Cazul barajului Paltinu, „atentat la securitate”. Oamenii „vânează” apa, iar unii folosesc apă de ploaie. Magazinele cresc prețurile, iar ministra e mințită

Peste 100.000 de oameni din județele Prahova și Dâmbovița sunt în continuare fără apă la robinete. Cazul barajului de la Paltinu este considerat de către primarul din Băicoi un atentat la securitatea cerățenilor. El susține că oamenii nu mai pot folosi nici toaletele.

Cazul barajului Paltinu, „atentat la securitate”

Marius Constantin, primarul orașului Băicoi (Prahova): „Cred că este un atentat la securitatea oamenilor. În aceeași situație sunt peste 100.000 de locuitori care au fost luați prin surprindere, nu au fost anunțați. Nici noi nu am fost anunțați, ca autorități.

De sâmbătă, în Băicoi s-a oprit apa. Dacă în primele discuții avute duminică, la Prefectură, specialiștii de la Apele Române spuneau că o să fie doar 72 de ore în care nu vom avea apă, luni, la ședința de la barajul Paltinu, printr-un calcul matematic al acelorași specialiști, cele 72 de ore s-au transformat în 7-8 zile. În 2025, în prag de sărbători, să te chinui să-ți asiguri apa pentru igienă?"

  • Locuitorii din Câmpina au fost anunțați că nu mai au apă la două ore după ce s-a sistat deja alimentarea cu apă.

Cetățenii, la „vânătoare” de apă

Ca pe vremea comunismului, camioanele cu apă au ajuns să fie „vânate” de cetățenii din Câmpia sau Băicoi, pentru că apa este distribuită „cu porția”, până la remedierea situației de la Paltinu. Aflați în această situație, unii oameni au ajuns să caute izvoare sau fântâni din alte localități.

În plus, eticheta de pe apa pe care o primeau a fost schimbată. Mai întâi, scria că e potabilă, iar apoi, pe butoaie a apărut o etichetă pe care se preciza că nu este bună de băut.

Cristina Simion, locuitoare din Câmpina (Prahova): „Atenționarea a venit la două ore după ce trebuia să se oprească. Necesarul pentru o zi este în portbagaj. Strângem și apă de ploaie. Vineri seară, când am vrut să strângem apă pentru toaletă, ne-am dus la burlane și am urcat sus apa. Sâmbătă, am plecat la vânătoare de izvoare, fântâni și unde mai știam că există. La noi, în Câmpina, a plouat joi și vineri destul de serios și am apelat la apa de ploaie.

Apa adusă de Hidro Prahova, în primă fază, a fost potabilă. Începând cu data de 3, ni s-a spus că toată apa adusă de Hidro Prahova este doar menajeră, adică doar de turnat în toaletă, nu ni se recomandă să ne spălăm pe mâini sau pe față.

Noi suntem într-un cartier la marginea Câmpinei și acolo este o fântână a unui localnic și am apelat și noi la bunăvoința dânsului, sâmbătă. Duminică, am cumpărat, apoi astăzi am fost la Provița de jos, la Drăgăneasa, acolo este un izvor de apă foarte bună. În rest, apă de ploaie. Noi suntem patru persoane în casă. Cam vreo două ore ne ia să găsim apă.

Și apoi vânăm apa îmbuteliată dată de Primărie, că niciodată nu sunt locuri fixe. La nivel local, s-a creat un grup de Whatsapp și acolo ne avertizăm unul pe altul că a plecat camionul către cutare loc și plecăm câtre apa îmbuteliată. În jurul meu sunt multe persoane sărite de 70 de ani. Vă închipuiți un om de 70 de ani să care 40-50 de litri de apă pe zi. Ne ajutăm noi între noi."

Marius Constantin, primarul orașului Băicoi (Prahova): „Nu dăm apă cu buletinul, pentru că am constatat că, într-o situație de tensiune, când oamenii nu înțeleg la ce experiment sunt expuși sau să-i refuzăm că cer doi litri de apă în plus pentru că, poate, au un bătrân care trebuie îngrijit? Sau poate au copii? Ar fi prea mult. Și am preferat să dăm apa la liber, să merg personal și să distribui această apă potabilă în zonele de blocuri. Cei de la case vin să o ridice din fața Primăriei. Am făcut un program de 24 de ore de distribuție din fața Primăriei, tocmai pentru ca să nu se aglomereze cei care vin de la serviciu pe anumite intervale orare. Dar într-adevăr, calculul este făcut la 4 litri pe zi de persoană."

Comercianții au mărit prețul apei

De necazurile oamenilor au ajuns să profite comercianții, care au mărit prețul apei îmbuteliate.

Marius Constantin, primarul orașului Băicoi (Prahova): „Sigur că s-a scumpit, e clar că agenții comerciali profită de ceea ce se întâmplă în cele 12 localități. În primă fază, nu s-a găsit apă, după care s-au făcut aprovizionări, dar prețul a fost ușor crescut față de înainte. Cam 10 la sută. Gândiți-vă că noi nu primim explicații de la cei care au cauzat starea în care suntem astăzi. Darămite să cerem explicații de la un market care își face propria politică a prețurilor?”

Cristina Simion, locuitoare din Câmpina (Prahova): „La comercianții mici, s-a scumpit. Au pus cam un leu la un bidon care costă 3.70, iar la un magazin de cartier e 5. Da, l-au plimbat la 1,5 km de locul unde îl au ei și l-au adus în cartier. Mai e o doamnă care a pus la dispoziție apă la prețul cu care a cumpărat de la engros. Adică un bidon de 5 litri e 3 lei, iar unul de 10 lei, 6 lei. Deci nu chiar toată lumea e la fel."

Ministra Mediului cere demisii, dar e amenințată

Situația ține de cinci zile, iar în tot acest context, s-a ajuns chiar și la amenințări. De exemplu, ministra Mediului, Diana Buzoianu, spune că a fost amenințată că „vin sindicatele peste ea". În plus, ministra Mediului spune că a fost mințită și că nu a primit toate datele din partea autorităților și a companiilor responsabile.

Diana Buzoianu, ministra Mediului, Apelor și Pădurilor: „Promisiunea este că se lucrează, în aceste zile, pentru a fi parcurse toate etapele de tratare a apei și că suntem în calendarul dat de specialiști. Turbiditatea apei nu a crescut astfel încât să se oprească procesul, drept urmare, termenul de luni pentru a începe să curgă apa este un termen care încă este agreat de autorități.

Cred că este vorba și de politizare, dar și de neglijență. Nu am cum să răspund dacă este și sabotaj, eu sper că nu s-a ajuns până în punctul în care autoritățile din subordine au preferat să nu spună pentru a se naște un astfel de scenariu. Ce pot să spun foarte clar este că riscurile nu au fost analizate la nivel local și nu au fost pregătite măsurile care ar fi trebuit să fie luate: rezerve suplimentare de apă, surse suplimentare de apă, acestea ar fi trebuit aplicate de urgență în momentul în care se știe că există un risc. Având în vedere că autoritățile locale nu au menționat acest risc, evident că nu au luat în calcul nici măsurile.

Sunt aceiași politicieni care îmi cer în fiecare zi demisia și nu cred că asta răspunde cu adevărat la problema reală, și anume, în mod real, cine avea responsabilitatea să facă lucrările și cine avea responsabilitatea să implementeze măsurile. Ok, se poate întâmpla, dar să putem gestiona mai bine consecințele. În acest caz, în mod expres, autoritățile de la nivel local care aveau toate resursele necesare și toate informațiile necesare și nu s-au pregătit pentru acest scenariu. Și mai important e că nu au transmis nici măcar o singură dată vreo informație către autoritățile centrale că există riscul de a nu mai avea apă potabilă pentru populație.

Din punctul meu de vedere, în acest caz, pur și simplu, informația nu a ajuns la Minister. Avem documente în care reiese clar că reprezentanții Ministerului spun: vedeți că s-ar putea să existe acest risc. Și primesc asigurări de la autoritățile din subordine că nu există niciun risc. În mod real, aurtoritățile de la nivel local au spus constant că nu există riscuri. Ele sunt autoritățile care au toate informațiile, ele pot să dea un răspuns concret dacă există un risc, ele știu ce echipamente au, ce oameni au în teren, dacă pot face față.

Am cerut deja public demisia directorilor de la nivelul administrației bazinale locale și de la nivelul operatorului de apă. Așteptăm notele preliminare venite de la Corpul de Control, care sperăm să vină mâine. Dacă vor exista fapte de natură penală, cu siguranță Corpul de Control va spune în raport și va recomanda și trimiterea către parchete.

Oamenii trebuie să privească critic și cu standarde înalte. Adică noi nu trebuie să mai acceptăm ca, în aceste instituții, să fie oameni care nu pot gestiona sau care nu acceptă să gestioneze corect astfel de situații. Asta este ceea ce încerc să implementez. E nevoie de o reformă reală. E clar că, de-a lungul timpului, instituțiile au fost căpușate, mai ales pe zona de mediu și e clar că reforma nu se va întâmpla peste noapte, dar de undeva trebuie să înceapă. Da, am avut curaj să zic că trebuie să fie schimbați oameni, chiar și în situația în care am fost amenințată că vor veni sindicatele peste mine, că au oameni politici în spate."

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE