Programul Rabla va continua și în 2026, însă cu o condiție - mașinile produse în Europa vor avea prioritate la finanțare. Pentru sesiunea de anul acesta a fost alocat un buget de 300 de milioane de lei, pentru persoanele fizice.
După aprobarea bugetului, autoritățile vor elabora și adopta ghidurile de finanțare pentru ediția Rabla.
„Am pus un transparent bugetul de la AFM și urmează să treacă toți pașii necesari ca să poată să fie adoptat ulterior. Imediat va trebui să punem în transparență ordinul cu ghidul (n.r privind valoarea tichetelor). N-are cum să scadă mai mult decât ce a fost anul trecut, ne uităm să vedem exact să facem o medie să vedem dacă putem să creștem.
Încă nu s-a luat această decizie, dar aș vrea doar să menționez și dacă ar fi o creștere, ar fi o creștere sensibilă, nu ar fi o creștere substanțială.
Avem mai multe scenarii, dar vrem să vedem un pic și cum împărțim între categorii. Deci avem nevoie de câteva zile pentru a putea să venim exact cu o cifră concretă. Aș vrea să vă dau o cifră care să fie finală în loc să punem pe masă mai multe scenarii”, a declarat Diana Buzoianu.
