Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Proiect mai scump decât aeroportul. Autoritățile vor să facă linie de cale ferată spre Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav

Aproape 740 de milioane de lei pentru 21,5 kilometri de cale ferată nouă și modernizarea unor porțiuni de infrastructură feroviară. Atât costă ca trenurile să ajungă și la Aeroportul Internațional Ghimbav. Proiectul este mai scump chiar decât aerogara în sine, dar banii sunt din fonduri nerambursabile, fonduri de la bugetul de stat, dar și din bugetul local al Consiliului Județean Brașov.

Consiliul Județean Brașov a demarat procedurile ca să obțină 740 de milioane de lei pentru a construi un tronson de 21,5 kilometri de cale ferată nouă. Va fi dublată linia actuală de tren de la Gara Brașov-Bartolomeu, până la Gara Ghimbav, iar din Magistrala 200 va exista o linie dublă de cale ferată, până la Aeroportul Internațional Brașov. Proiectul este chiar mai scump decât aeroportul, ale cărui costuri s-au ridicat la aproximativ 700 de milioane de lei.

Ciprian Sterpu – vicepreședinte CJ Brașov: La prima vedere, proiectul poate părea foarte costisitor. Este un proiect care are indicatorii tehnico-economici deja votați prin Hotărâre de Guvern și este un proiect în care credem că putem să îl finanțăm din fonduri nerambursabile în proporție de 85%.

Alexandru Anghel – director Aeroportul Internațional Brașov: Proiectele de cale ferată sunt în general mai scumpe, au valori mari chiar dacă sunt pe distanțe scurte. Este și un tronson nou, care va asigura și accesul la parcurile industriale, va veni aici la aeroport și va merge mai departe către Bod.

Proiectul prevede și un terminal feroviar construit la aeroport, lucrări de modernizare a actualei infrastructuri feroviare, dar și renovarea gărilor Ghimbav și Bartolomeu.

Noul terminal feroviar va fi construit pe terenul din fața Aeroportului Internațional Brașov

Calea ferată nu va face legătura doar cu municipiul Brașov ci și cu orașele Codlea, Făgăraș și Sibiu. În prezent se poate ajunge la aeroport cu autoturismul personal, cu un taxi sau cu mijloacele de transport public în comun.

Sorin Toarcea – purtător de cuvânt Primăria Brașov: Avem o linie de transport care face legătura cu aeroportul. La fix pleacă din gară și de la aeroport. Durata este relativ scurtă, pentru că aeroportul este aproape de Brașov, iar prețul unui bilet este de 4 lei.

Proiectul de infrastructură feroviară către Aeroportul Brașov ar putea fi gata în următorii cinci ani. Municipiul Braşov va fi al doilea oraş din România care va avea Aeroportul conectat la rețeaua feroviară metropolitană şi naţională.

În prezent doar Capitala are un tren direct care face legătura cu Aeroportul Otopeni.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE