024 au ridicat semne de întrebare asupra posibilității ca Donald Trump să mai poată candida vreodată pentru Casa Albă.
'O victorie masivă!!!', a reacționat joi pe platforma X fiul său Donald Jr. 'Asta a fost mereu o vânătoare de vrăjitoare, o ingerință în alegeri și o parodie totală de justiție (...) Iată că este de acord cu asta chiar și o curte de apel din New York, cu tendințe progresiste!', a adăugat el.
Între timp, Donald Trump însuși a salutat o 'victorie totală' după aflarea verdictului. 'A fost o vânătoare de vrăjitoare politică' în care 'Letitia James, o procuroare generală coruptă și incompetentă, a creat acest caz doar pentru ca să-mi facă rău politic', a mai remarcat el, într-un lung mesaj pe rețea socială Truth Social scris pe un ton răzbunător.