Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

România, între ploi torențiale și caniculă. În sudul țării, temperaturile vor ajunge la 40 de grade

Vreme la extreme în România. Meteorologii au emis trei coduri galbene: două pentru caniculă și unui pentru ploi torențiale. În sudul României, temperaturile vor ajunge la 40 de grade.

În perioada 12 iulie, ora 15:00 - 13 iulie, ora 6:00, este în vigoare un cod galben de ploi torențiale în nord-vestul țării, în centru și în zonele montane. În intervalul menționat, local în nord-vestul și centrul țării, precum și la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale în general de 55-70 km/h și izolat peste 80 km/h), vijelii, averse ce vor avea și caracter torențial (în intervale foarte scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat peste 30-40 l/mp) și grindină.â

Caniculă în sudul României: temperaturile ajung la 40 de grade

Un prim cod galben de caniculă va fi în vigoare pe toată durata zilei de miercuri, 17 iulie, în vestul, sudul și sud-vestul țării, inclusiv în București. Astfel, pe parcursul zilei va fi caniculă, local în Banat, Crișana, în sud-vestul Transilvaniei, în Oltenia și Muntenia, unde temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 34-37 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Al doilea cod galben de caniculă va fi în vigoare în perioada 13-16 iulie. Joi (13 iulie), valul de căldură se va extinde și va intensifica în cea mai mare parte a țării, iar vineri, sâmbătă și duminică (14, 15 și 16 iulie) va persista îndeosebi în regiunile sudice. Disconfortul termic se va accentua, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 35 și 37 de grade, iar în după-amiaza zilei de joi (13 iulie) în sudul Câmpiei Române și sudul Banatului se vor atinge valori în general de 38-40 de grade. Nopțile vor fi tropicale, cu temperaturi minime de 18-22 de grade.

Vremea în București în perioada 12-16 iulie

Valul de căldură se va intensifica. Va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 35-37 de grade, iar în după-amiaza zilei de joi (13 iulie) se va situa în jurul valorii de 39 de grade. Minimele termice vor fi de 19-22 de grade. Probabilitatea pentru manifestări ale instabilității atmosferice va fi mai ridicată în cursul serilor și al nopților de 12 și 13 iulie.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE