Realitatea ultimilor ani, în întreaga lume, s-a clădit, din păcate, în mare parte pe un sentiment crud: ura. Discursurile extremiste, teoriile conspirației, acțiunile fondate pe defăimare, instigare la haos, pe discriminare și, în cele din urmă, pe violență și-au făcut loc în câteva secunde în mințile oamenilor, prin intermediul rețelelor sociale.
Ura nu mai este doar un sentiment declarativ care circulă de la un ecran la altul, ci un adevăr dur al vremurilor pe care le trăim. Și atunci cum judecăm istoria trecutului? Ce învățăm din ea, pentru a nu o repeta? Societățile actuale, oricât de dezvoltate ar fi tehnologic, trăiesc eșecul lipsei de umanitate.
Cum ajunge o societate în 2026 să accepte discursul urii? Cum reușesc prejudecățile și falsa informație să transforme lumea într-un teritoriu al violențelor? Și ce se întâmplă atunci când fake news-ul este validat, iar dezumanizarea înlocuiește adevărul?
O carte despre crimele din 1941
Volumul „1941. Gropi comune în Pădurea Vulturi” reconstituie, pe baza documentelor și probelor, una dintre cele mai întunecate pagini ale istoriei României.
„1941, Gropi comune în Pădurea Vulturi” nu este doar o carte ce retrasează un parcurs tragic din istoria României. Ci este și o radiografie a felului în care propaganda poate influența gândirea unei societăți și mersul istoriei. Autorii volumului sunt Elisabeth Ungureanu și Marius Cazan, cercetători în Memoria Holocaustului, la Institutul Elie Wiesel din București și colonelul Irinel Rotariu, prim-procuror militar la Parchetul Militar Iași, până în anul 2025.
În istoria României, anul 1941 a reprezentat unul dintre cele mai tragice momente. Un episod de o violență extremă, alimentat de decizii criminale, de ură și de propagandă. La 85 de ani distanță, înțelegerea acestui episod tragic persupune o abordare documentată, cu respect față de adevărul istoric.
Pământul din pădurea Vulturi, județul Iași, ascunde urmele unei pagini întunecate din istoria românilor. Gropile comune, descoperite în anii 2010 și 2019, sunt dovezi care ne spun ce s-a întâmplat în urmă cu 85 de ani, în vara lui 1941. Atunci, la Iași și în împrejurimi, mii de oameni au fost uciși într-unul dintre cele mai grave episoade de violență împotriva evreilor din România.
15 ani pentru reconstituirea unei crime
Ancheta penală a combinat probe arheologice, medico-legale, istorice și mărturii ale martorilor.
Într-un prim episod Cult, aflăm ce a însemnat demersul arheologic, de medicină legală, criminalistic, dar și istoric, al unei anchete desfășurate începând din anul 2010 și care a durat aproape 15 ani.
Colonelul magistrat Irinel Rotariu este cel care a coordonat ancheta penală privind gropile comune descoperite în Pădurea Vulturi, anchetă în urma căreia a fost stabilită rezoluția de genocid. A fost, de altfel, și prima anchetă de genocid postcomunistă, însă fără condamnare, având în vedere că aceia care ar fi putut răspunde penal pentru fapte nu mai erau în viață la momentul investigațiilor.
Irinel Rotariu, colonel, procuror militar în cadrul Parchetului Militar Iași: Gropile se află la circa 20 m, în această direcție în care arăt cu mâna. Îmi este greu să descriu locul, fără să-l vedem. Între doi versanți este un loc ascuns, un loc în care autorii, cei care au săvârșit această crimă, au încercat să ascundă faptele comise. Conștienți de enormitatea crimei pe care o săvârșesc, discutăm despre infracțiunea de genocid.
În pădurea Vulturi, din comuna Popricani, la câțiva kilometri de Iași, cercetările inițiate de Institutul Elie Wiesel au dus la descoperirea a două gropi comune în care au fost îngropate victime evreiești ucise în anul 1941. Prima groapă a fost identificată în 2010 și conținea rămășițele a 36 de persoane. În 2019, a fost descoperită o a doua groapă, în care au fost găsite rămășițele a cel puțin 22 de persoane, între care femei, tineri și copii.
Irinel Rotariu, colonel, procuror militar în cadrul Parchetului Militar Iași: Societatea românească nu este educată cu privire la aceste atrocități care s-au petrecut în cursul istoriei, mai mult sau mai puțin îndepărtate la noi. Cred, din acest motiv, că este esențial să vorbim despre aceste lucruri, să le transmitem celor mai tineri, să le explicăm că aceste lucruri s-au întâmplat în primul rând și că ele au fost, din păcate, posibile, în sânul societății noastre, tocmai ca o încercare, ca o garanție sau ca o premisă a faptului ca acest gen de de nebunii să nu se mai întâmple. Mi se pare deci esențial atât demersul judiciar, cât și demersul de informare a societății cu privire la aceste cercetări pe care le-am făcut noi la Vulturi.
Arheologia unei crime
Osemintele, obiectele personale și poziția scheletelor au devenit probe pentru anchetatori.
O astfel de anchetă penală în urma căreia să fie identificate nu doar victimele, ci și cei responsabili pentru crimele săvârșite presupune un demers complex. Anchetatorii trebuie să stabilească împrejurările în care au fost ucise și îngropate victimele, să conserve probele și să coreleze informațiile provenite din surse diferite: martori, istorici, medici legiști, arheologi.
Tocmai de aceea echipa care a instrumentat dosarul gropilor comune și care a făcut cercetările de teren a fost multidisciplinară.
Despre existența unor gropi comune în zonă se vorbea deja de la începutul anilor 2000. Apoi, demersul cercetătorilor de la Institutul Elie Wiesel, dar și al istoricilor din domeniul Istoriei Holocaustului au dus la descoperirea unei prime gropi comune.
Elisabeth Ungureanu, cercetător, Institutul Elie Wiesel: Nu aveam speranțe foarte mari, dar am avut noroc, iar norocul a venit imediat după ce l-am cunoscut pe Vasile Enache, martorul ocular, martorul ocular al acelor vremuri, martorul ocular al masacrului în mod parțial la care a luat parte și care după șapte decenii, șapte decenii de viață a unui om normal, a reușit să-și aducă aminte de ceilalți oameni cu o viață normală și a lor până la acel moment, dar care s-a sfârșit brusc. Și după momentul în care Vasile Enache ne-a îndrumat, ne-a ajutat, ne-a povestit, ne-a arătat locul faptei, așa cum își aducea el cel mai bine aminte, noi, echipa de cercetare, care avea în componența sa și un arheolog evident și un istoric, am început chiar acolo unde Vasile ne arătase, ne dusese să săpăm și nu am săpat în zadar. Iată-ne la o distanță de 16 ani.
22 iunie 1941: Începe operațiunea Barbarossa
Intrarea în războiul împotriva Uniunii Sovietice a creat cadrul pentru intensificarea persecuțiilor împotriva evreilor.
Studierea arhivelor și a articolelor apărute în presă a fost un alt pas important în reconstituirea evenimentelor din anul 1941, din pădurea Vulturi. Pentru că ele au conturat un adevăr istoric care trebuia doar demonstrat. Cu probe.
Adrian Cioflâncă, cercetător al istoriei Holocaustului: Am început să ne interesăm de groapa comună de la Popricani, după apariția unor articole în presă. După ce am discutat la Washington cu Radu Ioanid, care era șeful diviziei Arhive, Holocaust Memorial Museum, din Washington, am avut discuții preliminare despre necesitatea adâncirii acestui subiect. Pe vremea eram bursieră al Muzeului Holocaustului și, la întoarcerea în țară, am venit în zonă și am început să întreb localnicii. Spre surpriza mea, toată lumea știa subiectul. Am întrebat de ce nu au vorbit până atunci și martorii mi-au spus că ar fi vorbit, dar nu i-a întrebat nimeni și lumea a fost dispusă să vorbească. Dovadă că și în campania de istorie orală pe care am făcut-o aici, cu sprijinul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România, și în ancheta Parchetului Militar deschisă în urma descoperirii noastre, martorii au dat declarații foarte detaliate și esențiale pentru a reconstitui desfășurarea tragediei din 1941.
Doctorul în arheologie Neculai Bolohan a fost cel desemnat pentru cercetarea terenului unde existau mărturii că ar putea fi gropile comune. Vegetația din pădurea Vulturi acoperise terenul, astfel încât intervențiile făcute acolo în urmă cu 70 de ani erau greu de identificat. În lipsa unor indicii concludente la suprafață, au fost verificate sursele cartografice și căutate urmele unor intervenții mai vechi asupra terenului.
Neculai Bolohan, doctor în arheologie: Am curățat terenul și am început să vedem ceva ce nu părea natural, și anume era vorba despre un loc de formă rectangulară. Avea o lungime de vreo 5 metri și lat cam de 1,5 metri. Cum? Întâmplător, pe o pantă am alunecat, fiind toamnă, frunze umede, ghete de cauciuc, am alunecat exact într-o groapă, am dat frunzele la o parte și atunci am observat că groapa, de fapt, era făcută de cineva.
În zonă, mai fuseseră făcute analize de către un reputat profesor arheolog din Iași, Silviu Sanie, însă lucrările nu au continuat.
Neculai Bolohan, doctor în arheologie: Ce am făcut noi mai departe? Am continuat săpăturile începute de profesorul Sanie. Întâmplarea a făcut ca în locul din care am alunecat să fi fost un cireș. Rozătoarele au făcut o cale de acces subterană și au trecut pe marginea vestică a contextului funerar. Astfel, pe acest canal, alături de boabe și semințe de cireș, am găsit și primele resturi osteoarheologice de om. De aici, mai departe, a urmat groapa comună.
Cercetarea a continuat centimetru cu centimetru. Într-o seară, după decopertări succesive, a apărut prima calotă craniană. Ceea ce la început fusese o cercetare arheologică a devenit investigarea unui context funerar. Printre oseminte, au fost găsite și obiecte personale, lucruri care, pentru un cercetător, nu mai erau doar piese arheologice, ci indicii despre oamenii cărora aceste obiecte le aparținuseră cândva.
Descoperirea prin decopertare a contextului funerar a fost însă una extrem de delicată și necesita folosirea unui instrumentar specific centrelor de criminalistică.
Neculai Bolohan, doctor în arheologie: Și aici este vorba despre un grup de polițiști de la un centru de cercetare criminalistică a locului faptei, care ne-au ajutat foarte mult pentru că aveau și o cameră pe care au folosit-o pentru a face o înregistrare 3D. A trebuit să fim foarte atenți să lucrăm, să realizăm un fel de arhitectură în bob de orez la momentul respectiv, pentru că, în momentul în care trăgea în restul ostearheologic, practic se duceau celelalte.
58 de victime
Printre rămășițele descoperite se aflau femei, copii și tineri, uciși prin împușcare sau lovituri cu obiecte contondente.
Cercetarea celor două gropi comune a presupus ceea ce specialiștii numesc „arheologie forensică”, adică aplicarea metodelor arheologice în investigarea unor contexte cu valoare judiciară. Astfel încât echipa din teren nu caută doar oase, ci documentează întreg contextul în care au avut loc crimele, până la identificarea vinovaților.
Arheologia forensică a însemnat și cercetarea în teren și laborator realizată de un medic legist. Simona Ionescu a făcut parte din echipă, iar sarcina ei a fost aceea de a analiza rămășițele descoperite în cele două gropi comune.
Simona Ionescu, medic legist, IML Iași: În ceea ce mă privește, a însemnat recuperarea și documentarea științifică a unor rămășițe umane, care în total au însemnat 58 de schelete. Menționez că arheologia forensică a însemnat ca fiecare schelet, fiecare os și fiecare obiect aflat în preajma acestui schelet să fie înregistrat cu atenție, să fie analizată poziția scheletului în raport cu celelalte schelete și toate aceste date obținute ne-au fost utile pentru a reconstitui cât mai fidel ceea ce s-a întâmplat cu aproximativ 80 de ani înainte, la momentul respectiv.
O tremie din osemintele găsite în groapa din anul 2019 erau ale unor copii, inclusiv de vârste foarte mici. Iar un lucru important pentru cercetători a fost și poziția în care aceștia au fost descoperiți. Un alt element esențial al investigației au fost și obiectele găsite în gropile comune.
Simona Ionescu, medic legist, IML Iași: Scheletele erau aranjate, erau aruncate, fuseseră aruncate în dezordine, copiii cu bătrâni, iarăși structura bazată pe sex și vârstă ne-a arătat că e vorba de o populație civilă și care a suferit leziuni de violență, ..//.. unele dintre ele am putut spune chiar de atunci, dat fiind tipul de leziune, că au fost produse prin împușcare sau prin lovire cu baionetă sau cu un alt obiect contondent.
Elisabeth Ungureanu, cercetător, Institutul Elie Wiesel: Îți pică ochii pe acele imagini și descoperi că acolo erau și copii, acolo erau și femei. Măcar un semn de întrebare să-și pună și să încerce să găsească răspunsul la întrebarea de ce sau la întrebarea cum a fost posibil sau oarecum de cei care au executat totuși nu au ținut cont de faptul că cel puțin în a doua groapă a fost groapa copiilor și a femeilor. Au fost doar patru victime de sex masculin găsite. De ce? Cum a fost posibil? Hai să ne uităm puțin în urmă și să înțelegem mecanismele care au dus la acest lucru, la această concluzie până la urmă, pentru că descoperirea într-un final s-a transformat într-o concluzie atât din punct de vedere istoric, cât și din punct de vedere penal. Dar cel mai important, cred că o concluzie și din punct de vedere uman.
Pentru anchetatori, prezența copiilor printre victime a reprezentat un indiciu important cu privire la natura crimelor.
Irinel Rotariu, colonel, procuror militar în cadrul Parchetului Militar Iași: Copiii au avut vârste de la doi la 16 ani. Descoperirea femeilor a fost pentru mine un indiciu că autorii au acționat, pe de o parte, pentru uciderea unor persoane din motive etnice. Și mai ales prezența copiilor a constituit un indiciu al infracțiunii de genocid. Pentru că atunci când un criminal sau criminalii omoară copiii dintr-un grup, discutăm despre intenția de a eradica acel grup, de a distruge acel grup, ori acesta reprezintă unul din elementele constitutive ale infracțiunii de genocid. Acest lucru a fost esențial pentru mine.
Ancheta a reconstituit și traseul victimelor, de la locul de unde au fost aduse până în pădurea Vulturi, în contextul declanșării Operațiunii Barbarossa.
Irinel Rotariu, colonel, procuror militar în cadrul Parchetului Militar Iași: Au fost persoane care au observat grupurile de evrei din Sculeni aduși către pădurea Vulturi și ăsta a fost un lucru esențial pentru noi, pentru că a întărit probatoriul pe care l-am administrat în 2010 cu privire la identitatea victimelor, care sunt, repet, evrei din Târgu Sculeni, Republica Moldova, aduși în prima sau a 2-a săptămână din timpul Operațiunii Barbarossa pe teritoriul de la vest de Prut și omorâți aici.
Adrian Cioflâncă, cercetător al istoriei Holocaustului: Contextul pe termen scurt e legat de izbucnirea războiului. La 22 iunie 1941, Germania a declanșat Operațiunea Barbarosa împotriva Uniunii Sovietice. România era stat aliată alături de Finlanda, de Ungaria și era responsabilă de operațiunile militare pe zona de front de pe Prut, unde urma să colaboreze cu armata germană și să intre după 2 iulie 1941. Violențele antisemite de atunci au legătură strictă cu războiul, prin faptul că autoritățile antonesciene consideră acesta un moment prielnic pentru a rezolva într-o manieră radicală problema evrească. Războiul și permitea autorităților o să disimuleze politicile antisemite în spatele limbajului necesității militare, invocând imaginare situații de securitate.
Intrarea în război era privită de regimul Antonescu drept o oportunitate istorică pentru cee ace numea purificarea etnică a României. Soluțiua oficială, adoptată la acel moment era migrațiunea forțată a întregului element evreiesc, dar, de fapt, toate aceste deportări erau dublat de masacre.
La 85 de ani de la crimele din Pădurea Vulturi, ancheta a reușit să răspundă și uneia dintre cele mai importante întrebări: cine au fost autorii? O parte dintre cei responsabili au fost identificați încă din 1945, în timpul anchetelor desfășurate imediat după cel de-Al Doilea Rzboi Mondial, iar documentele și probele cercetate ulterior au consolidat aceste concluzii.
Irinel Rotariu, colonel, procuror militar în cadrul Parchetului Militar Iași: O parte din autori au fost identificați ca fiind militari din cadrul Regimentului Șase Vânători, inițial aflat în subordinea Diviziei a 14-a Infanterie, comandată de generalul Gheorghe Stavrescu și apoi în componența Diviziei 198 Infanterie germană. Numai că această identificare a autorilor fusese deja realizată în anul 1945, atunci când o parte din autorii respectivi au fost trimiși în judecată de autoritățile timpului pentru crimele săvârșite asupra populației evreiești în Târgu Sculeni, Republica Moldova. Și în același context au fost identificate și victimele. Probatoriul pe care l-am administrat noi a consolidat și a întărit constatările din 1945. Au oferit însă și elemente noi, pentru că am constatat că aceleași autorități ale timpului, spre exemplu, cunoșteau faptul că în Pădurea Vulturi sunt evrei omorâți în același context, dar nu au luat măsuri.
În Pădurea Vulturi, au rămas urmele unei crime care a avut loc în urmă cu mai bine de opt decenii. Victimele au fost identificate, osemintele au fost recuperate și înhumate, iar anchetele au reconstituit, atât cât a fost posibil, ceea ce s-a întâmplat atunci.
Elisabeth Ungureanu, cercetător, Institutul Elie Wiesel: A fost etapă cu etapă, trăit și construit într-un final pe niște momente care nu au fost ușor nici de gestionat, nici de dat către comunitate, spus către presă, inclusiv cu nu aș putea spune neapărat că a fost vreun moment mai greu decât celălalt, dar cu siguranță o ușurare absolută a fost când, iată, în vara acestui an am reușit să înhumăm și osemintele din groapa din anul 2019 descoperită și practic cel puțin știm sigur că 22 de persoane descoperite în 2019, alături de celelalte 36 de persoane din 2010, acum se află într-un cimitir, înhumate și acolo își au odihna veșnică.
Într-un episod următor Cult, vom vorbi despre felul în care propaganda și antisemitismul au contribuit la crearea unui mediu în care violența a devenit posibilă și vom încerca să înțelegem cum s-a ajuns la tragedia Pogromului de la Iași. Vom sta de vorbă cu istorici și cercetători ai Holocaustului și vom merge la Muzeul Pogromului de la Iași, pentru a reconstitui una dintre cele mai tragice pagini ale istoriei României.
