Unul din cinci români trăiește în sărăcie. Și unul din trei copii e în această situație. Asta arată statisticile oficiale care pun România pe primul loc în topul sărăciei, la nivelul Uniunii Europene. Iar sărăcia înseamnă inclusiv lipsa accesului la educație, la servicii medicale sau chiar lipsa unei locuințe decente. Am mers în comunitățile care se confruntă cu aceste lipsuri, am vorbit cu oamenii care au nevoie de ajutor și am cerut explicații de la autorități.
Carina are 14 ani, o vârstă la care singura ei grijă ar trebui să fie temele pentru acasă. Doar că lipsurile în care e obligată să trăiască o împiedică inclusiv să meargă la școală.
Carina, elevă: „Am niște probleme cu mama mea, este operată de plămâni și o mai doare operația și i se mai face rău și trebuie să fiu cu ea.”
Ana, mama Carinei, are 51 de ani și o listă lungă de probleme medicale cu care nu reușește să se descurce singură.
Ana, mamă: „Vine la școală așa când mie nu mi-e rău tare, când mă vede că sunt bine, mai vine. O trimit. Trebuie să vină măcar opt clase să facă.”
Cele două se descurcă în fiecare lună cu cei 290 de lei care vin din alocația Carinei. Le mai ajută uneori copiii mai mari, plecați la casele lor.
Ana, mamă: „De lucrat nu mai pot să mai lucrez. N-am muncit cu carte de muncă, dar așa am muncit cum am putut.”
Ana era abia în clasa a șaptea când s-a măritat. Iar soțul i-a spus că nu mai are rost să-și continue studiile.
Ana, mamă: „Mi-a zis că dacă m-am măritat nu mai trebuie să fac școală. Îmi venea greu. Când au început copiii școala am început să plâng. Mama mea deja îmi luase uniformă, îmi luase tot.”
Ani mai târziu, fiica ei e la un pas să renunțe la școală. Carina e acum în clasa a 6-a, pentru a doua oară, deși trebuia să fie a 8-a. La 14 ani, e mai mult adult decât copil.
Carina, elevă: „Mă trezesc dimineață, mă duc la școală, vin acasă, o ajut pe mama, iar pe urmă tot să continui cu treburile de prin casă, cu adus de apă, cu mai multe, spălatul. Sincer mă simt foarte obosită făcând chestiile astea.”
Reporter: „Apuci să-ți faci temele? Să înveți sau să te gândești la școală pentru a doua zi?”
Carina, elevă: „Nu prea pot, fiind preocupată de treburile din casă și ajutând-o pe mama. Pentru că e destul de greu să-mi dau capul la toate.”
Eugenia este diriginta clasei. Atunci când vede că un copil nu mai vine la școală, caută soluții.
Eugenia, dirigintă: „Merg la ei acasă, îi vizitez, iau legătura cu părinții, de multe ori reușesc să comunic cu ei, alte ori nu. Ei sunt plecați la muncă și copiii sunt lăsați acasă singurei, iar atunci ei nu vin la școală. Eu am fost pe la ei pe acasă și am văzut o sărăcie cruntă, cruntă și asta mă gândesc, că nu realizează că prin școală pot să se salveze.”
Însă atunci când prioritatea este supraviețuirea, gândul la școală pare unul îndepărtat. În urmă cu câteva săptămâni, casa Carinei a fost avariată de ploile puternice. O parte din acoperiș și din zidurile casei s-au prăbușit.
„Nu poți să te duci la școală la infinit, pe burta goală.” - Irina Zamfirescu, sociolog
Irina Zamfirescu, sociolog: „Locuirea e o poartă de acces pentru toate celelalte drepturi. Dacă eu locuiesc precar am sănătate precară, poate lipsesc de la muncă, poate că nu mă duc la școală, nu pot să-mi fac temele. Ca să te duci la școală trebuie să supraviețuiești. Ca să supraviețuiești trebuie să mănânci. Deci e pur și simplu o înșiruire logică. Din punctul meu de vedere, nu poți să te duci la școală la infinit, pe burta goală.”
Irina Zamfirescu este sociolog și studiază de ani de zile fenomenul sărăciei în România. Lucrează acum la o strategie europeană pentru locuințe accesibile. Un proiect inițiat de Comisia Europeană care va putea fi preluat de orice țară. Housing First, un model implementat în regiunile nordice și vestice, ar putea să devină realitate la nivelul Uniunii Europene.
Irina Zamfirescu, sociolog: „Pur și simplu le pune la dispoziție condiții de locuire și aceste condiții de viață minim decente, după care începi să construiești cu acea familie începi și vezi. Părinții nu lucrează de foarte mult timp în piața formală a muncii. Hai să vedem de ce e nevoie ca ei să intre în piața formală, ca să aibă o asigurare medicală. Copiii trebuie să meargă la școală, de ce au ei nevoie?”
Reporter: „Am putea să vedem așa ceva la noi în țară?”
Florin Manole, ministrul Muncii: „Am putea și ar trebui. Însă momentul în care vom avea suficiente resurse financiare alocate pentru așa ceva este momentul în care am avea un larg consens că pentru această țară cheltuielile sociale sunt o investiție în viitorul celor mai sărmani dintre copii și nu o cheltuială care împovărează bugetul de stat și din care trebuie să tăiem.”
