Piața muncii încetinește în 2026, potrivit unui raport al unei companii de resurse umane. Firmele angajează mai rar, sunt mai rezervate în privința creșterilor salariale și se confruntă tot mai des cu lipsa competențelor în rândul angajaților. În același timp, tot mai mulți salariați se plâng că volumul de muncă este prea mare, iar inteligența artificială aduce noi semne de întrebare legate de viitorul joburilor.
Doar trei din zece companii vor face angajări în România în 2026
Doar trei din zece companii spun că vor să angajeze în 2026, în timp ce aproape un sfert au redus deja personalul anul trecut. În acest context, companiile sunt nevoite să jongleze între presiunea costurilor și nevoia de a păstra oamenii buni.
Cristian Păun, profesor de economie: „Presiunea în piața muncii este una foarte, foarte mare. Pe deoparte vedem că angajatorii nu prea mai angajează. Nu au de unde să crească salariile. Vedem că ei chiar ajustează personalul astfel încât scăderea vânzărilor să fie compensată de această scădere a cheltuielilor salariale.”
Aproape un sfert dintre angajatori admit că plătesc sub nivelul pieței, iar mulți dintre angajați aleg să plece din cauza suprasolicitării: un dezechilibru care complică recrutarea și retenția.
Ștefana Purcar, jurnalistă Euronews: „Jumătate dintre angajatori spun că nu găsesc candidați cu experiență specifică domeniului. Recalificarea devine o prioritate în 2026, iar cele mai multe angajări sunt așteptate în inginerie și producție. Piața caută competențe tehnice, dar oferta rămâne limitată.”
Pe fondul acestui deficit, tot mai multe companii își îndreaptă atenția spre tehnologie ca soluție. 38% dintre angajatori extind utilizarea inteligenței artificiale.
Cristian Păun, profesor de economie: „Cu introducerea AI-ului, în cinci ani, eu cred că ar trebui să trecem la săptămâna de lucru de patru zile, pentru că vom avea o productivitate a muncii pe foarte multe joburi care nu va mai necesita cinci zile de muncă. Patru zile vor fi suficiente să facem chiar mai mult decât ceea ce facem astăzi în cinci zile.”
Peste jumătate dintre companii cred că AI va reduce numărul locurilor de muncă. HR-ul, marketingul, finanțele și serviciile pentru clienți sunt primele vizate de automatizare.
