Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Prognoza meteo pentru răspândirea ambroziei. Aplicația arată cât de intens este polenul în orice zonă din București

Bucureștenii alergici la ambrozie au acum la dispoziție o aplicație care le oferă prognoza pe două săptămâni. În funcție de condițiile meteo, direcția și viteza vântului, cei interesați pot vedea intensitatea polenului de ambrozie în București. În lunile august și octombrie este perioada de vârf pentru cei alergicii la această plantă. Conform datelor Ministerului Sănătății, aproape jumătate de milion de români au alergie la ambrozie.  

Platforma calculează răspândirea polenului în funcție de trei criterii: climă, precipitații și vânt. Urmează ca în perioada următoare, între șase și nouă septembrie, în zonele centrale din București să se înregistreze valori mari ale intensității polenului de ambrozie cu procente între 47 și 60%. Acest lucru este favorizat și de intensificarea vântului prognozat la trei pe o scară de la unu la cinci.

Într-o grădină publică a unui bloc din Sectorul 6 este o bucată de pământ plină cu ambrozie. Primăria de sector este cea care aplica amenzi în cazul în care sunt depistate terenuri cu ambrozie, doar ca în acest caz tot primăria ar fi trebuit sa se ocupe de distrugerea plantei, pentru ca este un domeniu public.

Primăria Sectorului 6 nu a răspuns până la această oră solicitării Euronews de a explica de ce nu este curățată zona. 

”În primul rând că nu este sănătos pentru că mulți sunt alergici, iar în al doilea rând chiar nu este frumos. fiind aici în curtea blocului, cred că și locatarii ar putea interveni, nu doar să aștepte de la primărie”, spune un localnic.

În România există o lege a ambroziei, adoptată în 2018 care însă nu a produs efectele așteptate și care acum se află în Parlament pentru modificări. Aceasta prevede obligații pentru fermieri și proprietarii terenurilor să distrugă planta.  

”Nu au ce să facă oamenii. Efectiv nu au ce. Ok, unii am văzut că smulg efectiv acele buruieni, fac ce pot oamenii pe lângă bloc, dar ca să ucizi aceste plante este nevoie de erbicide speciale, de mijloace speciale chiar e problema statului să-și facă treaba”, a explicat Emanuel Ungureanu, inițiatorul legii ambroziei. 

Medicii  avertizează că și persoanele sănătoase pot face alergie dacă inspiră anual polenul ambroziei.

”O persoană sănătoasă se tot întâlnește cu aceste cantități mari de polen de ambrozie va deveni sensibilizată, iar după trei, patru, cinci ani o să devină simptomatic, așa încât procentul celor alergici la ambrozia crește în fiecare an, pentru că cei care nu au avut simptome se adaugă datorită sensibilizării lor la cei care sunt deja cunoscuți. Nimeni nu trebuie să se nască gata alergic”, explică Carmen Bunu Panaitescu, medic alergolog. 

Peste 500.000 de români sunt diagnosticați cu alergie la ambrozie, iar România se numără printre țările din Europa unde ambrozia se extinde necontrolat. La nivel european, orașele cel mai puțin afectate de ambrozie sunt Roma, Viena, Dublin sau Paris.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE