După 36 de ani de la Revoluție, pentru prima oară materia de istorie a comunismului se predă obligatoriu la liceu. O profesoară de la cel mai bun colegiu din țară le-a arătat elevilor o lecție puțin diferită. În loc de teorie și citit din cărți, a început ora cu o mică scenetă în care le-a arătat experiența școlii înainte de 1989.
Profesoara Anemaria Soreață a predat o lecție puțin diferită elevilor săi la Colegiul Național „Gh. Lazăr” din București. A jucat-o pe propria ei profesoară de istorie pentru ca tinerii de clasa a XII-a să înțeleagă mai bine prin ce treceau părinții și bunicii lor.
Anemaria Soreață, profesoară de istorie: „Înainte, i-am întrebat, adică niciodată nu am făcut această experiență luându-i prin surprindere, pentru că știu ce înseamnă din punct de vedere emoțional. Cum se comportau profesorii în comunism cu elevii lor? Din păcate, cu foarte puține excepții, majoritatea profesorilor erau extrem de duri. Ne scădeau foarte mult încrederea în sine”.
Alexia, elevă: „M-am simțit așa foarte restrânsă, m-am simțit de parcă urmează constant să fac ceva greșit. Mi se părea că școala din comunism, așa cum mi-au povestit și părinții mei, era un fel de școală militară. Educare într-un stil foarte rigid din care să scoată niște muncitori calificați și mai ales obedienți, nu niște oameni care să poată să-și dezvolte inteligența”.
Cristian, elev: „Se observă clar intruziunea în viața privată pe care regimul o făcea. Copiii sunt criticați pentru nume, pentru atitudine, pentru vestimentație și nu pe baza a ceea ce sunt ei și ce aptitudini vor să dobândească”.
Maria, elevă: „Cred că dacă s-ar fi continuat mâcar o săptămână, încrederea noastră de sine și în cunoștințele noastre, și în aptitudinile noastre s-ar fi diminuat drastic și nu pot să-mi imaginez la finalul unui ciclu liceal ce fel de oameni am fi ieșit noi”.
Anemaria Soreață, profesoară de istorie: „Cred că ne vor trebui încă 30 de ani pe puțin ca să ne schimbăm o mentalitate. Doar că schimbarea trebuie să vină odată cu înțelegerea și acceptarea că nu a fost bine. Vedem astăzi consecințele prin faptul că nu sunt respectate regulile, prin faptul că suntem în continuare răi unii cu ceilalți. Societatea a rămas tributară unei mentalități”.
Scopul lecțiilor este simplu: dacă generațiile noi învață despre trecut, ele vor putea să construiască un viitor mai bun.
