Praid rămâne un eșec colectiv al birocrației românești și al nepăsării. Clasicul slogan „toți știau” se aplică și aici. Avertizările existau de mai bine de 20 de ani. E ușor să spunem acum că a fost un eșec al statului român.
Dar statul român nu este o entitate fantomă. Este format din ministere și instituții, formate la rândul lor din oameni. La conducerile instituțiilor s-au perindat în ultimele două decenii numeroși șefi, iar fiecare dintre aceștia știau pericolul care pândea salina din Praid.
Și dacă nu știau, ar fi trebuit să știe. Era treaba lor. Înecați în birocrația tipic românească și-au pasat vina de la unul la altul. Iar în urmă au lăsat o comunitate de oameni care acum se întreabă ce le rezervă viitorul.
Urmăriți reportajul despre dezastrul de la salina Praid, realizat de jurnaliștii Euronews România:
- Reporter: Maia Bondici
- Montaj: Alexandru Dimitriu
- Cameramani: Radu Mocanu, Stelian Bunilă, Daniel Stan, Cristi Petrescu
- Grafică: Andre Rotaru, Alexandru Graur, Tiberiu Ștefănescu
Povestea Praidului începe în urmă cu aproximativ 20 de milioane de ani atunci când s-a format unul dintre cele mai mari zăcăminte de sare din Europa.
Exploatările superficiale la suprafață au început încă de pe vremea romanilor și au continuat de le un secol la altul, până când, la mijlocul anilor 1700 s-a construit prima mină subterană - Mina Iosif. Vreme de aproximativ 300 de ani, generații întregi aveau să își clădească o viață în jurul mineritului și a sării.
Inundațiile de la Salina Praid
Primele infiltrații puternice de anul acesta au început pe data de 5 mai, moment în care salina a fost închisă. Nu era prima dată. Mina a mai fost închisă în trecut din același motiv. În ciuda reparațiilor de urgență, ploile torențiale din zonă au crescut debitul Corundului de mai bine de 100 de ori la 60m³/s. Puterea apei a măturat totul în cale.
A durat doar două zile pentru ca întreg labirintul subteran al minei să fie inundat. Corundul pur și simplu a fost înghițit în măruntaiele muntelui de sare. Și asta pentru că toate săpăturile comunică una cu cealaltă fie prin căi de acces, tuneluri de ventilație, puțuri sau galerii de cercetare.
Petres Sándor, Prefectul din Harghita: „Aproape tot debitul râului intra direct în mină. Fenomenul s-a întâmplat undeva în zorii zilei de 27. Din seara zilei de 27 a început acel debit de apă să intre în mină, și pe data de 29 a reapărut în albia pârâului, deci putem să considerăm acel moment cel în care s-a umplut mina.”
Primele măsuri luate la salina Praid
Mecanismul de sprijin european a fost activat la Praid. Experți din Spania, Olanda, Germania și Ungaria au venit în România pentru a analiza situația și a sfătui autoritățile cu privire la ce pot să facă. Asta în timp ce lucrările de captare a Corundului începuseră deja.
Țevi cu un diametru de doi metri vor prelua apa care înconjura Muntele de Sare. Deși lucrările trebuiau să fie terminate până la data de 1 iulie, termenul a fost prelungit. Acum, orice picătură de ploaie pune toate eforturile pe pauză. Mai mult, țevile fac față la un debit de doar aproximativ 15m³/s. La o nouă viitură, lucrările ar fi șterse de pe fața pământului. Autoritățile pot doar să spere că asta nu se va întâmpla.
Radu Miruță, Ministrul Economiei: „Paralel cu acele conducte este proiectat un șanț betonat care să preia până la vreo 70 - 80m³/s, adică ce nu intră în mod clasic pe conducte, pentru că sunt situații în care va ploua foarte mult și se va depăși debitul acesta maxim va fi preluat de acest canal betonat care este impermeabil, trece ca un șanț.”
Oamenii din 50 de gospodării aflate în apropierea Muntelui de Sare au fost evacuați. Scenariul cel mai negru, cum îl numesc autoritățile, este o prăbușire bruscă a întregului plafon, despre care oficialii au tot vorbit. Asta ar însemna ca planșeurile minelor vechi să cedeze simultan.
La suprafață ar fi aduși aproximativ 8.000m³ de saramură, iar debitul Corundului ar crește de 200 de ori față de cel normal, conform autorităților.
Între timp, localnicii își duc viața mai departe, însă fără turiștii care obișnuiau să populeze zona. Doar curioșii care se află în trecere mai trag mașina pe dreapta pentru a vedea ce s-a întâmplat. Între 4 și 6 milioane de metri cubi de apă se află acum în mine.
131 de oameni lucrau în acele saline, dintre care aproximativ 70 erau mineri. 30 de milioane de lei veneau la buget în fiecare an doar din exploatarea sării. Încă 34 de milioane din vânzarea de bilete. Mina turistică era de-a dreptul un oraș subteran.
Un parc de distracții, o capelă, o cafenea, o farmacie și magazine cu suveniruri, toate acum înecate sub apă. Cordelinele care țineau parcul de distracții, mesele, scaunele, produsele și o bună parte din utilajele folosite în mină, au rămas prinse acolo.
Cum a fost afectată viața oamenilor din Praid
Pentru mulți care veneau la Praid, salina era izvor de sănătate.
Fülöp Ferenc, proprietarul unei pensiuni: „Era cea mai bună salină. Aici s-au vindecat foarte mulți copii, bebeluși, adulți. Astm, alergii, tot, tot, tot.”
Fülöp Ferenc și soția sa și-au deschis o pensiune în 2006. Au construit la ea puțin câte puțin în fiecare an, iar verile, casele le erau pline de turiști.
Reporter: „Câți turiști aveți cazați acuma?”
Fülöp Ferenc, proprietarul unei pensiuni: „Niciunul. N-avem pe nimeni. După ce s-a indundat salina, toți, toți au anulat rezervarea. Și oaspeți care 10 ani de zile au zis «Feri Bacsi, venim, venim, venim», dar acum... Vă dau carte de vizită. Sunați-mă peste cinci ani. Dacă trăiesc, sper că trăiesc… Merge viața înainte. E problemă aici că avem trei clădiri. Din 1 ianuarie măresc impozitele la tva la clădiri, gunoiul tot trebuie plătit. Din ce calcule am făcut noi, cam 2.000 de lei pe lună. Fără să am oaspeți. Astea sunt obligatorii. Nu știm ce va fi. Asta e problema. E muncă aici de 30 de ani de zile.”
Melania are grijă de fluturii pe care îi adăpostește, fluturi care au devenit o atracție turistică în zonă. Costurile cele mai mari sunt cu cele 1.000 de crisalide care ajung săptămânal din zone tropicale.
Deși momentan pe hârtie în fiecare zi iese pe minus, Melania nu își pierde speranța că lucrurile se vor îmbunătăți.
Melánia Kilyén, proprietara Expoziției cu Fluturi: „Încă nu vrem să luăm nicio decizie. Din numerele astea pe care le avem momentan, din statistica asta, e foarte rău. Cam 70% din vizitatorii noștri i-am pierdut. Acesta e un procent mare, dar haideți să ne uităm la finalul sezonului. Că încă avem speranțe de iulie, de august, să avem mai mulți turiști.”
Și alți localnici își păstrează din optimism. Deși zona este acum pustie, unii încă își țin tarabele deschise în speranța că pot să mai vândă un ultim produs făcut din sarea de la Praid.
Kali Arpad, producător de produse din sare: „Permiteți-mi să spun că este din obișnuință. Avem mai multe locații, avem trei unități, avem trei magazine mici și le ținem deschise pe toate trei. Facem și alte treburi, ne uităm pe camerele video, dacă vine un client, încercăm să-l servim. De fapt, avem clienți care vin să vadă catastrofa, iar apoi cumpără mult ca să nu piardă ultimele produse. De aceea suntem deschiși. Sunt zile în care scoatem profit, iar în alte zile nici măcar nu ne acoperim costurile.”
40.000 de oameni sunt în continuare fără apă potabilă la robinet de mai bine de o lună.
Pentru a fi potabilă, apa trebuie să aibă mai puțin de 250 de miligrame de cloruri per litru. În mai multe localități, salinitatea depășește cu mult acest prag. În județul Mureș, în Fântânele, pompierii aduc constant apă în bazine din zonele care nu au fost afectate.
17 milioane de lei au fost alocați pentru instalarea sistemelor de desalinizare.
Emilia Orban, localnică din Fântânele: „Chiar dacă să zicem că apa potabilă o mai înlocuiești, dar pentru igienă, pentru uz casnic e important să ai apă. Am încercat să ne facem mici rezervoare în speranța că această situație nu va dura foarte mult. Așa speram noi, deși se pare că nu așa este. La început a fost mai greu și cred că mai speriați decât poate ar fi fost cazul. Sau cel puțin așa cred acuma pentru că atunci la început a fost un șoc să aflăm că de fapt nu o să avem apă. Plus că ne-am gândit și la vietățile din Târnavă, la tot ecosistemul din jur.”
Dezastrul ecologic de la Praid
Cei care nu au putut să facă rost de apă curată au fost tocmai cei a căror existență depindea direct de ea. Viețuitoarele din râu. Încă nu se știe câte specii au murit din cauza sării și probabil nu vom afla niciodată.
Unii spun că cifrele sunt în rândul sutelor de mii. Specii protejate care odată și-au găsit casa în aceste ape, acum și-au găsit sfârșitul. Imaginile care urmează sunt greu de privit. Mulți castori au fost găsiți morți pe rocile de pe râuri, iar mai apoi au fost purtați de ape. Unii pești mai mici au ajuns pe fundul albiei, iar cei mai mari… plutesc la suprafață.
Sursa foto: Zoltan Kovrig
Zoltan Kovrig, specialist în arii protejate: „Și acum am pielea de găină. Și atunci când am observat primii pești morți, o grămadă, că în primele zile chiar erau mulți, mulți pești pe fundul apei. Se vedea cu ochiul liber. Am și făcut poze. Am și măsurat. Era un șoc total și o dezamăgire totală. Încă persistă de o lună, tot vorbim de poluare. De concentrație de săruri crescută.”
Un gram de sare per litru de apă este mortal pentru pești. Două grame sunt deja letale pentru întreg ecosistemul. Pe Corund la un moment dat, după dezastru, salinitatea râului a atins 54 de grame de sare per litru de apă, de trei ori mai mare decât cea a Mării Negre. Această cifră a fost atinsă la o zi după ce firma care efectuează lucrările la Praid a dărâmat niște praguri construite la îndemnul experților internaționali.
Țapul ispășitor găsit de autorități pentru regularizarea Corundului: castorul
În 2013 au fost discuții între mai multe instituții ale statului pentru demararea unui proiect de regularizare a Corundului. Însă se pare că elanul autorităților nu a fost prea mare și s-a găsit rapid un obstacol în fața lucrărilor: castorii.
În presă s-a vehiculat ideea că un ONG, custode al Muntelui de Sare, s-ar fi opus intervenției pe Corund. Acel custode este Pal Zoltan, cu care ne-am întâlnit chiar în Praid.
În 2011, el se ocupa de ani de zile de cercetarea apelor minerale din zonă. Venea des cu studenții pentru a le arăta în teren ce învățau la facultate. În 2011, Ministrul Mediului de la acea vreme, László Borbély, a implementat un sistem prin care ONG-uri sau firme private puteau să preia custodia unor arii protejate și să aibă grijă de ele.
Pal Zoltan, fostul custode al Muntelui de Sare: „Oricine putea să aplice pentru a avea acest drept de a avea grijă de valorile conservative ale rezervației respective. Fiind sute de rezervații în țară, sute de OMG-uri, sute de comunități mici, aveau grijă de valorile locale, de ariile protejate ale lor. Ideea era bună pentru ca omul local să aibă grijă de valorile locale. În 2011 am aplicat ca organizație non-guvernamentală la minister.”
În 2013 a început un șir de du-te-vino între Salrom, Custodele Muntelui de Sare și Agenția pentru Protecția Mediului din Harghita. Salrom avea nevoie de avize pentru a construi diguri betonate de-a lungul Corundului.
Documentele pe care le-am obținut arată că în februarie 2013, custodele a dat un prim aviz negativ.
Motivele erau protejarea biodiversității dar și amplasamentul digului, care, susține custodele, nu ar fi prevenit inundarea minelor. La doar două luni după răspunsul negativ, în mai 2013, după mai multe discuții, Salrom primește un aviz pozitiv, însă cu anumite condiții.
Pal Zoltan, fostul custode al Muntelui de Sare: „După câteva ședințe repetitive la APM se iese cu concluzia că totuși se face digul. Și atunci iarăși ne întrebau ce și cum, și atunci am ajuns la un compromis ca să nu fie făcută din beton, să fie din anrocamente făcută, dacă tot vor dig și propunerea noastră a fost ca din 50 în 50 de metri să se facă o tăietură sau ieșire pentru argila care se spală de pe versanți, să aibă oportunitatea să meargă în albia pârâului. La ultima ședință le-am și spus reprezentanților Salrom atunci că digul acesta… deja numărătoarea inversă a pornit.”
În niciun aviz nu sunt menționați castorii. Ba mai mult de atât, Pal Zoltan, cel care a și făcut planul de management pentru întreaga zonă în 2016, spune că nici măcar nu existau castori în acea perioadă.
Pal Zoltan, fostul custode al Muntelui de Sare: „Atunci am depus pentru avizare planul de management făcut pe 220 de pagini, bazat pe studii, mamifere, și niciun castor nu era atunci în zonă și nici după aceea. Din experiența mea, când am văzut urme de castor a fost după 2020 aici. Problema nu e generată de castori.”
Am arătat documentele și șefului Salrom, Dan Dobrea.
Dan Dobrea, Directorul Salrom: „Sunt foarte drăguți domniile lor. Poate în acea minută pe care mi-o prezentați dumneavoastră nu scrie. Eu o să vă pun la dispoziție după ce o să terminăm acest interviu, condiționarea pe care au dat-o cei de la Agenția pentru Arii Protejate, referitoare la aceste barbacane. Nu cred că a fost declarația mea. V-am spus că avizul a fost dat, condiționat de existența unor barbacane care nu aveau nicio legătură cu argila, ci cu niște familii de castori care trebuiau fi protejate.”
Dan Dobrea nu a mai revenit cu documentul.
Autoritățile știau de problemele de la Praid
Ignorarea experților, laitmotivul în povestea Praidului.
Am făcut rost de un document care arată că Apele Române avertiza Salrom încă din 2002 că există eroziuni ale solului și experții de la momentul respectiv propuneau lucrări de apărare pe malul Corundului.
Cinci ani mai târziu, în 2007, cercetătorul Gyorgy Deak, publica un studiu care arăta un scenariu și mai negru. În mină riscau să fie infiltrații de apă de la suprafață din cauza Corundului. Gyorgy Deak, acum director al Institutul de Cercetare și Dezvoltare pentru Protecția Mediului este și printre cei care au avertizat cu mult timp înainte despre soarta Ocnelor Mari.
Gyorgy Deak, Director Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului: „A fost concluzia foarte clară. Deviați Corundul. Și vedeți că aveți monitorizarea pe partea de Corund care arăta că-ți spală masivul de sare. Și i-am spus clar «vezi că e risc». Dar ei au înțeles, nu asta e problema că n-au înțeles. Acuma deja ei tratează subiectul, că nu mai este situație de urgență. Dar, ok, vom vedea un pic mai târziu.”
Vina, aruncată de la unul la altul
Directorul Salrom, Dan Dobrea, spune că a făcut constant lucrări pentru a evita dezastrul și că, în urma infiltrațiilor grave din 2023, a cerut o expertiză hidrogeologică.
Dan Dobrea, Directorul Salrom: „În acea expertiză s-a spus foarte clar că cea mai viabilă soluție pentru a evita pe termen lung orice altă apariție a unei infiltrații sau inundații la nivelul salinei ar fi devierea cursului de apă. Cea de-a doua implicând cea pe care am și ales-o, implicând impermeabilizarea și betonarea albiei. Devierea cursului de apă, din nefericire sau nu știu cum să definesc asta, nu e în atribuțiile noastre. Având în vedere că proprietarii albiilor și administratorii cursului de apă, oricărui curs de apă în România, sunt cei de la Apele Române. La vremea respectivă, Ministerul Mediului și cei de la Apele Române au spus că acel proiect de deviere care implica niște costuri într-adevăr mari, nu este unul fezabil.”
Ministrul Mediului de la vremea respectivă, Mircea Fechet, spune că în atribuțiile Apelor Române se află măsurile de securizare a apelor pentru protejarea populației și că nu ar fi fost niciodată cerințe din partea companiei Salrom pentru executarea unor lucrări de deviere a Corundului.
Mircea Fechet, Fostul Ministru al Mediului: „Punerea în siguranță a perimetrului, a zăcământului de sare, chiar și dacă ar fi pretins devierea cursului de apă, era o chestiune care ar fi trebuit finanțată, ar fi trebuit proiectată, iar acest lucru se poate face și astăzi, tot la solicitarea Ministerului Economiei sau a Salrom-ului, pentru că beneficiarul direct și indirect al unei astfel de lucrări hidrotehnice este Salrom-ul. Putem devia orice curs de apă din România, fie pentru o exploatare cum e cea de la Praid, fie pentru autostradă, fie pentru orice alt mare proiect de infrastructură. Însă toate acele lucruri trebuie să se facă la solicitarea beneficiarului respectivei lucrări. Astfel de corespondențe nu au avut loc.”
Șeful Salrom arată cu degetul și către Conversmin, o companie de stat care are datoria de a conserva și a închide minele vechi care nu mai sunt folosite.
Dan Dobrea, Directorul Salrom: „Salrom în fiecare an plătește o taxă de închidere. Dacă minele vechi erau sigilate, nu s-ar fi inundat nimic. Dar asta e, noi purtăm această corespondență, nu de când am venit eu, ci din 2013, cu Conversmin-ul, legat de închiderea minelor care nu mai fac obiectul licențierii, respectiv al exploatărilor de sare.”
Într-un răspuns pentru Euronews România, Conversmin pasează însă mingea înapoi la Salrom. În 2008, Salinele vechi de la Praid se aflau într-adevăr pe lista de conservare, un prim pas spre închiderea lor.
La momentul respectiv au fost alocate fonduri de 200.000 de lei pentru asta, însă Salrom nu ar fi depus niciodată analiza tehnico-economică, prin care să reiasă ce fel de lucrări sunt necesare. Mai mult, Conversmin spune că Salrom nu a comunicat niciodată că ar fi vreun risc la Salina Praid. Ca urmare, fondurile pentru Praid au fost date spre alte proiecte.
L-am contactat și pe directorul Apelor Române, Sorin Lucaci, însă acesta a refuzat să discute cu noi.
Am cerut Corpului de Control al Primului-Ministru să ne furnizeze raportul intermediar pe care l-a întocmit la Praid, însă instituția a spus că solicitarea noastră nu este de interes public. Din surse, am aflat că raportul arată cu degetul spre mai multe companii sau instituții printre care Salrom, Apele Române și Conversmin. Fiecare în parte este acuzat că nu și-a făcut treaba până la capăt.
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a cerut demisia conducerii Salrom, însă din punct de vedere legislativ nu este tocmai un proces care poate fi realizat de pe o zi pe alta.
Radu Miruță, Ministrul Economiei: „I-am chemat pe cei din conducere Salrom să le arăt raportul Corpului de Control al primului-ministru, care spune cu liniuță ce responsabilități avea fiecare, și să-i întreb ce părere au. În loc să încerce să rezolve ceva, încercau să spună că ei n-au nicio vinovăție. Mi-am dat seama că metoda ca ei să facă ceva nu există și am început să mă uit în lege ce pot să fac. Legea spune că dacă Adunarea Generală a Acționarilor se adresează în instanță pentru prejudiciu, se revocă de drept. Eu mi-am asumat să consider că există în mod cert un prejudiciu. Am avut salină, nu mai avem.”
Vorbim de o companie care ar trebui considerată de către orice ministru al Economiei perla ministerul lui.
Dan Dobrea, Directorul Salrom: „Nu am motive să-mi dau demisia. I-am spus-o și domnului ministru, deși personal nu mi-a cerut-o. Domnia sa a făcut-o în niște intervenții televizate. Nu am de ce să-mi dau demisia, pentru că rezultatele Salrom vorbesc despre altceva. Vorbim de o companie care ar trebui considerată de către orice ministru al Economiei perla ministerul lui. În afară de acest dezastru pentru care eu nu consider Salrom-ul a fi vinovat, dar vom lăsa instituțiile statului să decidă. Vă spun un singur lucru eu îmi voi da demisia doar dacă o instituție a statului abilitată va spune că sunt vinovat și atunci nu trebuie să mi-o ceară nimeni.”
Și ministrul mediului, Diana Buzoianu, vrea demisii.
Diana Buzoianu, Ministrul Mediului: „În momentul în care primesc și eu raportul, încă nu-l am. Dacă responsabilii sunt și la Apele Române și la cum au fost toate și tot șirul de evenimente, mai degrabă probabil este să fie da, dacă sunt responsabili, da, voi cere.”
Ce urmează la Praid
Autoritățile promit o nouă mină în Muntele de Sare. Însă până acest lucru ar putea să devină realitate, localnicii mai au de așteptat.
Radu Miruță, Ministrul Economiei: „Aștept aceste rapoarte finale, după care voi face cât de rapid se poate demers ca să înceapă o nouă exploatare. Îi asigur pe oamenii de acolo că voi limita la minim absolut orice etapă, astfel încât să se parcurgă cât mai repede cu putință.”
Dan Dobrea, Directorul Salrom: „Voi face tot ce pot ca această salină să se redeschidă. Din momentul în care vom primi de la ANRM prelungire a licenței la Praid și vom efectua forajele în zona în care considerăm că filonul de sare e cel mai propice a fi exploatat, să spunem, un an, un an și jumătate.”
Surse ne spun însă că minele inundate nu mai pot fi salvate. Apa a mâncat atât de multă sare încât niciun expert nu poate garanta siguranța salinelor. Teoria de lucru pentru moment este ca apa să fie lăsată în subteran. Scoaterea ei ar însemna pericol de prăbușire, dar și 45 de milioane de euro din buzunarul statului, asta conform Ministrului Economiei.
Radu Miruță, Ministrul Economiei: „Dacă se dărâmă tavanul practic e ca și cum ai arunca o piatră într-o oală plină cu apă. Volumul pietrei va dislocui volumul apei deja sărate și prăbușindu-se tavanul, va scoate volumul, va dislocui volumul acesta de apă care va fi extrem de sărat, dar se va întâmpla o dată asta, când se va prăbuși.”
Cercetătorul Gyorgy Deak avertizează din nou autoritățile că un astfel de scenariu nu stă în picioare.
Gyorgy Deak, Director Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului: „Dacă se întâmplă colapsul și tu ai saramură în cavități acolo o să iasă saramura și va putea mătura multe lucruri și în condițiile acestea tu asigurat ai poluare transfrontalieră. Asigurat. Cum am avut și cu cianuri, așa o să avem și cu saramură.”
6.500 de locuitori, 300 de afaceri, o lume uitată în subteran. Asta a rămas la Praid.
În așteptarea rapoartelor oficiale, putem doar să presupunem pierderi de milioane. Asta dacă ele s-ar opri aici și scenariile sumbre nu ar deveni realitate.
Refacerea biodiversității va dura ani. Refacerea comunității, probabil la fel. Un lucru este însă cert. Localnicii din Praid încă își țin porțile deschise în așteptarea vizitatorilor.
