Un card bancar. Aceasta este cantitatea de plastic pe care o înghițim fiecare dintre noi într-o săptămână. Fie prin mâncare, apă sau chiar și aer. Bineînțeles, nu îl vedem. El este microplastic și se află peste tot în jurul nostru, până și în legumele pe care le mâncăm. Cum ajunge acolo? Tot din mâinile noastre.
De multe ori când mergem în natură vedem asta. Gunoaie și plastice lăsate în păduri sau pe malurile apelor.
Aproximativ 50 de tone de microplastic sunt purtate pe apele Dunării de pe teritoriul României, în fiecare an. Însă acestea nu se opresc la granițele țării noastre.
O sticlă aruncată într-un râu poate să ajungă să polueze la sute de kilometri distanță.
Marta Popescu, coordonator program ”Cu apele Curate, Mai mult verde”: ”Am descoperit, neîntâmplător, că o mare sursă a poluării apelor vine evident de pe maluri și mai exact din managementul mai puțin bun al deșeurilor. Procentul de colectare separată este foarte mic. La o analiză a noastră făcută în județele dunărene, sunt maximum 10% din deșeurile de plastic care chiar ajung acolo unde ar trebui, restul sunt fie colectate la grămadă cu toate celelalte deșeuri, fie depozitate total necorespunzător. Mai devreme sau mai târziu ajung tot în apele Dunării.”
Dacă am vedea o bucată de plastic în farfurie, am da-o la o parte. Și totuși, fiecare dintre noi mâncăm aproximativ 5 grame de plastic, adică greutatea unui card bancar, în fiecare săptămână fără să ne dăm seama.
Laura Zoutendijk, cercetător științific: ”Dacă bei apă dintr-o sticlă de plastic, o parte din plasticul din sticlă ar putea intra în sistemul tău, doar dacă bei acea apă. Și, de asemenea, instalațiile de filtrare a apei uzate, au niște filtre, dar coboară la o anumită dimensiune, deci poate că particule mai mici decât acestea pot trece și apoi dacă există plastice în ocean, fiind degradate în microplastice, atunci acele microplastice ar putea intră și în apa pe care o bem. Tot prin alimente. Deci, dacă mănânci animale de mare care au ingerat microplastice, atunci probabil că vei ingera și unele prin alimente. De asemenea, rădăcinile plantelor pot prelua microplastice, așa că și legumele ar putea avea microplastice.”
Extinderea și prezența microplasticului în mediu
Microplasticul este o bucată minusculă de plastic, mai mică de cinci milimetri, abia vizibilă cu ochiul liber. Nanoplasticul, în schimb, este de-a dreptul imposibil să fie văzut.
Iulian Pojar, Cercetător științific: ”În această probă prevelată din apa de suprafață a Mării Negre, s-au observat un număr ridicat de particule. Putem observa și pe ecran fragmente de diverse culori, verde, albastru, putem observa fibre textile probabil, particule albe, particule negre.”
La Institutul GeoEcoMar, cercetătorii studiază microplasticul din 2017. Un semnal de alarmă pentru ei este faptul că până în prezent, în toate probele pe care le-au luat au găsit microplastic. Dunăre, Deltă, Marea Neagră, Lacul Siriu, toate au fost pline de rămășițe de plastic.
Iulian Pojar, Cercetător științific: ”Este foarte răspândit și putem să tratăm acest subiect la scară mai mare. Deocamdată nu s-a găsit niciun mediu natural de pe glob care să nu conțină microplastice. Deci putem să spunem că într-adevăr sunt zone mai ferite în care aceste particule ajung acolo pe cale aeriană, dar și acolo găsim microplastice. Să nu mai vorbim de râuri, lacuri sau corpuri de apă, pentru că ele sunt cele mai predispuse la acumulare acest tip de poluare.”
O sticlă de plastic se degradează în sute de ani. Până atunci însă, lasă în urmă particule fine. Dacă este imposibil să adunăm microplasticul din natură, încă mai avem șanse cu cel care a rămas întreg.
La începutul lunii iunie zeci de voluntari au curățat toată această zonă. Au strâns 10 tone de deșeuri. Acum, câteva luni mai târziu, gunoaiele au revenit aici.
Iulian Pojar, Cercetător științific: ”Sticla de apă pe care să spunem că ați aruncat-o în râul Dâmbovița. Nu o să fie dezintegrată rapid. Însă putem spune că da, chiar din primele zile, anumite fragmente se desprind din acea sticlă. Fragmentele acelea devin din ce în ce mai mici. Una la mână, pentru că nu mai avem cum să colectăm acele fragmente odată ce intră în categoria microplasticelor, iar doi, cu cât fragmentele sunt mai periculoase pentru noi oamenii și pentru alte viețuitoare care le ingerează. Ori le confundă cu hrana lor obișnuită, ori pur și simplu le absorb din apă. Odată intrate în sistemul lor ca viețuitoare, particulele se acumulează în tractul digestiv. În cazul peștilor în branhii, iar dacă devin mai mici particulele la nivel de nanoparticule, deci vorbim la dimensiuni foarte mici, nu sunt vizibile cu ochiul liber, acele particule pot să fie acumulate și de mușchii speciilor. Inclusiv în noi oamenii.”
Un studiu făcut de cercetătorii belgieni arată că pasionații de fructe de mare consumă aproximativ 11.000 de particule de plastic într-un an, doar din midii. Și studiile celor de la Institutul GeoEcoMar arată că peștii din Dunăre sau din râurile din România sunt plini de microplastic. Chiar și în sângele oamenilor, în organe și în placentă au fost găsite particule de microplastice. Dar până în momentul de față nu știm care sunt efectele asupra oamenilor.
Laura Zoutendijk, cercetător științific: ”Este îngrijorător că îl găsim aproape peste tot, dar chiar nu știm încă dacă ne face ceva. Vedem că microplasticele sunt preluate de noi înșine. Deci ele sunt în interiorul nostru. Și asta mă îngrijorează cumva, dar pur și simplu nu suntem siguri dacă este o amenințare reală sau nu. De aceea facem această cercetare. Vrem să aflăm. Există vreun risc? Și dacă da, care este riscul și ce ar trebui să facem în acest sens?”
Potrivit cercetătorilor nu e exclus ca în viitor să ajungem să facem analize de sânge pentru a determina ce cantitate de plastic avem în sânge și cum ne afectează sănătatea. Până atunci însă, am putea să înlocuim cât mai multe recipiente de plastic cu unele de sticlă, iar când le vedem în natură, să le ducem la reciclat.
