Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

SpaceX a pierdut Starship, cea mai mare și mai puternică navă spațială realizată vreodată. S-a dezintegrat la reintrarea în atmosferă

Nici a treia încercare nu a fost una cu noroc pentru Elon Musk. Nava spațială Starship a companiei SpaceX s-a distrus la revenirea de pe Lună. Ea a pierdut contactul cu baza în etapele finale de testare, exact când a reintrat în atmosferă, iar specialiștii spun că probabil a ars sau s-a dezintegrat în acel moment și cred că a căzut în Oceanul Indian.

SpaceX a pierdut Starship la reintrarea în atmosferă

"Nava s-a pierdut. Așadar, nu avem aterizare astăzi. Dar, din nou, este incredibil să vedem cât de departe am ajuns de data aceasta", a spus reprezentantul SpaceX, Dan Huot, conform The Guardian.

În ciuda pierderii navei spațiale, Elon Musk consideră că testele au fost reușite, în ansamblu.

După separare, nava spațială și-a continuat zborul spre est, a atins o altitudine de 160 de km și s-a apropiat de viteza orbitală, depășind încercările anterioare. Nava a atins apoi o altitudine de 233 de km în timp ce trecea pe deasupra Atlanticului și Africii de Sud.

În momentul pierderii contactului, nava zbura la o înălțime de 65 de kilometri și circula cu o viteză de aproximativ 25.700 de km/h.

Starship, cea mai mare navă spațială construită vreodată

Starship, realizată din oțel inoxidabil și cu o formă de glonț, a fost cea mai mare și mai puternică navă construită vreodată. Sistemul de 121 de metri, care cântărește aproximativ 5.000 de tone când este alimentat complet, a decolat din baza spațială Starbase, din Golful Mexic (Texas). SpaceX își propunea să folosească nava spațială pentru a transporta într-o zi astronauți pe Lună și Marte.

Alte două încercări anterioare, de anul trecut, s-au încheiat cu explozia, imediat după decolare, atât a propulsorului cu 33 de motoare al navei spațiale, supranumit Super Heavy, cât și a navei, care este proiectată să transporte până la 100 de astronauți. Puse una peste alta, acestea sunt cu 10 metri mai înalte decât racheta Saturn V, care a dus oameni pe Lună în 1969.

Prima încercare de lansare a navei a durat patru minute, a doua a durat opt minute și a ajuns în spațiu, iar a treia a durat în jur de 50 de minute, ceea ce înseamnă cu aproximativ 15 minute mai puțin decât timpul total prevăzut. Aceasta din urmă a reușit să se separe de propulsorul său, să ajungă în spațiu și să deschidă hubloul cu încărcătură. Asta înseamnă că a realizat toate testele majore stabilite de SpaceX. Iar întregul eveniment a fost considerat o victorie nu numai de către Elon Musk, ci și de NASA.

Musk speră că Starship va fi primul pas într-o călătorie umană în spațiu. El spune că a dezvoltat Starship, denumită anterior BFR (înseamnă „rachetă mare”), astfel încât oamenii să poată deveni în cele din urmă "o specie multiplanetară”. Pentru a face acest lucru, Musk intenționează să înceapă colonizarea planetei Marte, astfel încât omenirea să poată supraviețui unui eveniment care ar distruge planeta Pământ, eventual în cazul în care controlul ar fi preluat de forme de inteligență artificială sau dacă planeta ar fi lovită de asteroizi.

NASA a luat legătura cu SpaceX în scopul de a trimite astronauți pe Lună, inclusiv prima femeie, cu începere din 2026, deși este posibil că acea dată să fie amânată. Elon Musk a spus că racheta ar trebui să efectueze "sute de misiuni fără echipaj înainte de a transporta primii oameni". El a precizat că totul costă foarte mult. De exemplu, costul total de dezvoltare pentru Starship ar fi între două și zece miliarde de dolari și se estimează că fiecare lansare costă zeci de milioane de dolari.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE