Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Câți bani dau românii ca dar de nuntă. Suntem printre cei mai darnici din Europa

Publicat de: Mirabela Vasile

Mai multe studii realizate în țara noastră arată că tinerii aspiră la relații pe termen lung în cuplu, majoritatea preferând căsnicia sau relațiile oficializate.

”Datele prezentate în studiul nostru Familia şi viaţa de cuplu în România. Percepţii şi reprezentări în 2022 arată că aproape jumătate din numărul subiecţilor – 47% – au o părere mai bună asupra căsătoriei în detrimentul concubinajului. 70% din tinerii cu vârsta cuprinsă între 24 și 35 de ani prezintă probabilitatea cea mai mare de a se căsători în viitorul apropiat, urmați de tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani (69%)”, explică Marius Luican, General Manager Reveal Marketing Research.

În Uniunea Europeană, în 2019, se înregistrau 4,3 căsătorii la 1.000 de locuitori, iar România avea o rată a nupțialității printre cele mai ridicate din UE (6,6‰, alături de Letonia şi Ungaria, cu 6,7‰, Lituania cu 7,0‰ şi Cipru cu 8,9‰), dar sub mediile din perioada 2016-2018 (6,8‰/ 7,3‰/ 7,4‰).

Ce oferă europenii drept dar de nuntă

Chiar dacă autoritățile din toate țările au insistat pe trecerea la o societate ”cashless”, din motive de igienă, banii continuă să fie un dar de nuntă dezirabil în mai toate țările - din România până în Suedia sau Japonia. De exemplu, germanilor le place numerarul și îl înmânează la petrecerea nupțială în diverse recipiente (cel mai adesea, în cutiuțe de lemn). Aceeași preferință pentru cash se întâlnește și Japonia și în Portugalia.

În sudul Italiei, la finalul petrecerii se înmânează prospăt căsătoriților un plic cu bani, așa încât să nu se piardă ceva în agitația zilei. În Polonia, darul în bani, de asemenea în plic, se oferă la ieșirea de la slujba religioasă sau când nuntașii ajung la restaurant. Familia și prietenii formează un culoar și le înmânează mirelui și miresei cadouri în bani și flori, însoțite de felicitări.

Suedia este un caz aparte: invitații nu oferă bani drept dar de nuntă. Banii sunt tabu pentru suedezi, așa că în locul transferurilor sau darurilor cu bani cash se preferă un cadou pentru luna de miere, cum ar fi un voucher de călătorie, o cazare la hotelul preferat sau servicii turistice.

În Australia, sunt acceptate atât cadourile în obiecte, cât și cele în bani, iar modalitatea preferată de tânărul cuplu este precizată în invitația de nuntă. Cum cele mai multe cupluri trăiesc și locuiesc împreună înainte de a oficializa relația, este firesc ca aceștia să prefere cadourile în bani. O regulă de aur: cel mai bine este să transferi banii direct într-un cont, înainte de nuntă, mai ales că, de cele mai multe ori, viitorul cuplu chiar menționează contul bancar în invitație.

Câți bani se oferă la nunți

În Germania și în țările nordice găsim printre cele mai mici valori ale darului de nuntă. În Germania, regulile nescrise ale darului de nuntă recomandă între 30 și 70 euro pentru cei care nu fac parte din cercul de apropiați ai mirelui și miresei, cum ar fi colegii sau cunoștințele. Prietenii, familia, domnișoarele și cavalerii de onoare oferă cel puțin 100 euro. În Polonia, Irlanda, Lituania și Spania, invitații oferă cel puțin 50 euro de persoană pentru a acoperi meniul de la masa festivă.

Dar sumele cele mai potrivite variază între 100 - 200 euro/invitat și depind de importanța relației cu mirii sau de cât de înstăriți sunt participanții. În Portugalia, darul variază foarte mult, dar cu siguranță începe de la cel puțin 125 euro de persoană și regula este ca la presupusul cost al meniului și distracțiilor din timpul petrecerii să se adauge cel puțin 25%, reprezentând câștigul efectiv al tinerilor căsătoriți.

Românii par a fi ceva mai ”darnici”. Darul de nuntă poate avea valori cuprinse între 100 euro și 500 euro de persoană, în funcție de gradul de rudenie și apropierea de tinerii miri. Darul acoperă costurile cu meniul și divertismentul din timpul nunții, dar lasă și un beneficiu aproape egal ca valoare cu cheltuielile cuplului proaspăt căsătorit.

Și japonezii au portofele largi, când vine vorba de o familie nou fondată. Locuitorii din Țara Soarelui Răsare sunt deosebit de generoși: aici valoarea darului la nuntă variază între 30.000 and 50.000 JPY (de la 200 euro la aproximativ 370 euro), în funcție de vârsta și natura relației dintre invitat și miri. Oricum, în Japonia, prietenii oferă de obicei mai puțin decât familia și chiar mai puțin decât șefii tinerilor. De obicei, aceștia din urmă oferă cele mai mari daruri. Și, foarte important, suma dată trebuie să fie o cifră pară.

În Italia, invitații oferă daruri de până la 500 euro de persoană și, mai ales în sudul țării, se dau cadouri generoase în numerar.

În Statele Unite ale Americii, invitații oferă în medie 99 dolari (aproximativ 95 euro) dacă sunt din grupul de apropiați. Familia și rudele dau cel puțin 125 dolari (aproximativ 118 euro).

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE