Sari la conținut

Proiectul de 200 de milioane de euro pentru producția de drone, pregătit de România în colaborare cu Ucraina, este blocat momentan, arată surse din Ministerul Apărării. Iar vina, conform acelorași surse, ar aparține autorităților române, care nu sunt suficient de bine pregătite.

Proiectul fusese anunțat și de premierul Luca Niculescu.

Totul vine într-un moment cum nu se putea mai prost, când România se confruntă cu provocări mari de securitate chiar și în zona de exploatare a gazelor Neptun Deep, din Marea Neagră. În apropiere, mai multe nave comerciale au fost vizate de drone în cadrul războiului hibrid dus de Rusia.

Ucrainenii sunt considerați cei mai buni specialiști în drone din lume

Eduard Popescu, jurnalist Euronews: „Parteneriatul strategic dintre România și Ucraina ar fi blocat din cauza companiei naționale din domeniul apărării, Romtehnica, cea care nu ar fi pregătită să susțină producția de drone pe teritoriul țării noastre. Potrivit surselor noastre, nu avem ingineri pregătiți pentru așa ceva și nici resurse suficiente, astfel că rămâne de văzut ce se va întâmpla cu acest proiect de 200 milioane de euro, un proiect încadrat la achiziții în comun prin instrumentul financiar european SAFE.

Totuși, acest subiect al dronelor rămâne o prioritate pentru Ministerul Apărării, în condițiile în care tot mai multe astfel de aparate de zbor au pătruns neautorizat în spațiul aerian al României în ultima perioadă. Acestea au fost neutralizate cu avioane de vânătoare, ceea ce reprezintă o operație costisitoare, astfel că țara noastră are nevoie de drone interceptoare care să fie folosite pentru a distruge vehiculele aeriene fără pilot din dotarea Rusiei.

În concluzie, întărirea securității la Marea Neagră rămâne una dintre prioritățile Ministerului Apărării Naționale. La fel și producția de echipamente și tehnică militară.”

  • Totul are loc în contextul în care al treilea om din Pentagon, Elbridge Collby, a făcut o vizită în România.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE