Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Fotbalist de la Juventus Torino, depistat pozitiv la o testare anti-doping. Paul Pogba a fost suspendat provizoriu

Paul Pogba, care evoluează la Juventus Torino, a fost suspendat provizoriu după ce a fost testat pozitiv la testosteron la un control antidoping, a anunţat Agenţia Italiană Antidoping (NADO), citată de AFP.

Testul pozitiv ar fi survenit la o probă prelevată internaţionalului francez după meciul jucat de Juventus în prima etapă a sezonului din Serie A, în deplasare cu Udinese, pe 20 august, potrivit presei italiene. Juventus Torino a câştigat partida cu scorul de 3-0, însă fotbalistul francez în vârstă de 30 de ani nu a evoluat în acel meci.

În cazul în care va fi găsit vinovat, Pogba ar putea primi o suspendare de la doi ani la patru ani. Contractul său cu Juventus expiră în iunie 2026.

Internaţionalul francez a revenit la Juventus în vara anului 2022, gratis, dar a jucat foarte puţin în sezonul trecut din cauza accidentărilor, ratând şi Cupa Mondială din Qatar din acelaşi motiv. Mijlocaşul nu a jucat ca titular în niciun meci din stagiunea trecută, având doar două apariţii, ultima într-un meci cu Empoli, câştigat cu 2-0, potrivit Agerpres.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE