Administrația Prezidențială anunță că președintele României, Nicușor Dan, a fost invitat de liderul american Donald Trump să participe la un consiliu internațional de pace creat de Statele Unite după încetarea focului din Fâșia Gaza.
Organismul ar urma să monitorizeze respectarea acordurilor și să coordoneze ulterior investițiile pentru reconstrucție.
Administrația Prezidențială a transmis că președintele României, Nicușor Dan, a primit o scrisoare oficială din partea președintelui Statelor Unite, Donald Trump, prin care este invitat să facă parte din Consiliul de Pace.
Consiliul de Pace este o inițiativă pornită de Statele Unite după încetarea focului din Fâșia Gaza. Ar trebui să fie un organism prin care, în primă fază, să se monitorizeze în Fâșia Gaza dacă încetarea focului este respectată și mai apoi să fie atrase investiții pentru reconstrui zonele respective. Acest format ar urma să fie extins și în Ucraina după încetarea focului cu Rusia.
Statele Unite și-ar dori ca prin acest consiliu de pace să fie de asemenea monitorizată situația din Ucraina după ce războiul va fi încheiat, să se observe dacă tratatul de pace va fi respectat și, de asemenea, să fie gestionate investițiile pentru reconstrucția țării după această perioadă de război.
Presa din Statele Unite notează că nu toți liderii Uniunii Europene au fost invitați să facă parte din acest consiliu de pace. Nicușor Dan este pe lista invitațiilor pe care Donald Trump îi dorește în acest format.
Motivul este că România este foarte aproape de linia frontului. Ucraina este o țară vecină României, iar țara noastră a fost implicată în sprijinirea Ucrainei încă de la începutul invaziei pe care Rusia a lansat-o în țara vecină în urmă cu mai bine de 3 ani.
