Festivalul Anonimul 2025. Filmul de animație Magicianul, în regia lui Bogdan Mureșanu, proiectat în Delta Dunării

Un magician şi un oraş: Sulina. Iar de aici o poveste-animație care, dincolo de a fi un film, lansează şi un mesaj despre patrimoniu. Filmul a fost proiectat şi în Delta Dunării, la festivalul Anonimul.

La Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării, la Festivalul Anonimul, şansele să nu devii fanul unui regizor sunt mici. Pentru că multe dintre proiecții sunt, de fapt, filme deja selectate în competiții mari din lume.

Alida Mocanu, jurnalistă Euronews România: „Nu cred că exagerez dacă spun că Festivalul Anonimul de aici de la Sf. Gheorghe din Deltă are ceva magic. Și dacă tot am pronunțat cuvântul magic, ne-am întâlnit chiar aici la festival cu regizorul Bogdan Mureșanu pentru a vorbi despre cea mai recentă peliculă a sa, filmul de animație «Magicianul»”

Subiectul scurtmetrajului de animație spune o poveste petrecută în Sulina, în anul 1910. Momentul este cel al inaugurării primei centrale electrice din orașul portuar. Totul capătă atunci o lumină nouă, la propriu şi la figurat. Magicianul Ilarion se confruntă cu un nou tip de magie: modernitatea. Însă peste toate, se suprapune şi un alt mesaj.

Bogdan Mureșanu, regizor: „Vizitați Sulina, serios, este un oraș minunat și are câteva clădiri fantastice care din păcate sunt în ruină. Și dacă vrei să fie un alt mesaj care să fie oarecum desprins de film, este ăsta, nu înțeleg de ce în țara asta lăsăm să se ruineze, să se năruie atâtea clădiri minunate.

Ar trebui să salvăm cumva trecutul, adică nu ne putem bate joc de el și după aceea să ne mirăm că prezentul este complet scufundat în ignoranță și viitorul incert.”

Festivalul de Film Anonimul se află la cea de-a 22-a ediție şi are loc în Delta Dunării, în localitatea Sfântu Gheorghe.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE