Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Pastilele cu iod, greu de distribuit. În România sunt peste 28 de milioane de comprimate care au rămas în depozite

În vreme ce oficialii avertizează că este posibil un accident nuclear la centrala din Zaporojie, campania de distribuire a pastilelor cu iod de la noi din țară pare blocată.

În România, aproximativ 28 de milioane de comprimate stau abandonate în depozite. Cele mai multe vor expira la jumătatea anului viitor, iar oficialii nu au spus la cât se ridică valoarea acestora.

În municipiul București, din momentul în care această campanie a fost lansată la jumătatea anului 2022 și până în prezent, doar 127.085 de persoane au intrat în posesia acestor comprimate cu iod confor răspunsului transmis de DSP București, asta înseamnă că au fost distribuite 216.165 de astfel de comprimate.

Nu mai puțin de 883.440 de comprimate care stau în depozite în momentul de față și expiră peste mai puțin de un an, pe 31 martie 2025.

Trebuie să ne uităm și la valoarea stocurilor, care însumează 795.096 de lei în ceea ce privește stocul din București.

În ultimele zile, oficialii din organismele internaționale au avertizat că suntem periculos de aproape de un accident nuclear la centrala din Zaporojie.

Avertismentul trimis de specialiști

"Ne apropiem periculos de un accident nuclear" la Zaporojie, a avertizat luni şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, denunţând recentele atacuri asupra centralei nucleare ucrainene, scrie AFP.

Centrala nucleară ucraineană din Zaporojie, ocupată din martie 2022 de Rusia în sudul Ucrainei, a suferit o serie de atacuri cu drone începând cu 7 aprilie, Moscova şi Kievul învinuindu-se reciproc.

"Aceste atacuri necugetate", primele din noiembrie 2022 care vizează direct cea mai mare centrală electrică din Europa, "trebuie să înceteze imediat", a pledat Rafael Grossi în cursul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU dedicată acestei probleme.

"Deşi, din fericire, nu au provocat de această dată niciun incident radiologic, au crescut foarte mult riscul la centrala Zaporojie, unde siguranţa nucleară este deja compromisă", a adăugat directorul general al agenţiei ONU, care are experţi la faţa locului.

Chiar dacă cele şase reactoare ale centralei sunt oprite, "pericolele potenţiale ale unui accident nuclear major rămân foarte reale", a ţinut să reamintească şeful AIEA.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE