Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Rareș Bogdan, la Congresul PPE: Austria a aruncat deja buzduganul. Nu vom scoate subiectul Schengen din cadrul rezoluției

Europarlamentarul liberal Rareș Bogdan a declarat că delegația Austriei a ”aruncat deja buzduganul” prin faptul că membrii partidului cancelarului Karl Nehammer nu ar vrea să semneze programul electoral al Partidului Popular European prin care se propune integrarea totală a României și Bulgariei în spațiul Schengen. Într-un interviu acordat Euronews România, prim-vicepreședintele PNL susține că vor exista negocieri dure în această noapte deoarece liderii PPE nu vor ceda în fața Austriei.

Rareș Bogdan a explicat că liderii PNL au reușit să negocieze subiectul aderării depline a României și Bulgariei în spațiul Schengen ca angajament în manifestul electoral al PPE.

”Am reușit să negociem introducerea în cadrul rezoluției a unui paragraf special legat de prioritatea noii Comisii Europene pentru intrarea României și Bulgariei deplin în spațiul Schengen, cu zona terestră și feroviară.

Sigur că am urmărit cu atenție și așteptam să vedem modul în care votează Austria. Vedem o poziționare a Austriei (...) Vedem deja aruncarea buzduganului către partea tehnică a congresului, în încercarea de a negocia acest paragraf, adăugând și chestiunea armelor nucleare și a energiei nucleare. Sunt doar perdele de fum”, a afirmat Rareș Bogdan, la Euronews România.

”Dacă deja a aruncat pe surse buzduganul delegația austriacă - 32 de persoane - condusă de Karl Nehammer că nu votează manifestul electoral al PPE, lucrurile pot arăta extrem de interesant în următoarele ore.

Noi nu vom scoate din cadrul rezoluției de la București subiectul Schengen, pentru că este o cerință a cetățenilor României, nu al PNL sau al PPE”, a adăugat el.

Extinderea spațiului Schengen, temă electorală în Austria. Rareș Bogdan: Cancelarul Nehammer și partidul său se simt foarte rău

”Realitatea este subiectul Schengen, cel al migrației care este pe agenda politică electorală din Austria, o țară unde cancelarul Nehammer și partidul său se simt foarte rău. E pe locul trei în sondaje după FPO (extrema dreaptă) și socialiști.

Alegerile sunt în această toamnă și șansele ca ÖVP să rămână la putere sunt doar într-o alianță cu stânga fără a avea premierul. Atunci încearcă să puncteze din nou la nivel intern”, a mai precizat europarlamentarul PNL, la Congresul PPE de la București.

România ar câștiga aproape 1% din PIB prin integrarea în Schengen terestru

”Pentru România nu este cea mai plăcută veste deoarece noi, după intrarea în spațiul aerian pe 30 martie, așteptăm o integrare deplină și din considerente financiare, pentru că economic aproape 1% din PIB ar câștiga România pe integrare feroviară și terestră, mai ales din cauza fluxurilor dinspre Orient și dinspre Ucraina, cu precădere prin România, de cereale, sare și produse, așa că vom vedea cum evoluează.

Austria, dependentă de gazele importate din Rusia

De asemenea, Rareș Bogdan este încrezător că președintele Klaus Iohannis va reuși să-l convingă pe premierul austriac Karl Nehammer în dosarul aderării la Schengen.

”Mă bazez foarte mult pe președintele Klaus Iohannis, pe forța și respectul pe care-l are în cadrul Consiliului, pe ascendentul pe care-l are datorită experienței de peste nouă ani în Consiliu.

Cred că își va folosi din plin argumentele. Nu trebuie uitat că România este printre puținele țări complet independente din punct de vedere energetic - gaz, energie electrică.

Este țara care în următorii trei ani de zile va deveni furnizor de gaz pe piața sud-est europeană, iar în următorii cinci ani de zile, principalul producător și furnizor de gaz în UE.

Austria avea o dependență de 94% de Rusia. În momentul aceasta are o dependență de gaz rusesc de 76% pentru industria sa. Cred că inclusiv acest argument poate fi folosit în relații”, a mai spus Rareș Bogdan.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE