Mai puține fonduri pentru universități. Asta se preconizează pentru Educație, conform surselor Euronews România, odată cu venirea ministrului interimar Ilie Bolojan la cârma ministerului.
Daniel David, în primul interviu după demisie, spune că nu se așteaptă la tăieri și că acum sistemul are nevoie de investiții. Experții din învățământ și studenții trag un semnal de alarmă că educația a avut de suferit în urma ultimelor schimbări.
Fostul ministru al Educației, Daniel David, a declarat pentru Euronews România că la Educație nu ar trebui să mai existe tăieri, ci investiții.
Daniel David, fost ministru al Educației: Acum mecanismele sunt mai sănătoase. Acum sistemul are nevoie de bani și de resurse. Asta ar trebui să fie după mine în următorii ani. Nu mă aștept să fie tăieri. Mă bucur și am văzut legea pusă în dezbatere publică, în care, dacă vă uitați cu atenția, apare ca excepție zona preuniversitară. Sigur nu apare zona universitară, dar premierul a spus că el nu vizează modificări în zona universitară, așa că educația ar trebui să fie protejată.
Cu toate astea, studenții se tem că locurile la buget se vor împuțina.
Sergiu Covaci, Președinte ANOSR: O reducere a cifrei de școlarizare, deci practic a numărului de locuri la buget acordate în sistemul de învățământ superior ar fi o mare, mare greșeală, adică ar acționa împotriva intereselor de dezvoltare a sistemului de învățământ superior și împotriva țintelor asumate de către România. Este o subfinanțare cronică, nu mai discutăm de fondul de burse și protecție socială despre care am tot discutat și unde știm că fondul a fost redus cu mai bine de 50%.
Ce se întâmplă cu locurile la buget din sistemul universitar
Surse guvernamentale susțin că locurile la buget nu vor fi afectate, însă se preconizează o reducere a fondurilor primite de mediul universitar. Asta chiar dacă însuși premierul a spus că acolo unde s-a făcut deja efortul de tăiere, precum în educație, nu se mai justifică o altă reducere.
Lucian Ciolan, prorector Universitatea București: Principiul de a reduce fonduri de la Educație și eventual de la Sănătate, de la cele mai importante servicii publice dintr-o țară, mie mi se pare că aruncă țara într-un grad de risc mai mare decât riscul financiar. Atunci când tu ai rate mari de analfabetism și lucruri de genul ăsta, orice intervenție de tip negativ, cum ar fi tăiatul de fonduri, o să crească gradul de risc și nu o să-l scadă. Iar creștere a gradului de risc în Educație este o creștere a gradului de risc economic și social.
Bugetul ministerului educației pentru 2026 este încă incert. Până acum, posibilii candidați la funcția de ministru nu s-au înghesuit să preia funcția.
Sindicatele studenților cer o întâlnire cu Bolojan
Daniel David, fost ministru al Educației: Eu știu că discuții au fost, sunt oameni interesați, doar că probabil premierul vrea să facă o alegere foarte bună, fiindcă perioada nu este o perioadă ușoară. Sistemul are nevoie de un ministru care este capabil să ducă sistemul să continue activitatea educațională. Nu uitați, eu mereu am fost în faza în care se blochează bacalaureatul de toamnă, se blochează, definitivatul, nu o să înceapă școala.
Sindicatele studenților au cerut o întâlnire cu ministrul interimar al Educației, Ilie Bolojan. Încă așteaptă un răspuns. L-am contactat pe premier pentru a afla concret care vor fi măsurile adoptate în sistemul de învățământ, însă nu a răspuns până la publicarea acestui material.
