Nicușor Dan și Klaus Iohannis, marii absenți de la funeraliile lui Ion Iliescu

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a fost înmormântat astăzi la Cimitirul Militar Ghencea. Ceremoniile funerare s-au desfășurat într-un cadru sobru, dar cu vizibile absențe la nivel înalt. Printre cei care nu au participat s-au numărat Nicușor Dan, Klaus Iohannis, precum și alte figuri marcante ale scenei politice, precum Traian Băsescu sau Petre Roman.  

Este drept, Băsescu trecuse pe la catafalc, la Cotroceni, cu o zi înainte - la fel cum a făcut-o și cel care a condus țara preț de un mandat între cele ale lui Ion Iliescu, Emil Constantinescu.

Mesajele transmise de Nicușor Dan și Klaus Iohannis

  • Nicușor Dan, după anunțul decesului lui Ion Iliescu: „Istoria îl va judeca pe Ion Iliescu, personajul central al tranziției anilor ‘90. Este obligația noastră să lămurim marile dosare ale epocii, pentru a merge asumat mai departe. Dumnezeu să-l ierte!”
  • „Primul Președinte ales al României post-decembriste, Ion Iliescu, s-a stins astăzi (n.r. 5 august 2025) din viață. Mandatele sale de președinte au avut un impact semnificativ asupra României. Transmit condoleanțe soției și celor apropiați! Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!”, a transmis Klaus Iohannis.

Fostul premier și lider PSD Adrian Năstase a subliniat importanța momentului, afirmând că Ion Iliescu face parte din istoria României, indiferent de opiniile contradictorii pe care le-a generat de-a lungul carierei sale.

Adrian Năstase, fost premier, fost președinte PSD: „Cred că Ion Iliescu este acum parte din istoria noastră. Cred că ar trebui să ne respectăm pe noi, să respectăm istoria noastră și să-l respectăm pe el, așa cum a fost, cu lucrurile bune și cu lucrurile rele. (...) Cei care vor privi la înregistrările voastre. Cred că era un moment pe care trebuia să-l cinstească toți, nu atât pentru că era vorba doar de un fost șef al statului, ci pentru că în primul rând era vorba despre o perioadă grea din istoria României peste care am trecut, spun eu, cu bine, chiar dacă astăzi suntem mulți dintre noi nemulțumiți.”

Adriana Săftoiu: „ Prezența ar fi fost un gest cel puțin decent, dacă nu onorabil. Manifești respect față de funcție”

Adriana Săftoiu, fosta consilieră a lui Traian Băsescu: „Depinde de fiecare persoană în parte. Dacă ești bun creștin spui și „Odihnească-se în pace!”, chiar dacă Ion Iliescu spunea despre el că este liber-cugetător. Dacă ești și președinte și ai și funeralii naționale - cred că prezența foștilor președinți, de exemplu, ar fi fost un gest cel puțin decent, dacă nu onorabil. Fiecare decide în dreptul lui cum vrea să trateze astfel de momente. Repet, cred că e un gest de decență, de onorabilitate să fii prezent într-o asemenea situație. Până la urmă, manifești respect față de funcția pe care a avut-o Ion Iliescu, dacă cumva omul Iliescu nu ți-a fost pe plac. Sunt niște legi în România, până una-alta, la această oră la care noi vorbim, Ion Iiescu nu a fost condamnat; el a fost, desigur, anchetat în dosarele Revoluției și Mineriadei, dar nu a fost condamnat. Așa că nu putem vorbi despre funeralii nepotrivite pentru un președinte de țară."

Adrian Cioroianu, istoric și fost ministru: „Semnalul nu este unul bun pentru societate”

Istoricul și fostul ministru de externe Adrian Cioroianu a explicat faptul că absența acestor personaje politice de la ceremonie transmite un mesaj de divizare și neîncredere.

Adrian Cioroianu, istoric, fost ministru al Afacerilor Externe: „Fiecare a avut motivele sale. Ca semnal pentru societate nu e unul tocmai bun. Cred că fiecare s-a gândit la tabăra proprie, în cazul președintelui Nicușor Dan, dacă într-adevăr nu va apărea, dă un semn de solidaritate cu USR-ul. Pe de cealaltă parte, președintele Klaus Iohannis probabil a evitat un contact cu o mulțime care probabil s-ar fi gândit că i-ar putea fi ostilă. Evident că ar fi fost o greșeală ca cineva în astfel de momente să treacă la răfuieli cu cineva. Nu este un semnal bun pentru noi. Ideea în sine, că nu sunt prezenți nu vorbește doar despre cele două personaje, cât despre climatul de neîncredere din societatea noastră și despre această atomizare a faliilor. Nu este un semn bun. Mi-aș fi dorit să fie și unul și celălalt, pentru că în fond nu este vorba de personajul Ion Iliescu, este vorba de un președinte al României și dacă nu respectăm personajul, măcar să respectăm instituția”, a explicat istoricul. 

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE