Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

O nouă monedă cu chipul Regelui Charles. Cinci milioane de monede vor fi puse în circulație

O nouă monedă a fost pusă în circulație în Marea Britanie, pentru a sărbători încoronarea regelui Carol al III-lea. Este vorba de o monedă cu valoarea de 50 de pence, care are un design ce reflectă evenimentul istoric de la Westminster Abbey.

Cinci milioane de monede vor fi puse în circulație, iar Monetăria Regală se așteaptă ca acestea să fie foarte populare printre colecționari.

Mark Loveridge, director al Monetăriei Regale: ”Lansăm în circulație o monedă de 50 de pence cu un design care celebrează încoronarea regelui Carol al III-lea. Aceasta prezintă exteriorul Westminster Abbey, precum și sigiliul oficial al Majestății Sale în centrul desenului, într-un semn special de respect față de locul încoronării sale.”

Instituția a celebrat evenimente și personalități încă de la înființarea să, în secolul al IX-lea. De exemplu, în prezent, în Marea Britanie sunt în circulație aproximativ 27 de miliarde de monede care poartă chipul regretatei regine Elisabeta a II-a.

Mark Loveridge, director al Monetăriei Regale: ”Dacă ne gândim la monedele pe care le-am realizat și la rolul pe care îl jucăm în domeniul monetăriei în Regatul Unit, producem monede pentru monarhi începând cu Alfred cel Mare și chiar mai înainte.”

Monedele cu chipul monarhului au început să fie puse în circulație. Charles a devenit rege după ce mama sa, regina Elisabeta a II-a, a murit în data de 8 septembrie 2022.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE