Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

România, codașa Uniunii Europene la numărul de specialiști în IT. Capitolul la care stăm mai bine

România se află pe ultimul loc în clasamentul Uniunii Europene (UE) privind specialiștii în tehnologia informației și a comunicațiilor, cu doar 2,6% din totalul forței de muncă lucrând în domeniul IT, potrivit datelor Eurostat. 

În comparație, media europeană este cu aproape două puncte procentuale mai mare (4,5%), cifre care reprezintă în jur de nouă milioane totale de cetățeni europeni activi într-unul din domeniile care sunt la foarte mare căutare în prezent.

Mai exact, numărul specialiștilor din tehnologia informației și comunicațiilor din UE a crescut cu peste 50% în ultimii 10 ani. Aceasta este o creștere de aproape 8 ori mai mare decât creșterea pentru ocuparea totală a forței de muncă, care este de 6,3%, conform Eurostat.

Înainte de țara noastră, în clasament se află Grecia, pe penultimul loc, cu un procent de 2,8% din totalul forței de muncă.

Salariul mediu din IT, cu 60% mai mare decât cel mediu în România

În ceea ce privește salariile, unul dintre cel mai motivant factor al domeniului IT, venitul net al celor din servicii în tehnologia informației este de aproximativ 9.000 de lei net pe lună, în timp ce specialiștii în activități de editare câștigă în medie 7.600 de lei. Comparativ, salariul mediu în România este în jur de 3.700 de lei.

Spre deosebire de alte țări europene, România se diferențiază pozitiv cu ponderea mai mare a femeilor în domeniul IT decât media europeană de 19%. 

Astfel, în țara noastră, puțin mai bine de o pătrime dintre persoanele care lucrează în acest domeniu sunt femei (26%), în timp ce în Ungaria, totalul este de 14%, iar în Bulgaria, de 28%. 

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE