Părinții, intrigați de modul în care are loc dezbaterea legilor Educației. ”E un maraton de întrebări și răspunsuri”

De Răzvan Mihalașcu  •  

Distribuie

DIMENSIUNE TEXT

Reprezentanții părinților sunt îngrijorați că modificările aduse legilor Educației vor încuraja măsuri prosegregare, în condițiile în care unele licee sau colegii sunt încurajate să organizeze examene de admitere proprii pentru a-și selecta elevii.

Într-o intervenție la Euronews România, Andreea Ionescu, fondatorul grupului civic ”Părinții cer schimbare”, a declarat că este nevoie de incluziune deoarece „o societate funcțională are toți cetățenii măcar funcționali”.

Părinții, nemulțumiți de modul în care sunt dezbătute legile Educației. ”Acestea sunt campanii de promovare și nu dezbateri”

Andreea Ionescu este de părere că dezbaterea legilor Educației s-a transformat într-un maraton de întrebări și răspunsuri, în condițiile în care discuțiile au loc online, iar cei 1.000 de participanți au la dispoziție trei minute pentru a adresa întrebări ministrului Educației și altor decidenți.

”Am participat la o astfel de dezbatere ieri (marți) și a fost această așa numită dezbatere pe modelul tuturor celorlalte intervenții ale ministrului pe care le-am văzut în ultimul an. Practic, monologuri.

Ce se întâmplă e că într-o dezbatere cetățenii care vin să dezbată au dreptul să pună întrebări trei minute, timp în care ministrul îi mai și întrerupe.

Ministrul și ceilalți care-l însoțesc au dreptul să răspundă și o oră. După părerea mea, aceasta nu este o dezbatere după modelul bine cunoscut în care cetățenii vin și fac propuneri sau își spun nevoile, ci este un maraton de întrebări și răspunsuri, un fel de promovare.

Acestea sunt campanii de promovare și nu dezbateri”, a afirmat fondatorul grupului civic ”Părinții cer schimbare”

Cel mai recent studiu național de literație realizat de Platforma Digitală pentru Îmbunătăţirea Performanţelor Şcolare (BRIO) relevă faptul că 42% dintre elevii din România nu pot interpreta o informație și nu pot avea propriile idei. Chiar dacă analfabetismul funcțional a devenit endemic, în noile legi ale educației autoritățile pun accentul pe digitalizare.

Părinții, elevii și profesorii cer învățământ de calitate, flexibil, incluziv și adaptat vremurilor, în condițiile în care rezultatele sistemului actual au nemulțumit întreaga societate. Mai mult, dezbaterile pe tema modificărilor aduse legilor Educației au stârnit controverse.

„Nu avem sentimentul că interesul superior al copilului este în centrul acestor legi ale Educației, atâta timp cât vedem foarte multe măsuri prosegregare și antiincluziune, pornind de la acea admitere la unele licee preferențiale și continuând cu tăierea posibilității liceelor din comune care la ora aceasta sunt licee tehnologice și, până clase de profesional, au posibilitatea de clase de profesional, au posibilitatea să organizeze clase și de profil teoretic pentru că așa este specificul zonei.

Domnul ministru (al Educației, Sorin Cîmpeanu) dorește să taie această posibilitate acestor licee, astfel încât orașele care sunt departe de reședințele de județ sau de Capitală și unele comune care sunt îndepărtate nu vor mai avea posibilitatea să aibă o clasă de teoretic, astfel încât toate opțiunile de vocațional, militar și teoretic vor fi în reședințele de județ și în Capitală, iar toți ceilalți copii vor trebui să ajungă în aceste reședințe sau să plătească uneori sume exorbitante pentru transport, atâta timp cât nici problema transportului nu se rezolvă de ani de zile și nu se dorește a se găsi o soluție.

Nu pot să cred că ani de zile nu se poate găsi o soluție pentru decontarea transportului acestor elevi. În județul Constanța, de unde sunt eu, sunt comune în care transportul unui elev costă și 700 de lei pe lună”, a declarat Andreea Ionescu, fondatorul grupului civic ”Părinții cer schimbare”, la Euronews România.

Părinții cer sprijinirea copiilor cu nevoi speciale și ajutarea elevilor să se adapteze la nevoile UE. ”Trebuie să avem competențe de bază ca să avem cetățeni funcționali”

Întrebată dacă schimbările anunțate de Ministerul Educației vin în sprijinul elevilor pentru a se adapta după absolvire și în alte state ale Uniunii Europene, Andreea Ionescu a subliniat că este nevoie de incluziune, implicit a copiilor cu nevoi speciale.

”O societate funcțională are toți cetățenii măcar funcționali. Sigur că unii ajung la excelență, fiecare la un nivel diferit. Trebuie să avem competențe de bază ca să avem cetățeni funcționali, ori asta implică incluziune (...)

Acum avem o nouă declarație a ministrului care spune că doar școlile care au posibilitatea și infrastructura necesară să primească copii cu CES (copii cu cerințe educaționale speciale) îi vor primi. Restul, înțeleg că îi vor refuza.

Închipuiți-vă un copil cu CES, în loc ca școala să se preocupe, să îți ofere condițiile în așa fel încât copilul să fie inclus în sistem, probabil că vei fi refuzat”, a mai spus fondatoarea grupului ”Părinții cer schimbare”

Reprezentant al părinților, despre reformarea Educației: ”Este vorba cel mai mult de formarea profesorilor și de regândirea conținuturilor”

„Ceilalți au făcut un sistem de educație de calitate pentru toți copiii, adică acces la școală care să nu includă costuri aberante de transport și alte cheltuieli.

Apoi, dacă e să vorbim de competențele digitale și de alte competențe în științe. Noi avem o problemă în societate și aici s-a văzut acum în pandemie când mulți cetățeni nu înțeleg competențele de bază în anatomie, să spunem.

Este vorba cel mai mult de formarea profesorilor și de regândirea conținuturilor. Pe alocuri, conținuturile noastre sunt foarte încărcate, ne pierdem în detalii și teoretizăm foarte mult, în loc să facem nivelul de gândire al elevilor mult mai practic”, a mai spus Andreea Ionescu, la Euronews România.

Distribuie

Taguri