Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Senatul a adoptat proiectul de lege privind securitatea și apărarea cibernetică a României

Publicat de: Euronews

Senatul a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind securitatea şi apărarea cibernetică a României, care prevede înfiinţarea Sistemului Naţional de Securitate Cibernetică în scopul organizării şi desfăşurării în mod unitar la nivel naţional a activităţilor specifice.

Ce prevede proiectul de lege

Proiectul de lege, adoptat de Camera Deputaţilor, cuprinde cadrul juridic şi instituţional referitor la organizarea şi desfăşurarea activităţilor din domeniile securitate cibernetică şi apărare cibernetică, a mecanismelor de cooperare şi a responsabilităţilor instituţiilor cu atribuţii în aceste domenii. Actul normativ stabileşte acţiunea autorităţilor şi instituţiilor publice cu responsabilităţi şi capabilităţi specifice prevenirii şi contracarării ameninţărilor, vulnerabilităţilor şi riscurilor cibernetice.

"Securitatea şi apărarea cibernetică se realizează prin adoptarea şi implementarea de politici şi măsuri în scopul cunoaşterii, prevenirii şi contracarării vulnerabilităţilor, riscurilor şi ameninţărilor în spaţiul cibernetic", prevede proiectul.

În scopul organizării şi desfăşurării în mod unitar la nivel naţional a activităţilor specifice securităţii cibernetice, se înfiinţează Sistemul National de Securitate Cibernetică (SNSC) drept cadru general de cooperare care reuneşte autorităţile cu responsabilităţi şi capabilităţi în domeniile de aplicare a legii, în vederea coordonării acţiunilor la nivel naţional pentru asigurarea securităţii cibernetice.

Actul normativ se aplică în domeniul securităţii cibernetice pentru:

  • a) reţelele şi sistemele informatice deţinute, organizate, administrate, utilizate sau aflate în competenţa autorităţilor şi instituţiilor publice din domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale, justiţiei, situaţiilor de urgenţă, Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat;
  • b) reţelele şi sistemele informatice deţinute de persoanele fizice şi juridice de drept privat şi utilizate în vederea furnizării de servicii de comunicaţii electronice către autorităţile şi instituţiile administraţiei publice centrale şi locale;
  • c) reţelele şi sistemele informatice deţinute, organizate, administrate sau utilizate de autorităţi şi instituţii ale administraţiei publice centrale şi locale, altele decât cele prevăzute anterior la lit. a), precum şi de persoane fizice şi juridice care desfăşoară activităţi cu scop lucrativ şi nelucrativ de cercetare, dezvoltare, inovare şi producţie în domeniul tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor sau furnizează servicii publice ori de interes public, altele decât cele de la lit. b).

    Persoanele responsabile de aceste reţele şi sisteme informatice au obligaţia de a notifica rapid incidentele de securitate cibernetică prin intermediul Platformei Naţionale pentru Raportarea Incidentelor de Securitate Cibernetică, nu mai târziu de 48 de ore de la constatarea incidentului, sau în cel mult 5 zile de la notificarea iniţială, dacă nu pot fi raportate în intervalul specificat.

Ce sancțiuni sunt prevăzute

Actul normativ stabileşte sancţiuni în cazul nerespectării de către aceste persoane a obligaţiei de notificare a incidentelor de securitate cibernetică, prin intermediul Platformei Naţionale pentru Raportarea Incidentelor de Securitate Cibernetică, în termenul prevăzut, a obligaţiei de comunicare completă a incidentelor de securitate cibernetică, precum şi pentru nerespectarea de către furnizorii de servicii de securitate cibernetică a obligaţiei de a pune la dispoziţia autorităţilor date şi informaţii privind incidente, ameninţări, riscuri sau vulnerabilităţi a căror manifestare poate afecta o reţea sau sistem informatic al deţinătorului sau al unor terţi, în termenul stabilit.

Sunt prevăzute amenzi de la 5.000 lei la 50.000 lei, iar în cazul săvârşirii unei noi contravenţii în termen de şase luni limita maximă este de 200.000 lei.

Pentru operatorii economici cu o cifră de afaceri netă de peste 1.000.000 lei sancţiunea va fi cu amendă în cuantum de până la 1% din cifra de afaceri netă, iar, în cazul săvârşirii unei noi contravenţii, în termen de şase luni limita maximă a amenzii este de 3% din cifra de afaceri netă, potrivit unui amendament admis la comisiile de specialitate din Senat. 

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE