Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Ciprian Ciucu vrea să elibereze bulevardele principale de mașini : Să le facem loc şi pietonilor. Autoturismele sunt efectiv peste tot

Primarul general Ciprian Ciucu a declara că vrea ca Bucureștiul să devină un oraș civilizat, cu aer curat, chiar dacă va pierde voturile celor care nu mai pot să parcheze pe trotuare.

Edilul Capitalei a reamintit că, în prezent, în Bucureşti şi Ilfov sunt 2.800.000 de maşini, potrivit Registrului Auto Român (RAR).

Edilul pledează în favoarea accesibilizării trotuarelor, care sunt necesare persoanelor cu dizabilităţi, persoanelor în vârstă, părinţilor şi copiilor.

„Mi-au spus că urăsc maşinile. Nu mă încearcă diferite sentimente faţă de obiecte, dar sunt alte lucruri mai importante la care ţin: iubesc oraşul, aerul curat, ordinea şi - în general - lucrurile bine puse la punct. Atunci când eliberăm bulevardele principale de sub maşini nu facem altceva decât să echilibrăm situaţia de fapt, să le facem loc şi pietonilor. Atâta tot. Autoturismele sunt efectiv peste tot: 2.800.000 în Bucureşti şi Ilfov, potrivit RAR", a scris Ciprian Ciucu, vineri, pe Facebook.

Ciprian Ciucu: Un primar trebuie să prioritizeze vieţile lor în raport cu confortul de a-ţi parca maşina în uşa blocului, pe trotuar

Ciprian Ciucu consideră că pietonii au nevoie de trotuare "curate, verzi, umbroase, plăcute", care fac parte dintr-un oraş civilizat.

„Un primar trebuie să prioritizeze vieţile lor în raport cu confortul de a-ţi parca maşina în uşa blocului, pe trotuar, la bulevard. Mi se mai spune că nu mă vor mai vota cei care nu mai pot parca pe trotuar. De parcă scopul meu este să fiu primar ca să fiu reales la infinit. Nu, scopul meu este să pun oraşul la punct, să ne civilizăm", a menționat primarul general al Bucureștiului.

Ciucu a mai precizat că alţi bucureşteni cer parcări supraetajate şi anunţă că vor fi, în Centru, pentru a duce maşinile în subteran şi pentru afluirea zonei din punct de vedere comercial:

"O astfel de parcare, cu 400 de locuri, ne costă cât construirea a două şcoli. Şi sunt o picătură într-un ocean".

"400 de locuri, sau să zicem că facem zece, 4.000 de locuri scumpe, raportat la milioanele de maşini nu rezolvă nimic. Acum avem un coridor verde, am plantat 620 de arbori şi zeci de mii de arbuşti şi plante perene. Avem sistem de irigaţii, mobilier urban, bănci, tot ce are nevoie un bulevard civilizat", a mai precizat Ciucu.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE