Nicușor Dan, mesaj de la Bruxelles pentru coaliția de guvernare, după tensiunile recente. „Stă mai rău decât stătea acum șase-șapte luni”

Președintele României a abordat de la Bruxelles problemele din coaliția de guvernare. Nicușor Dan a recunoscut că lucrurile stau mai rău decât acum o jumătate de an, dar a spus că este optimist că actuala formulă va continua. El speră ca partidele să colaboreze atât în cadrul executivului, cât și în Parlament.

Nicușor Dan: „Coaliţia stă ceva mai rău decât stătea acum 6-7 luni, dar sunt optimist că, prin responsabilitate, va continua”

Președintele a subliniat că actuala coaliție a reușit să obțină rezultate importante și a stabilizat situația financiară, care se anunța dificilă anul trecut. A fost un test care a fost trecut „cu bine”, în condițiile care investitorii începuseră să se teamă. El a spus că este convins că partidele vor continua să lucreze în această formulă chiar dacă există multe subiecte asupra cărora nu se înțeleg.

„Ceea ce pot să spun în momentul de față este că observ la fiecare din aceste partide dorința, responsabilitatea de a continua să fie la guvernare. Într-adevăr, față de acum șapte-opt luni, când vorbeam acum șapte-opt luni cu reprezentanții mediului financiar, firme, fonduri de investiții care au împrumutat România. acum șapte-opt luni frica lor era de partea financiară, de partea fiscală, faptul că România se duce într-o eventuală spirală de dobânzi din care să nu poată să iasă.

Acum, în momentul ăsta, nu mai au această frică, cumva fiscal România s-a stabilizat. În schimb există, primesc întrebarea asta, există îngrijorarea lor cu privire la stabilitate. Deci coaliția stă ceva mai rău decât stătea acum șase-șapte luni, dar sunt optimist că, cu responsabilitate o să continue”, a afirmat președintele.

Nicușor Dan le-a amintit liderilor partidelor că au primit un mandat din partea alegătorilor, iar mesajul oamenilor a fost că se dorește ca România să rămână membră a Uniunii Europene și a NATO.

 „Mandatul pe care l-au dat românii a fost de a păstra o direcție pro-occidentală, pro-europeană, pro-transatlantică pentru România și cred că fiecare din partidele care își asumă această direcție au responsabilitate față de votul pe care l-au primit. Cum o să decurgă negocierile dintre ei, persoane, nu pot să anticipez”, a mai afirmat el, în cadrul unei conferințe de presă, la finalul Consiliului European informal de la Bruxelles.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5