În cea mai mare necropolă militară exclusiv românească din Alsacia, Franța, sute de cruci păstrează memoria unor oameni pe care familiile lor i-au căutat zeci de ani. Documentele de arhivă au scos la iveală destine frânte de război și adevăruri dureroase.
Suntem la 1500 de kilometri distanță de România, în Alsacia, Franța. Am ajuns la cea mai mare necropolă militară românească din Hexagon. Aici odihnesc trupurile a sute de soldați români, care au pierit în Primul Război Mondial, departe de țara lor.
Fiecare cruce, fiecare nume sau lipsa acestuia de pe plăcuță, spun o poveste a unui tânăr despre care familia rămasă în România nu a mai știut nimic, timp de aproape un secol.
Alida Mocanu, jurnalistă Euronews: Cimitirul militar din Soulzmatt, Alsacia, este cea mai mare necropolă românească din Franța. În acest cimitir odihnesc 678 de soldați martiri români pieriți în anii 1916-1917, în timpul Primului Război Mondial. Aflăm împreună povestea acestui loc.
Capturați în război, uitați în lagărele din Alsacia
Povestea acestor soldați a început în anul 1916. România intrase în război de partea Antantei, iar armata română începuse campania din Transilvania. Ofensiva a fost urmată de contraatacul Puterilor Centrale, iar trupele românești au fost împinse înapoi. Mii de militari au fost atunci capturați. Prizonierii români au fost transportați în lagăre din teritoriile controlate de Germania. 2344 de soldați provenind din Regatul României și din Transilvania au fost duși în regiunile istorice Alsacia și Lorena, unde au și murit.
Privite de la distanță, sutele de cruci de aici, din Cimitirul Soulzmatt, par să formeze un desen geometric perfect. De aproape însă, observi numele românești și tricolorul. Cimitirul de fapt conține un contrast emoționant: frumusețea peisajului și tragedia pe care o păstrează.
Christophe Woehrle, istoric: „Este un cimitir frumos, situat într-un loc minunat. Probabil că emoția vine și din alinierea mormintelor. Când ajungi aici, ești imediat surprins să vezi atâtea morminte aliniate. Sunt deosebite, au forma specifică ortodoxă și, prin urmare, nu sunt ceva obișnuit la noi. Și ele provoacă, mai întâi, o anumită uimire. Apoi îți dai seama că aici și-au pierdut viața tineri, tați de familie, frați, copii, care se află aici, departe de casele lor. Și cred că toate acestea creează o emoție cu adevărat puternică.”
678 de cruci și sute de povești nespuse
Christophe Woehrle este profesor de istorie. A fost încă de mic fascinat de istoria acestui loc căruia i-a dedicat în cele din urmă studii serioase și chiar o carte. În România a ajuns de multe ori, pentru că a vrut să-I cunoască pe succesorii soldaților morți în Alsacia.
Christophe Woehrle, istoric: „Când eram foarte mic, am avut șansa să-mi cunosc străbunicul.S-a născut în 1896
și a murit în 1994, deci avea 98 de ani. L-am cunoscut foarte bine și, în fiecare an, mă ducea la acest cimitir, începând de când aveam 13 ani. Și m-am întrebat mereu de ce mă ducea în acest cimitir. El fusese în Rusia în timpul Primului Război Mondial și își pierduse mulți camarazi, care rămăseseră acolo, în Rusia. Iar la mormintele lor nu putea să meargă. Așa că venea la Soulzmatt, pentru că, pentru el, era același lucru. Acei tineri erau aici și nimeni nu putea veni să-i vadă, pentru că România, la vremea aceea, era închisă. Era comunismul. Așa că venea aici și, de fiecare dată când veneam, plângea.”
Regina Maria și memoria soldaților
Alida Mocanu, jurnalistă Euronews: „În anul 1919, Consiliul municipal din Soulzmatt a donat României acest teren tocmai pentru a fi construit acest cimitir închinat eroilor martiri români din Primul Război Mondial. În anul 1922, cimitirul era sfințit în prezența Reginei Maria și a Regelui Ferdinand ai României. Apoi, 2 ani mai târziu, avea loc și inaugurarea oficială, unde a fost prezent chiar și generalul Berthelot.”
De fapt, încă de la început, Cimitirul Militar Românesc din Soulzmatt a fost legat de Familia Regală a României. Imediat după Primul Război Mondial, Regina Maria a României a cerut să fie creat un Comitet al Mormintelor Românești din Alsacia. Dorința Reginei Maria era aceea de a aduna osemintele soldaților români pieriți în război și să le ofere un loc de veci într-o necropolă destinată lor.
Alida Mocanu, jurnalistă Euronews: „Sub monument sunt scrise cuvintele rostite chiar de Regina Maria atunci când a venit aici în vizită, la cimitirul din Alsacia. Și am să vă citesc cuvintele pe care le-a spus: „Soldați români, departe de patria voastră pentru care v-ați sacrificat. Odihniți-vă în pace, aureolați de glorie, în acest pământ care de acum nu vă mai este străin.”
Osemintele soldaților aduși aici la Soulzmatt erau răspândite în peste 35 de cimitire. Astfel încât misiunea Reginei Maria de a le strange într-un singur loc nu a fost deloc ușoară.
Alida Mocanu, jurnalistă Euronews: „Sunt foarte mulți soldați necunoscuți aici, dar sunt și soldați ale căror nume sunt înscrise pe aceste plăcuțe memoriale. Petre Constantin, Gheorghe, istorici din Franța, de-a lungul timpului, chiar au studiat foarte multe documente ale vremii pentru că au vrut să afle cine sunt acești soldați care au pierit, soldați martiri, în 1916 și 1917, în Alsacia.”
Identități recuperate din arhive și un adevăr descoperit după aproape un secol
Pentru Christophe Woehrle, provocarea a fost aceea de a reuși să reconstituie din arhive numele corecte ale soldațilo români. Cele mai multe dintre acestea fuseseră greșit înregistrate de germani. Astfel încât mii de familii și-au căutat ani la rând fiii sau soții în fișele celor decedați fără să afle niciodată adevărul: acela că tinerii muriseră în lagărele de muncă în ianuarie 1917.
Christophe Woehrle, istoric: „Aici, în ianuarie 1917, este cea mai friguroasă iarnă din istorie.
Sunt temperaturi de până la minus 30 de grade aici, iar organismele soldaților erau…cu adevărat distruse. Și, astfel, mor. Mor, iar autoritățile germane își spun: „Noi nu asta vrem. Noi vrem să muncească.” Și, prin urmare, îi vor hrăni din nou.
Îi vor hrăni din nou pentru ca să devină iar capabili să muncească.”
Identificarea ulterioară a soldaților români a fost făcută pe baza documentelor găsite în arhive, dar și în evidențele Crucii Roșii. Problema numelor scrise greșit a făcut ca mulți dintre soldați să rămână necunoscuți chiar și astăzi. Despre alții însă, strănepoții lor au aflat că sunt eroi. A fost cazul unui soldat pierit în Alsacia, a cărui identitate a fost aflată de profesorul Woehrle.
A crezut o viață că străbunicul și-a abandonat familia. Adevărul era altul.
Christophe Woehrle, istoric: „Am făcut o postare pe Facebook și am reușit să-l întâlnesc pe strănepotul lui, care mi-a povestit cum a trăit el această poveste în România. Își amintește de străbunica lui, care spunea mereu că soțul ei a plecat în Franța să lupte în război și nu s-a mai întors.
Că a cunoscut pe cineva acolo și s-a recăsătorit, probabil cu o franțuzoaică, și-a refăcut viața și a abandonat-o. Iar tatăl lui a trăit mereu cu această poveste dureroasă pe care o spunea bunica lui. Și, prin urmare, a decis să devină preot. Și el îmi spunea că și-a crescut mereu copiii spunându-le: „Nu trebuie să aveți încredere în bărbați, pentru că bărbații sunt trădători.” Pentru că toată viața lor au trăit cu această poveste. Iar când am ajuns, le-am spus: „Dar nu, de fapt, străbunicul dumneavoastră a ajuns în Franța în 1917, în ianuarie 1917, și a murit în martie 1917, două luni mai târziu.” Condițiile de captivitate erau foarte grele la vremea aceea. Și a murit ca un erou.”
Războiul este o realitate crudă și a zilelor noastre. Iar sarcina unui profesor de istorie este cu atât mai mare cu cât acesta trebuie să le explice elevilor importanța lecțiilor învățate din tragediile trecutului.
Christophe Woehrle, istoric: „Într-un război, există doar perdanți. Nu există nimeni care să câștige într-un război. Niciodată. Și cred că acesta este mesajul cel mai important: războiul nu duce la nimic altceva decât la crearea de cimitire. Și astăzi este important să comemorăm aceste cimitire, dar este mai ales important să nu mai adăugăm altele.”
