Autoritățile din Monaco și Franța sunt pe urmele unui bărbat suspectat că a comis primul atac cu bombă din principat. Un dispozitiv artizanal, care conținea șuruburi și alice, a fost detonat în holul unei clădiri rezidențiale. Trei persoane, printre care unul dintre cei mai bogați oameni din Ucraina, au fost rănite grav în acest incident.
Cum a fost plănuită tentativa de asasinat
Procurorul a clarificat câteva aspecte. Deși a fost vorba despre explozia unei bombe artizanale, cazul nu este considerat un atentat terorist, ci a fost încadrat drept tentativă de omor.
În ceea ce privește dinamica incidentului, suspectul a pătruns în clădirea rezidențială sub pretextul că livrează un colet. A lăsat pachetul la ușa victimelor, iar când acestea au sosit să îl ridice, a avut loc explozia.
Suspectul a fugit apoi pe jos în Franța, pe o distanță de aproximativ un kilometru. El este căutat și la acest moment.
Vadim Iermolaiev este în top 100 al celor mai bogați oameni din Ucraina. Din 2019 deține cetățenia cipriotă și, potrivit procurorului, era rezident în Monaco din 2021. Nu făcea obiectul niciunei anchete internaționale, însă știm că pe numele său au fost impuse sancțiuni începând din 2023 pentru afaceri cu Rusia. Partenera sa de viață și fiul lor adolescent sunt celelalte victime.
Cazul depășește cadrul unei tentative de asasinat, deoarece este primul incident de securitate de o asemenea amploare într-unul dintre cele mai sigure locuri din lume, cu cea mai mare densitate de persoane foarte înstărite.
Știrea inițială:
Oligarh ucrainean, ținta unei tentative de asasinat la Monaco. Cine este Vadim Iermolaiev
Un oligarh ucrainean a fost ținta unei tentative de asasinat în Monaco. O bombă artizanală plasată în holul clădirii unde locuia a fost detonată și l-a rănit grav pe bărbatul de 58 de ani. Alți doi oameni, o femeie și un copil de 13 ani tot de origine ucraineană, au fost și ei răniți în urma acestui atac.
Trei oameni au fost răniți în Monaco în explozia unei bombe artizanale plasate la intrarea într-o clădire rezidențială. Potrivit presei franceze, victimele sunt toate de origine ucraineană - un bărbat și o femeie, de aproximativ 60 de ani, și un minor de 13 ani.
Imaginile surprinse de camerele de supraveghere arată un individ care lasă un rucsac la ușa clădirii. Mai apoi bagajul sare în aer. Anchetatorii spun că dispozitivul conținea șuruburi și alice.
Oligarhul Vadim Iermolaiev, în topul celor mai bogați oameni din Ucraina
Tot jurnaliștii francezi scriu că ținta principală ar fi fost bărbatul rănit. Este vorba despre Vadim Iermolaiev, pe locul 23 în topul celor mai bogați oameni din Ucraina. Este un personaj controversat, fugit din țară, inclus pe lista de sancțiuni internaționale încă din 2023 pentru legăturile sale cu Rusia.
Mai exact, oligarhul este acuzat că și-ar fi reînregistat afacerile sale cu băuturi alcoolice, pentru a plăti impozite către bugetul Federației Ruse, potrivit publicației ucrainene Komersant. În schimb, reprezentanții companiilor asociate cu omul de afaceri au negat că ar fi cooperat cu forțele ruse de ocupație și au transmis că vor contesta acuzațiile.
Numele afaceristului a figurat printre cel la ucrainenilor bogați care se aflau pe riviera franceză după izbucnirea invaziei ruse. În 2022, Iermolaiev a apărut în reportaje despre așa-numitul „Batalionul Monaco”. La acea vreme, Biroul de Investigații al Ucrainei examina circumstanțele plecării în străinătate a zeci de oameni de afaceri și politicieni ucraineni, precum și a membrilor familiilor acestora.
Oligarhul și partenera lui de viață sunt în stare gravă. Prințul Albert de Monaco a denunțat atacul, primul de acest fel comis în principat.
