Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Mii de vizitatori au fost la SpaceFEST 2026, la Universitatea Politehnica din București, unde invitați de onoare au fost doi astronauți NASA. Cei mai încântați au fost copiii, care au așteptat în ultima zi să primească și autografe de la Charles Duke și Nicole Stott.

SpaceFEST 2026, la Politehnica București: întâlnire cu astronauții NASA Charles Duke și Nicole Stott

În ultima zi de la SpaceFEST a fost inaugurată o placă în onoarea astronauților misiunii Apollo 16 care au ajuns pe Lună în 1972.

Charles Duke, astronaut american, membru al echipajului spațial Apollo 16: „Este fantastic. Tehnologia necesară pentru a face asta este extraordinară. Mă bucur enorm că am avut oportunitatea să fiu aici, în acest loc minunat, în această țară minunată, și să fiu omagiat într-un asemenea mod. Este ceva cu totul special. Am fost o echipă și ne-am susținut unii pe alții. Știam că avem o misiune de îndeplinit și că trebuia să o facem corect, altfel nu am fi reușit.”

Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnica București: „Aceste plăci vor rămâne pentru istorie în campusul universității și zeci de mii, sute de mii de oameni vor avea ocazia să vadă ce s-a întâmplat în aceste zile la Politehnică.”

Mihnea Costoiu: Acest moment va rămâne în istorie.

Charles Duke: Este minunat.

Vă mulțumesc foarte mult.

Sper să-i inspirăm pe cât mai mulți dintre copiii voștri.

Dorothy Meade Claiborne, soția astronautului Charles Duke: „Am fost foarte mândră că el a reușit asta. Și zborurile anterioare decurseseră foarte bine. Nu avusese probleme, așa că am presupus că se va întoarce și că totul va fi în regulă. Nu mă așteptam să apară vreo problemă.”

La SpaceFEST, tinerii au putut admira tehnică aerospațială și aeronautică.

Comandor Sandu Sălăjanu, pilot la Inspectoratul General de Aviație MAI: „Elicopterul pe care îl avem în față este un elicopter S-70M Black Hawk pentru intervenții în caz de situații de urgență, calamități și evacuare medicală. Are capacitatea de a evacua până la patru răniți. De asemenea, avem echipamente de supraveghere video și infraroșu și avem echipament de intervenție pentru stingere incendii.”

Participantă la SpaceFEST: „Este foarte interesant în special că este SMURD și are tărgi și alte lucruri de prim ajutor.”

Participantă la SpaceFEST: „I-a plăcut când a văzut elicopterul pe cer.”

Reporter: Ați mai văzut vreodată așa ceva, o astfel de aterizare?

„Nu, n-am văzut”.

Nici radioamatorii nu au lipsit de la festival.

Ștefan Popină Andrei, radioamator: „În momentul de față, colega mea, Sara, prezintă comunicații pe un satelit al Arabiei Saudite, alocat televiziunilor publice, dar noi avem o porțiune alocată pentru a vorbi între noi. Tocmai a făcut o legătură cu cineva din Rusia.”

Astronauții nu se pot pregăti pentru plecările în spațiu fără ajutul medicilor, iar provocările medicinei aerospațiale au fost prezentate la eveniment.

Dr. Viorel Jinga, rector UMF „Carol Davila”: „Întrucât în viitor o să crească dorința oamenilor să călătorească departe de Pământ, noi trebuie să pregătim doctorii ca să știe cum să pregătească piloții pentru călătoria în spațiu. Pentru că în spațiu există radiația spațială și trebuie purtate costume speciale pentru că este microgravitație care influențează corpul uman.”

Ioana Nicolescu, jurnalistă Euronews: „În ultima zi de la Space Pest, sute de vizitatori au stat la coadă pentru a primi un autograf de la cei doi astronauți NASA și pentru a se fotografia alături de ei.”

Copil: Aș vrea să călătoresc în spațiu, pe Neptun.

Copil: Eu aș vrea să călătoresc pe Pluto.

Copil: Eu aș vrea să ajung pe Saturn.

Charles Duke este unul dintre cei 12 oameni care au pășit pe Lună. Povestea lui inspiră mai departe tinerele generații să realizeze lucruri mărețe.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

euronews.ro: Știri de ultimă oră, breaking news, #AllViews