„Personalitate contradictorie/O mare capacitate de empatie". Ion Iliescu, prin ochii fostului său consilier, Dumitru Borțun

Ion Iliescu a fost „o personalitate contradictorie, cu o mare capacitate de empatie, anvergură intelectuală și rol de mediator în momente de criză”, afirmă profesorul Dumitru Borțun, fost consilier al fostului președinte, care consideră că fostul președinte rămâne „un om cu destin tragic, greu de încadrat”, în ciuda controverselor și resentimentelor legate de perioada sa politică.

Ion Iliescu a murit pe data de 5 august 2025, la vârsta de 95 de ani.

E de spus că a fost o personalitate contradictorie, pentru că o personalitate contradictorie are și aspecte, laturi și merite care țin de personalitățile pozitive ale istorie cât și umbre, limite și lucruri urâte care țin de personalitățile negative.

Iată de ce Iliescu a fost un om cu destin tragic, foarte greu de plasat. Pe de o parte gândiți-vă la formarea lui politică, ideologică și intelectuală, foarte puternică. Eu nu știu dacă mai avem în țară sau am mai avut în ultimele decenii oameni politici cu orizont politic și ideologic atât de bine conturat, cu convingeri, cu principii, întemeiate pe teze teoretice și pe experiență practică, n-am mai avut.

Să nu mai zic de anvergura lui intelectuală pentru că era un intelectaul veritabil, printre cei mai mari cititori ai bibliotecii de la Cotroceni. Era un mare consumator de literatură politologică, era la curent cu teoriile politice.”, a declarat Dumitru Borțun.

Borțun crede că, din cauza resentimentelor, „lucrurile bune” despre Iliescu au ajuns să fie trecute sub tăcere.

A ajuns o jenă toate lucrurile bune pentru că foarte mulți oameni îl urăsc, oameni care suferă în urma pierderii unor persoane dragi încât ne e jenă să îl mai lăudăm și se naște un fel de spirală a tăcerii. Eu spun lucrurile așa cum le-am simțit.”, a afirmat el.

Profesorul își amintește un episod definitoriu pentru empatia lui Iliescu:

L-am simțit o persoană umană cu mare capacitate de empatie. N-am să uit episodul din 1995, când am organizat o întâlnire cu comunitățile de rromi și la un moment dat liderul uneia dintre organizații s-a oferit să îi citească un discurs și Iliescu, de dragul și mila lui s-a uitat cu o simpatie extraordinară. Vă dați seama ce capacitate de înțelegere a celuilalt?”, a adăugat acesta.

Borțun subliniază și rolul de mediator al fostului președinte: „A fost ca președinte un mare mediator. Nu toată lumea l-a urât și nu toată lumea a împărtășit miturile care se vântură, că i-a chemat pe mineri să le mulțumească. E una dintre cele mai mari greșeli de gândire.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE