Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Bogdan Aurescu cere un sprijin pentru Republica Moldova în criza energetică. „Are nevoie granturi acum, nu de împrumuturi”

O nouă conferință a platformei de sprijin pentru Republica Moldova se desfășoară luni la Paris și este coprezidată de ministrul român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu. La reuniunea organizată în capitala Franței participă și liderul de la Chișinău, Maia Sandu, dar și președintele francez Emmanuel Macron.

UPDATE: Bogdan Aurescu a declarat că Republica Moldova are nevoie de granturi pentru a cumpăra energie de pe piață. Ministrul de Externe a reamintit că în cadrul Conferinţei ministeriale a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, desfăşurată pe 15 iulie, la Bucureşti, s-a obţinut un sprijin în valoare totală de 615 milioane euro, dintre care 432,3 milioane euro asistenţă sub formă de granturi.

"Cred că este foarte important ca această conferinţă să ofere în continuare ajutor financiar. La Bucureşti am adunat 650 de milioane de euro, dintre care 432 de milioane de euro sub formă de granturi. Republica Moldova are nevoie de granturi acum, nu de împrumuturi, pentru a cumpăra energie de pe piaţă.

Acesta este, probabil, cel mai important obiectiv acum. Al doilea, la fel de important, este acordarea susţinerii în vederea implementării reformelor necesare în procesul de integrare europeană", a spus ministrul român, înaintea Conferinţei ministeriale a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, desfăşurată la Paris, potrivit Agerpres.

Din cauza bombardamentelor din Ucraina, Republica Moldova nu a mai putut importa electricitate din această țară. Începând cu 14 octombrie, România a început să furnizeze electricitate Republicii Moldova, iar ţara noastră asigură în prezent 80-90% din necesar.

Știrea inițială

Maia Sandu a ajuns la Paris cu avionul președintelui francez Emmanuel Macron. Ambii au participat în Tunisia la Summitul Francofoniei.

Participanții la discuțiile de la Paris vor încerca să găsească soluții pentru criza economică și energetică profundă cu care se confruntă Republica Moldova, pe fondul războiului din Ucraina.

O atenție deosebită va fi acordată asistenței de urgență. Platforma de sprijin a fost lansată în primăvara acestui an la inițiativa miniștrilor de Externe ai României, Germaniei și Franței.

Reuniunea de la Paris are loc în condițiile în care Republica Moldova se confruntă cu provocări majore de ordin energetic, economic, umanitar şi la adresa rezilienţei sale, pe fondul războiului brutal de agresiune purtat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei.

„Având în vedere gravitatea crizei în sectorul energetic, cu puternice consecinţe destabilizatoare asupra bugetului de stat, lucrările Conferinţei ministeriale de la Paris se vor concentra în mod deosebit asupra opţiunilor de asistenţă de urgenţă în acest domeniu în beneficiul Republicii Moldova.

În acest context, ministrul Bogdan Aurescu va sublinia faptul că principala necesitate a Republicii Moldova o reprezintă la acest moment obţinerea, din partea partenerilor internaţionali, de asistenţă financiară necesară pentru achiziţii de gaz şi de electricitate”, se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe.

De asemenea, Bogdan Aurescu va informa cu privire la măsurile de asistenţă întreprinse de România, precum sprijinul bugetar direct acordat recent în valoare de 10 milioane de euro, reacţia promptă a Bucureştiului pentru facilitarea livrărilor substanţiale de curent electric începând cu 14 octombrie 2022, precum şi referitor la iniţierea implementării Acordului privind asistenţa financiară nerambursabilă în valoare de 100 de milioane de euro acordată Republicii Moldova de către România.

Până în prezent au fost organizate două conferințe, inclusiv una la București, în cadrul cărora s-a anunțat un sprijin pentru Republica Moldova de peste 1,3 miliarde de euro.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE