Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Petre Daea pe teren: Este o încrâncenare de forțe în care fermierii își caută sursa de câștig prin cultivarea terenului

Suprafața cultivată afectată de secetă a depășit 200.000 de hectare. Pagubele importante se înregistrează la grâu, porumb și floarea-soarelui. A fost nevoie poate ca fermierii să suporte aceste consecințe ale lipsei de investiții în irigații, pentru ca guvernanții să ia atitudine. Palatul Victoria spune că este pregătit să aloce 1,5 miliarde de euro pentru investiții în instalațiile care vor duce apa către culturi.

Obiectivele de investiții vor fi realizate în etape, urmează să înceapă în 2022 și urmăresc creșterea viabilității economice a sistemului de irigații. Iar în final, 2.6 milioane de hectare ar trebui să fie irigate, de la 1.8 milioane hectare în prezent.

"Am văzut în Constanța sistemele de irigații în funcțiune, dar și la Tulcea, la Sinoe, și la Galeșu, astfel încât să pot fi convins de la fața locului că funcționează și că arată bine culturile. În afară de imaginile apocaliptice care fac deliciul presei, putem să transmitem populației că avem culturi afectate, în mod deosebit porumb și floarea-soarelui, dar avem și culturi menținute în regim hidric confortabil, datorită sistemelor de irigații pe care le-am pus în funcțiune și la care lucrăm permament. Ele au compensat nevoia de apă prin pompare. Este o încrâncenare de forțe în care fermierii își caută sursa de câștig prin cultivarea terenului, iar statul prin suportul pe care îl dă prin programul de investiții și prin acordarea apei gratuit până la stațiile de pompare, să poată face față unei situații delicate", a declarat ministrul Agriculturii Petre Daea la Euronews România

Petre Daea: "Seceta a pus stăpânire pe toată țara (...) De 30 de ani, am zdrobit tot - stații de pompare, canale, podețe."

Ministrul Agriculturi a spus că seceta nu a cruțat decât zone izolate, insulare, unde relieful a permis culturilor să absoarbă apa din sol cu umiditate activă

Oficialul a mai spus că lucrurile "sunt legate de factorii naturali. Omul are o putere limitată de intervenție, știindu-se că în România sistemul de irigații poate funcționa. De aceea, am prezentat programul în detaliu, să știm despre efortul pe care statul îl face și să protejăm acest obiectiv de investiții.

Că de 30 de ani, am zdrobit tot - stații de pompare, canele, podețe. Noi ne-am «ocupat» de sistemul de irigații și acum vedem că natura nu ne este favorabilă și facem interpretări în fel și chip.

Singura mea interpretare este să facem ce trebuie și să păstrăm ce avem".

Sunt aceste fenomene climatice trecătoare?

"Nu avem de unde ști dacă fenomenele sunt pasagere, în situația în care un an de zile cu condiții vitrege fermierii își caută rodul muncii prin lucrări suplimentare și disperate", a transmis Daea.

La ce înălțime a găsit ministrul porumbul pe teren?

"Este porumb și la 2 metri și la un metru și jumătate. Talia porumbului e dată de factorii de vegetație din jur. Când nu ai apă, nu mai măsori înălțimea porumbului, că nu este cazul. Nu după înălțimea porumbului mă uit, ci după rodul lui și starea de vegetație. Nu o să merg cu metrul să măsor porumbul în România. (...) Știuleții se pot vedea prin depănușare ce număr de boabe au", a conchis ministrul Petre Daea.

 

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE