Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

România educată în reciclare, doar pe hârtie

Publicat de: Euronews

Educația de mediu e un subiect cel puțin neglijat în școlile din România, în timp ce în alte țări europene e parte importantă din programa școlară. Abia de anul trecut a fost introdusă în școli Săptămâna Verde, la care Ministerul Educației spune că au participat peste 8 milioane de elevi. Deși România are doar aproximativ 3 milioane.

Când vine vorba despre mediu, unerori, copiii știu mai multe decât adulții.

Elev: ”Dacă noi nu avem grijă de natură, nu mai putem să fim fericiți. N-o să mai ningă, n-o să mai plouă, n-o să mai avem nimic de care să ne bucurăm, iar natura o să fie foarte goală.”

Elev: ”Noi suntem primii vinovați pentru că aruncăm chestii și poluăm natura.”

Elev: ”Fără natură, albinele nu ar putea să mănânce și nici noi. Ar fi haos complet.”

Elev: ”Cred că dacă o să distrugem în continuare planeta nu o să mai trăim, nu mai avem viață, nici animale, nici mâncare, nici apă.”

Acești copii de clasa a II-a, înarmați cu borcane și cu resturi de mâncare aduse de acasă, au venit să vadă cum se face compostul.

Gabriela Iordan, expert de mediu: ”Compostul este cel mai la îndemână instrument pe care îl avem în grădinile urbane, în grădina de la bloc, în grădina de la școală. Să-i lăsăm să vadă cu proprii lor ochi, să-i lăsăm să practice acest comportament, să-și pună separat restul vegetal, cotorul de măr, coaja de banană și să vină la lada de compostare în câteva luni el se transformă în aurul grădinarului.”

Săptămâna Verde în școli

Din 2022, școlile din România au implementat Săptămâna Verde, asemănătoare cu Săptămâna Altfel, dar în cadrul căreia elevii învață despre ecologie și mediu pe înțelesul lor.

Silvia Parga, învățătoare: ”Nu sunt suficiente zilele, dar este un început. Adică putem începe de astăzi să facem ceva pentru a proteja natura.”

Părinte: ”Îi disciplinează, îi face mai atenți cu ei înșiși și cu lucrurile din jur. Și e bine ca ce putem refolosi să refolosim, ce putem să păstrăm, să păstrăm.”

Părinte: ”Simțim în fiecare an cum mediul în care trăim se degradează. Și cred că trebuie măcar să încercăm să facem ceva în sensul acesta.”

Elev: ”Dacă iubim natura, copacii poate să ne iubească și pe noi și dacă avem grijă, totul o să fie mai frumos.”

Elev: ”Dacă nu avem grijă de natură apoi mai târziu o să ne pară rău și o să zicem că am fost răi cu natura și așa că trebuie să avem grijă de pe acuma ca în viitor să fie cea mai bună natura.”

Raul Pop, expert de mediu Ecoteca: ”Comportamentul față de mediu este strâns legat de educație, de valorile pe care le insuflă educația. Dacă punem lucrurile în perspectivă, hai să ne gândim așa. În România sunt aproximativ 3 milioane de elevi la care putem ajunge prin școli. Dacă fiecare face parte dintr-o familie de trei persoane, vorbim de 9 milioane de oameni. Din totalul de 19 milioane. Avem 10 milioane de oameni pe care trebuie cumva să-i convingem altfel decât prin intermediul elevilor. Nici la cei 9 milioane nu e garantat.”

Experții de mediu spun că elevii sunt de multe ori mai receptivi decât adulții.

Teodora Iacob, expert de mediu Nature Talks: ”Ei înțeleg foarte ușor care este impactul lor asupra mediului și chiar am avut activități comune părinți-copii și chiar m-am bucurat să văd că cei mici se întorceau către părinți și le spuneau uite, hai să facem și noi asta de mâine. Asta înseamnă că prin copii, de fapt ajungem să educăm și adulții, care atunci când erau în școală nici ei nu au avut parte de ore de educație de mediu.”

Conform Ministerului Educației, peste 8 milioane de elevi au participat la activități în cadrul Săptămânii Verzi. Asta deși in Romania sunt doar aproximativ 3 milioane de elevi. Explicația Ministerului este că unii elevi au participat la mai multe activități, așa că au fost numărați de mai multe ori. Dacă pentru unii elevi, Săptămâna Verde se desfășoară în natură sau prin jocuri interactive, pentru alții rămâne doar o săptămână în care recuperează materia sau chiar o săptămână liberă.

Reporter: ”Știm că există și anumite școli unde Săptămâna Verde înseamnă mers în curtea școlii. Ce putem să facem în acele cazuri?”

Bogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației: ”Acum, este bine să discutăm despre fiecare situație în parte. Un obstacol clar pe care trebuie să îl avem în vedere și asta este valabil cu foarte foarte multe activități pe care le faci în afara programului școlar, se pune problema finanțării. Pentru că atunci ai încercat să pleci într-o arie protejată, este drept că cu ajutorul Ministerului Mediului, cazarea era gratuită, este adevărat că ceea ce făcea rangeru era gratuit. Dar transportul costa. Și ceea ce spuneți dumneavoastră, undeva este important. Au ieșit doar în curtea școlii. Poate este și asta bine.”

Experți de mediu: Elevii au nevoie de lucruri interactive, nu doar teoretice

Anul acesta școlar Săptămâna Verde se poate desfășura din septembrie până în aprilie. Conform Ministerului Mediului, este finanțată din Fondul de Mediu, dar cadrul legal pentru această finanțare a fost aprobat abia în urmă cu câteva săptămâni. Legea spune că părinții nu ar trebui să plătească niciun ban pentru astfel de activități.

Teodora Iacob, expert de mediu Nature Talks: ”Din păcate, nu toate școlile au și resursele astfel încât să organizeze activități tematice și astfel copiii să rămână cu niște informații valoroase. De multe ori se face doar o vizită la un muzeu, sau se face în clasă un mic costumaș din materiale reciclabile, activități care sunt bune, dar care nu sunt suficiente. Pentru că dacă nu avem informația, nu vom știi niciodată cum putem lupta într-adevăr cu anumite probleme legate de mediu.”

Platforma Săptămâna Verde oferă zeci de materiale video, jocuri sau benzi desenate. Dar cei mici au nevoie de lucruri interactive, nu doar teoretice, conform experților de mediu. De aceea mai multe ONG-uri din România le stau la dispoziție școlilor care vor să să învețe despre ecologie nu doar pe parcursul săptămânii verzi.

Teodora Iacob, activist de mediu Nature Talks: ”Săptămâna verde este doar o săptămână în care se vorbește despre mediu dar eu cred că ar fi nevoie să facem astfel de activități pe tot parcursul anului școlar. Acesta este și motivul pentru care noi răspundem solicitărilor școlilor din București, dar și din alte zone din țară pe toată durata anului. Nu vizităm școlile doar în săptămâna verde.”

Mircea Fechet, ministrul Mediului: ”Mai avem cel puțin un astfel de program pe care ni-l dorim să-l finanțăm. El se numește programul ranger junior. Este un program prin care după ce am adus la aceeași masă toți administratorii de parcuri naționale și de parcuri naturale din România și observăm modul în care unele administrații de parcuri fac acest lucru. Aduc copii de diferite categorii de vârstă de la o distanță mai mică sau mai mare de parcul național, în mijlocul naturii, pentru a petrece timp acolo cu ei unde învață cel mai bine și unde sunt cel mai aproape posibil de natură.”

Dacă în alte țări europene precum Germania, ecologia este la ordinea zilei în școli, elevii din România au doar de anul acesta în programa școlară categoria de competențe de mediu. Nu este o materie nouă, ci mai degrabă pe parcursul anumitor materii precum geografia, biologia, educația civică sau dezvoltarea personală, elevii vor învăța și noțiuni despre ecologie. Bineînțeles, la latitudinea profesorilor.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE