Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Prietenii Anei Oros, femeia ucisă de câini, rup tăcerea. „Este ireal ce se întâmplă. Nu doresc nimănui să treacă prin această durere”

Alexandra Postelnicu, o apropiată a Anei Oros, a declarat, la Euronews România, că a trăit un șoc, după ce a aflat că prietena ei a murit sfâșiată de câini, în timp ce alerga în apropiere de Lacul Morii. De asemenea, a vorbit despre pasiunea Anei pentru alergarea montană, motivul pentru care se antrena pe teren accidentat și despre faptul că ea avea „șocul traumei” pentru că „îi era frică de câini”, după ce mai fusese atacată tot în zona Lacului Morii în aprilie 2022.

Alexandra Postelnicu a povestit că punea un acatist la Mânăstirea Caraiman, în momentul în care a aflat despre moartea Anei Oros, o prietenă apropiată de-ale ei.

„Ieri eram la Mânăstirea Caraiman și scriam un acatist pentru familie și cei dragi. A venit soțul meu la mine și mi-a spus: «am o veste proastă despre Ana». Ce s-a întâmplat? Mi-a arătat știrea pe care o citise în presă.

A fost un șoc! Este ireal ce se întâmplă! Vorbisem cu Ana acum două zile. O întrebasem dacă vrea să vină și ea câteva zile la Bușteni. Sâmbătă trebuia să meargă cu băiatul ei și dacă ne putem vedea duminică.

I-am spus: cred că duminică o să fiu în București. Dacă e, ne vedem săptămâna viitoare. Așa s-a întâmplat și am ajuns duminică în București, dar, din păcate, Ana nu mai este aici”, a precizat Alexandra Postelnicu, în direct la Euronews România.

„Familia și prietenii sunt în stare de șoc. Cumva, parte din nou vrem să o sunăm pe Ana mâine să vedem la ce mai lucrăm. (...) Nu doresc nimănui să treacă prin această durere”, a adăugat ea.

Ana Oros a mai fost atacată de câini în 2022, în Săptămâna Patimilor. „A fost salvată de doi bicicliști. Avea șocul traumei. Îi era frică de câini”

De asemenea, Alexandra Postelnicu a reamintit despre faptul că Ana Oros mai fusese atacată de câini, în aprilie 2022, tot în apropierea Lacului Morii.

„Incidentul s-a întâmplat în Miercurea Mare, înainte de sfintele sărbători de Paște. Era la o alergare. Era o foarte bună alergătoare montană și de asta prefera zonele cu denivelări ca să facă pregătire pentru alergările montane.

A fost salvată de doi bicicliști. Am fost imediat la spital imediat după ce s-a putut vizita. A avut foarte mare voință, cu toate că mai avea dureri. Avea șocul traumei. Îi era frică de câini”, a precizat ea.

Ana Oros voia să opereze zonele cu cicatrici provocate de mușcăturile de câini. „Îmi spunea că are foarte multă frică și nu știe cum să învingă această frică”

„Ultima dată când am văzut-o a fost de 1 ianuarie. A venit la mine acasă și am sărbătorit începutul anului nou, să facem planul pentru noile proiecte - pentru Roșia Montană Maraton, pentru drepturile naturii.

Îmi spunea că se gândea cum o să facă cu operația, să astupe partea pielii de la cap. Îmi spunea că are foarte multă frică și nu știe cum să învingă această frică. A spus că e nevoie de răbdare. Nu se întâmplă ușor”, a mai precizat ea.

Potrivit acesteia, Ana Oros a deschis mai multe acțiuni în instanță, după ce fusese atacată de câini, însă nu ar fi „nicio așteptare” că-și va găsi dreptatea.

„Ea a deschis un proces. Nu știu foarte multe detalii despre statutul acestui proces. Dar mi-a spus: la cum merg lucrurile, nu am nicio așteptare.

E foarte anevoios drumul. Cumva își pierduse speranța în urma acestui proces. A zis: o să încerc să văd ce pot să fac, dar știi cum e sistemul în România”, a mai precizat Alexandra Postelnicu.

De asemenea, ea a mai povestit că Ana Oroș „iubea natura” și ”lucra la Primărie la un proiect «zero deșeuri».

În vârstă de 43 de ani, Ana Oros Daraban a murit, sâmbătă, după ce a fost atacată de o haită de câini, în timp ce alerga în zona Lacului Morii. Ea era angajată ca expert în cadrul Primăriei Capitalei.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE