Nicuşor Dan se află la Helsinki, unde a participat alături de liderii Suediei, Germaniei, Bulgariei, Poloniei, Letoniei, Lituaniei și Estoniei la Summitul Statelor UE de pe Flancul de Est. Președintele României a fost întrebat despre rezultatul discuțiilor, dar și despre situația din țară, unde au apărut din nou divergențe între partidele din arcul guvernamental.
Nicuşor Dan, reacție după moțiunea împotriva Dianei Buzoianu
Președintele Nicușor Dan a spus că nu înțelege cum s-a ajuns la o moțiune împotriva ministrei USR de la mediu, Diana Buzoianu. A fost vorba despre o moțiune simplă, fără efecte juridice, care a trecut cu voturile parlamentarilor PSD. Rezultatul a fost următorul: 74 de voturi „pentru” şi 43 de voturi „contra”. S-a înregistrat şi o abţinere.
„Dincolo de asta, nu spun specialist în protocolul coaliției, dar nu cred că este util ca un partid să voteze o moțiune împotriva unui ministru din alt partid care este membru în coaliție. Nu cred că este util... Dar trebuie să separăm declarațiile de acțiune politică concretă”, a declarat Nicușor Dan de la Helsinki.
- Nicuşor Dan participă la summitul statelor UE de pe Flancul Estic. Programul vizitei președintelui în Finlanda
- Nicușor Dan, înainte de participarea la summitul de la Helsinki: Voi acționa pentru apărarea independenței justiției. Statul de drept nu este negociabil
- Președintele Nicușor Dan vrea consultări cu magistrații la Palatul Cotroceni. Mesaj de susținere comun, semnat de sute de judecători și procurori
Președintele României susține că disputele din cadrul coaliției îl pun într-o situație delicată, mai ales în discuțiile cu partenerii din străinătate.
„În primul rând, așa, pentru că suntem la un summit internațional. Este foarte greu să explic unui străin, cu care vorbesc, că avem patru partide în coaliție și toate se atacă între ele și niciuna dintre părți nu spune un cuvințel despre opoziție. Pentru mine este foarte greu de înțeles”, a mai spus președintele.
Nicușor Dan a adăugat că este totuși mulțumit de modul cum funcționează coaliția alcătuită din PSD, PNL, USR, UDMR și grupul parlamentar al minorităților.
„Pentru moment, această coaliție funcționează și este bine că funcționează. Dă astfel un semnal și pentru parteneri pe zona de securitate, de economie, că au cu cine discuta în România și că România își asumă lucrurile pe care a stabilit că le va face.
Asta este situație pe care o salut. Evident că în calitate de cetățean mi-ar plăcea să aud mai puțin zgomot de fond, dar una peste alta mergem înainte”, a mai afirmat Nicușor Dan.
Administrația Prezidențială a transmis că după vizita din Finlanda, Nicușor Dan va pleca în Marea Britanie marți și miercuri.
